Dialogul preotului cu copilul
Copilul: – E adevărat că Biserica este Casa lui Dumnezeu?
Preotul: – Da. Dar cuvântul Biserică are mai multe înţelesuri. Unul din ele este clădirea bisericii care este alcătuită din piatră, pe care noi o vedem. Clădirea bisericii devine locaş sfânt numai după ce episcopul citeşte rugăciunea de sfinţire a ei.
Dar tot Biserică se mai numeşte adunarea credincioşilor, adică toţi creştinii care s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh formează Biserica lui Hristos, iar Capul acestei Biserici este Însuşi Domnul Iisus, care este în mijlocul nostru.
Copilul: – Cum e posibil ca Iisus Hristos să fie cu noi, doar El s-a înălţat la ceruri?
Preotul: – Înainte de Înălţarea Sa, Iisus le-a spus Apostolilor: “Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului”. Şi le-a explicat cum se va realiza această prezenţă a Lui zicând: “Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă… Duhul Adevărului; Acela vă va călăuzi la tot adevărul. Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti” (In. 14, 16-17; 16, 13-14).
Copilul: – Şi când a venit Duhul Sfânt?
Preotul: – Au trecut 50 de zile după Învierea lui Hristos şi 10 zile de la Înălţarea Mântuitorului la Cer. Apostolii într-o zi de duminică stăteau la rugăciune. Şi din cer, fără de veste s-a făcut un vuiet mare (…) şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi ei au văzut că din cer au coborât limbi de foc peste fiecare dintre Apostoli. Cel mai minunat e faptul că prin Duhul Sfânt ei au început să vorbească în diferite limbi pe care până atunci nu le cunoşteau.
Copilul: – Dar le era de folos, oare, ca Apostolii să cunoască mai multe limbi?
Preotul: – Da. Deoarece ei au primit poruncă de la Iisus Hristos ca să-i înveţe Evanghelia pe toţi oamenii. Şi să vestească Cuvântul lui Dumnezeu la toate popoarele până la marginile pământului. Îţi dai seama că ei nu ar fi putut îndeplini această poruncă, dacă nu cunoşteau limbile celorlalte popoare. Cum să le vorbeşti când ei nu te înţeleg?! Apostolii nici nu aveau timp ca să înveţe alte limbi. Iată de ce Dumnezeu, Care este Atotputernic, le-a dăruit acest minunat dar prin Coborârea Sfântului Duh. Atunci Apostolul Petru s-a adresat mulţimii de oameni şi le-a vorbit despre Iisus Hristos, cum cei necredincioşi l-au răstignit, le-a vorbit despre Învierea şi Înălţarea Lui la cer, iar acum Iisus a trimis din cer pe Sfântul Duh aşa după cum le-a făgăduit mai înainte. Atunci, oamenii fiind cutremuraţi până în adâncul sufletului de cuvintele Apostolului Petru, au întrebat: “Ce să facem noi ca să ne salvăm sufletele?”. Apostolul Petru le-a explicat că ei trebuie să se pocăiască şi să se boteze pentru a primi harul Duhului Sfânt. În ziua aceea s-au botezat 3000 de oameni. Astfel a început istoria Bisericii.
Sfânta Treime
Un om simplu călătorea pe un drum de ţară împreună cu preotul. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat nedumerirea:
– Cuvi-oase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează O Fiinţă. Cum un Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele. Să presupunem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care cu dragostea Sa ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui sunt unul şi acelaşi lucru, şi cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul este creat de Dumnezeu, de aceea înţelep-ciunea omului nici nu poate fi comparată cu cea a Creatorului său. Sunt, însă, unii oameni mândri care îndrăznesc să creadă că nimic nu este mai presus de ei, de aceea acea învăţătură pe care ei nu o pot cuprinde cu mintea cred că nu este adevărată. Spre exemplu, învăţătura despre Sfânta Treime. Credincioşii, însă, ştiu că nu mintea omenească şi nici puterea, ci doar iubirea şi cre-dinţa le poate cuprinde pe toate.
GÂNDURI DE COPIL
După ce am citit cartea “Viaţa părintelui Cleopa”, am înţeles un lucru important: Noi, oamenii, trebuie să luptăm cu patimile şi cu diavolul. Această luptă o vom duce cu succes studiind Sfintele Scripturi, cu ajutorul credinţei şi Sfintei Cruci.
Acestea sunt mijloacele de luptă. Iar cea mai mare armă împotriva păcatelor şi a diavolului este rugă-ciunea zilnică către Dumnezeu.
Dumitru Condrea, cl. VI, liceul “Mircea Eliade”, Chişinău.
Sfânta Biserică
Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
– Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă e aşa, de ce te mai duci la biserică, că oricum El este peste tot?
– Aşa este, pe Dumnezeu cei cu cre-dinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi de aceea mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la bise- rică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa rece şi proaspătă din fântână, noi ne astâmpărăm setea trupului cu apa dătătoare de viaţă veşnică – Cuvântul lui Dumnezeu Iisus Hristos. Biserica lui Hristos este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor
Sfântul Nicodim
O CĂLĂTORIE DE NEUITAT
Corul mic de la biserica „Sf. Dumitru” din Chişinău, cu care am fost şi noi, a plecat într-o excursie la mai multe mănăstiri ale Moldovei: Orheiul Vechi (Butuceni), Saharna, Dobruşa şi Ţipova.
Cel mai mult ne-au impresionat mănăstirile de la Saharna şi Ţipova, deoarece sunt locaşuri sfinte foarte vechi. La Saharna ne-am urcat la talpa Maicii Domnului şi ne-am închinat, apoi am coborât la mănăstire şi la schit. În mănăstire ne-am închinat la moaştele Cuviosului Macarie, după ce am fost la izvorul făcător de minuni.
Am aflat multe lucruri noi despre toacă de la d-na Zinaida, ghidul excursiei, şi nu numai: dumneaei ne-a povestit multe alte lucruri interesante despre aceste locuri sfinte.
Am rămas, de asemenea, impresio-naţi de defileurile pe care le-am văzut pentru prima dată.
La Dobruşa, părintele Nectarie ne-a aşteptat cu nerăbdare. A avut o grijă şi o atenţie deosebită faţă de toţi copiii. Împreună am urcat la cele trei cruci şi am cântat troparul Învierii ş. a., apoi am fost la schit şi la izvor.
Le mulţumim din suflet tuturor pentru această călătorie de neuitat.
Sandu şi Ana-Adriana Palamarciuc
“CO” nr. 06, 2000
