Ce ne spune, deci, medicina? Este într-adevăr fătul fără suflet, fără viaţă autonomă? Este parte a corpului mamei sale, care atunci e firesc să aibă dreptul să dispună de el după cum doreşte, sau are viaţă cu totul independentă, este o persoană absolut independentă, care pur şi simplu se află într-o relaţie de dependenţă de hrană de mediul corpului matern, aşa cum toţi ne aflăm într-o relaţie de hrănire dependentă de mediul natural?
a. Când începe viaţa fătului?
1.Fătul este parte a corpului mamei, până în momentul în care se naşte, spun unii. Nu i se recunoaşte dreptul de viaţă autonomă şi, prin urmare, nici nu are dreptul de a fi protejat! Când copilul se naşte prematur, la 7 sau la 5 luni, graţie metodelor ştiinţifice contemporane, poate să supravieţuiască, dacă este hrănit adecvat. Cărei logici datorăm explicaţia că, în pântecele mamei sale este o bucată de carne, şi în afară acesteia este viaţă şi persoană? Asemenea paraziţilor şi microbilor care trăiesc în interiorul corpului unei femei, care nu sunt părţi ale corpului acesteia, ci pur şi simplu trăiesc şi se hrănesc din aceasta, la fel şi fătul. Orice îndoială asupra acestei probleme s-a spulberat odată cu crearea primului copil în eprubetă.
2. Aceasta a descoperit în linii mari medicina contemporană.
Cu mai mulţi ani în urmă, problema era încă neclară. Atunci, medicii din SUA susţineau că viaţa fătului începe după împlinirea a 12 săptămâni de la momentul conceperii. Părerea aceasta a avut ca rezultat faptul că în SUA un număr imens de avorturi se făceau înainte de a se împlini 12 săptămâni de viaţă (91% din numărul total). Evident, aceasta se întâmpla, deoarece conştiinţa omului nu poate accepta cu uşurinţă că viitorul om este în pântecele matern o bucată de carne pe care o poate cineva extirpa după voinţă.
2. Problema aceasta i-a preocupat în aceeaşi măsură pe medici, pe cei care practicau efectuarea avorturilor, cât şi pe cei care erau obligaţi să colaboreze sau să fie de acord, fie chiar şi numai cu un curent de opinie. Şi aceasta pentru că viaţa este o problemă sacră.
Tema avorturilor nu se poate limita numai la cei care le fac. Constituie problema conştiinţei morale a întregii omeniri. Iar conştiinţa nu tolerează acte iresponsabile. Mulţi oameni de ştiinţă s-au problematizat din punct de vedere moral. După serioase cercetări ştiinţifice au înţeles ce au făcut. Şi dintre partizanii şi luptătorii inveteraţi (proavorţionişti) au ieşit cei mai de vază luptători împotriva avorturilor.
3. Un astfel de cercetător este şi medicul american obstetrician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi. În cursul a 2 ani Nathanson a întreprins 60000 de avorturi! Îngrijindu-se de corectitudinea acţiunilor sale, a aplicat cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului, embrioscopie etc.) pentru studierea temei. Ce fel de viaţă reprezintă fătul? Şi când începe viaţa aceasta? După cercetările necesare Nathanson a înţeles şi a afirmat că: „Astăzi, făptui că fătul este fiinţă omenească separată, cu toate caracterele personale specifice, nu mai este chestiune de credinţă”. Cercetarea lui a demonstrat că aceasta constituie un adevăr ştiinţific clar. Fătul este persoană umană deplină.
Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Această casetă video, care poartă titlul „Strigătul mut” („The silent scream”), dovedeşte că fătul: a) presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului; b) manifestă perceperea pericolului, care reiese din următoarele acţiuni:
1) se mişcă într-un mod violent şi agitat;
2) cresc bătăile inimii de la 140 la 200;
3) deschide gura larg ca într-un strigăt: strigătul mut.
Filmul acesta produce atâta spaimă, încât un medic care a efectuat personal 10000 de avorturi, din momentul în care 1-a văzut, nu a mai făcut niciodată avorturi, iar o “feministă”, care a participat la filmarea acestei pelicule, impresionată de cele ce a văzut, şi-a schimbat radical atitudinea.
După toate acestea, întrebăm: Unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă? În orice caz, nu Biserica.
b. Ştiinţa avansează
Astăzi concluziile medicului Nathanson au fost depăşite. Medicina nucleară contemporană a făcut progrese în salturi.
1. Iată ce ne descoperă observaţiile ştiinţifice, care s-au făcut cu cele mai perfecţionate mijloace tehnologice:
a) La 18 zile, începe să se facă simţită bătaia inimii fătului şi se pune în funcţiune sistemul circulator.
b) La 5 săptămâni se văd clar: nasul, obrajii şi degetele fătului.
c) La 6 săptămâni, începe să funcţioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul lui şi încep să funcţioneze rinichii, stomacul şi ficatul fătului.
d) La 7 săptămâni (50 zile), la copilul nenăscut se fac simţite undele encefalice (undele encefalice constituie principalul criteriu, pe baza căruia ştiinţa contemporană stabileşte, dacă o persoană adultă continuă să se afle în viaţă).
Micuţul copil are toate organele interne şi externe definitiv conturate. Are ochi, nas, buze, limbă.
e) La 10 săptămâni (70 zile), copilul nenăscut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după naşterea sa (9 luni).
f) La 12 săptămâni (92 zile, 3 luni) are toate organele sale definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor. Nu-i lipseşte decât respiraţia. La 3 luni fătul are atâta viaţă, încât reuşeşte să-şi întoarcă capul, să-şi schimbe expresia feţei şi să se mişte, să strângă pumnul, să găsească gura şi să-şi sugă degetul!
2. Observaţiile acestea au fost autentificate şi de cercetările soţilor medici obstetricieni Wilke. Cei doi soţi în cercetarea lor, care este însoţită de 30 de diapozitive color, dovedesc cu argumente PUR MEDICALE că avortul este crimă cu premeditare şi că, ştiinţific, nu se fundamentează cu seriozitate existenţa unei “SECUNDE MAGICE” înainte de care fătul a fost o bucată de carne şi după aceasta devine copil, om.
3. Un interes deosebit prezintă descrierea avortului unui făt de 8 săptămâni (2 luni) de către cunoscutul medic Paul Rockwell (New York).
„In urmă cu 14 ani, am dat anestezic unei sarcini extrauterine. Fătul avea 2 luni. Am luat în mâinile mele placenta. Era cea mai mică plasmă omenească, pe care a putut să o atingă vreodată un om. În interiorul placentei înota deosebit de vioi o fiinţă omenească microscopică, de gen masculin l 1/2 inch (1 inch = 2,54 cm) înălţime. Acest om microscopic era complet format. Pielea lui, aproape diafană, la extremităţile degetelor era străvezie, arterele şi venele fine şi delicate. Bebeluşul arăta foarte activ şi înota cu viteză un tur pe secundă în ritmul înotătorului normal. Când sacul placentar s-a deschis, omul microscopic şi-a pierdut viaţa şi a luat înfăţişarea unui embrion la această vârstă. Am avut senzaţia că vedeam moartea unui om adult…”.
4. Cunoscutul profesor francez de genetică de la Universitatea din Paris, J. Lejeune, scrie: „Asemenea tuturor cercetătorilor care urmăresc fără părtinire fenomenele biologice, sunt şi eu convins că fiinţa omenească începe să existe din momentul fecundării ei. Aceasta înseamnă că eliminarea unui făt, de orice vârstă ar fi, echivalează cu uciderea unei fiinţe omeneşti”. Acelaşi profesor Lejeune, în prelegerea lui la Academia de Studii Etice şi Politice din Franţa, la l octombrie 1973, a spus: „Începutul fiinţei omeneşti se urcă la momentul concepţiei. Fiinţa omenească este de atunci desăvârşită şi unică. Este una, pentru că este absolut întotdeauna aceeaşi în toate părţile ei, şi unică pentru că nu se poate înlocui sub nici o formă cu nimic altceva! Acest făt microscopic în a 6-a sau a 7-a zi a vieţii sale, care are abia 1/2 mm înălţime, este deja capabil să se îngrijească de destinul său. Acesta produce întreruperea ciclului periodic al mamei sale, determinând astfel pe mama să-l protejeze”.
5. În 1981, Senatul american, dezbătând tema legiferării avorturilor, a cerut părerea a 8 cercetători de vârf, specialişti în această problemă: „Când începe fătul să trăiască?” Dintre cei 8 întrebaţi şapte au declarat cu responsabilitate că,în conformitate cu ştiinţa (medicină, biologie etc.), viaţa în embrion începe o dată cu concepţia. De atunci justeţea legii, care scoate de sub incidenţa ei avorturile, este supusă în SUA din ce în ce mai mult îndoielii.
6. Recapitulând, cităm concluziile medicului Ernest Haunt dintr-un studiu moral, sociologic şi biologic foarte documentat. El spune: „Ovulul fecundat nu este o simplă masă celulară fără caractere specifice. Nu este în acest stadiu-nici o fărâmă de viaţă botanică şi nici măcar embrionul vreunui şir biologic de viaţă. Este pe deplin şi absolut viaţa unei existenţe umane. Şi are atâta viaţă t are noul născut, copilul de grădiniţă, adolescentul şi adultul. Prin urmare, prin avort se omoară viaţa omenească, existenţa omenească, chiar dacă se află în stadiul cel mai de început”.
7. După toate acestea, întrebăm: Rămâne vreo îndoială că fătul are viaţa lui personală, că este fiinţă omenească autonomă şi persoană umană deplină?
Si din nou întrebăm: Unde este „progresul”? Unde şi cine sunt progresiştii? Au valoare cuvintele, în timp ce faptele strigă de la sine? Unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă?
c. Medici greci
1. Medicul ginecolog D. Papaevanghelu scrie: „Dincolo de poziţia filozofică sau teoretică, un lucru este sigur: omul, ca valoare, există din momentul concepţie şi viaţa nu începe după formarea deplină a tuturor organelor (a 8-a, a 12-a săptămână) cum se credea mai înainte”.
2. Profesorul Avramidis consemnează: „Fătul nu este parte a corpului aceleia care îl poartă. Prin urmare, nu poate aceasta singură să hotărască soarta sarcinii sale, aşa cum ar fi hotărât asupra îndepărtării unui organ din corpul său, de ex., scoaterea apendicelui sau a amigdalelor sale”.
3. Medicul G. Papadimitriu, profesor ginecolog la Universitatea din Atena, a fost invitat să participe la o discuţie la masa rotundă cu o cunoscută feministă. Pe lângă cele accentuate în calitate de medic, păstrând cu credinţă poziţiile medicale, a spus: „Avortul este întrerupere de viaţă, biologic prin avort îndepărtăm viaţa unui embrion. Dacă avem dreptul să o facem, nu sunt eu în măsură să judec. Cu puţin mai mult curaj, trebuie să spunem că nimeni niciodată nu are dreptul să pună capăt vieţii nimănui, nici a altuia, nici a sa… Din punct de vedere medical, există o poziţie foarte clară, aceea că numărul avorturilor trebuie să se micşoreze. Numărul avorturilor caracterizează şi gradul de civilizaţie al oamenilor. Cu cât ţările sunt mai civilizate, cu atât numărul avorturilor este mai mic”.
4. Un număr de 92 de profesori, în general profesori ai facultăţilor de medicină din Tesalonic, au declarat în 1986: „Ca factori responsabili, profesori universitari şi medici, declarăm: „Omul există ca om din clipa concepţiei până în clipa morţii lui biologice. De aceea, în orice moment din viaţa lui, dacă are loc o intervenţie în supravieţuirea lui, se consideră omucidere”.
5. Societatea Medicală Panelenă, la congresul medical din 1985, şi-a retras opinia sa precedentă şi a susţinut, conform datelor actuale ale medicinii, că „începerea vieţii omului coincide cu momentul fecundării”. Aceeaşi poziţie a avut-o şi Asociaţia Medicilor din Atena, într-un memoriu trimis Guvernului.
6. Şi iarăşi ne întrebăm: Unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă?
7. Din toate acestea reiese următoarea concluzie: avortul nu este o simplă şi nevinovată întrerupere a sarcinii, ci o întrerupere a vieţii unei fiinţe omeneşti independente şi, prin urmare, o crimă. Descriind avortul, cunoscutul profesor N. Louras a spus: „Este crimă cu premeditare”.
Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nicopole
“CO”, nr. 04 (129), 2002
)
