Buna ziua, stimata redactie.
Ma numesc Ioana Caprari. Am multe întrebari, dar nu am cui sa i le adresez. Acum îndraznesc sa va scriu, în speranta ca puteti sa-mi dati un raspuns calificat.
În discutiile cu Martorii lui Iehova, mi se spune ca sufletul omului este muritor. Ca dupa moartea fizica, moare si sufletul. Ca argument pentru afirmatiile lor iehovistii afirma ca în prima epistola a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni 4,13 se spune urmatoarele: “Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti în nestiinta, ca sa nu va întristati, ca ceilalti, care nu au nadejde”.
Oare chiar indica aceasta expresie ca sufletele oamenilor sunt inconstiente dupa moarte si nu pot trai, fie experienta iadului, fie pe cea a cerului?
Va multumesc anticipat pentru raspuns.
***
Stimata doamna Ioana, am luat cunostinta de scrisoarea D-stra si credem ca suntem datori sa va raspundem la întrebarea pe care ne-ati adresat-o.
Într-adevar, de mai multe ori Biblia se refera la cei morti ca fiind adormiti. Dar aceasta nu înseamna ca sufletul nu este constient, dupa moarte si pâna la înviere.
Atât sufletele credinciosilor, cât si ale necredinciosilor sunt constiente dupa moarte si pâna la înviere. Necredinciosii se afla într-un chin constient (vezi, Luca 16,23; Marcu 9,48; Mat.25,41), iar credinciosii se afla într-o mângâiere constienta. Termenul “adormit, adormire – somn” se refera la trup, nu la suflet. Somnul sau adormirea este o figura de stil proprie mortii trupului, de vreme ce moartea este temporara pâna la înviere, când trupul se va “trezi” din ea.
Dovada Sfintei Scripturi ca sufletul omului nu moare, ci este constient de la moartea trupului si pâna la înviere, este incontestabila si foarte clara, dupa cum ne-o demonstreaza urmatoarele referinte:
1. Enoh a fost luat (mutat) pentru a fi împreuna cu Dumnezeu („Si a placut Enoh lui Dumnezeu, si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu”(Gen.5,24); „Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamânt, ca sa nu vada moartea, si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu îl stramutase, caci mai înainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bine-placut lui Dumnezeu” (Evrei 11, 5).
2. David a vorbit de bucuria avuta în prezenta lui Dumnezeu dupa moarte („Ca nu vei lasa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea. Cunoscute mi-ai facut caile vietii; umple-ma-vei de veselie cu fata Ta, si la dreapta Ta de frumuseti vesnice ma vei satura” (Ps.15,10-11).
3. Ilie a fost ridicat la cer, fiind constient („Pe când mergeau ei asa pe drum si graiau, deodata s-a ivit un car si cai de foc si, despartindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”. (4 Împarati 2,11).
4. Ilie si Moise erau constienti pe Muntele Schimbarii la Fata („Si, iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El”( Mat.17,3).
5. Iisus Hristos i-a fagaduit tâlharului rastignit alaturi, care s-a pocait, ca va fi împreuna cu El în rai în clipa în care murea („Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine în rai”(Luca 23,43).
6. Sf. Apostol Pavel a spus ca ar fi fost cu mult mai bine sa moara si sa fie împreuna cu Hristos („Doresc sa ma despart de trup si sa fiu împreuna cu Hristos, si aceasta e cu mult mai bine” (Filipeni 1,23).
7. Sf. Apostol Pavel a afirmat ca, atunci când “parasim trupul acesta”, suntem “acasa la Domnul” (2 Cor. 5,8).
8. Sf. Apostol Pavel, în epistola catre Evrei, se refera la ceruri ca fiind locul unde “duhurile celor neprihaniti” sunt facute desavârsite (Evrei 12,23).
9. Si, în sfârsit, Dumnezeu îi considera pe toti cei morti ca fiind vii. Desi Avraam, Isaac si Iacov au murit demult, Dumnezeul lor se numeste Dumnezeul celor vii (Luca 20,37-38; Mat.22,32-33; Marcu 12,26-27).
„CO”, nr. 2 (127), 2002
