1. Când punem întrebarea “Ce spune Biserica?”, nu urmarim sa aflam ce parere au în legatura cu aceasta problema unii sau chiar toti clericii Bisericii. O învatatura fundamentala a Bisericii este aceea ca nu clericii sunt cei ce determina credinta Bisericii, nu ei sunt stapâni ai credintei. Nu au dreptul sa o modifice dupa placul lor. Arhiereii si preotii sunt pazitori ai dreptei credinte. Au datoria sa lupte pentru apararea acesteia, trebuie sa fie pregatiti sa-si verse sângele pentru apararea ei.
Învatatura Bisericii este aceeasi în toate punctele ei din epoca Mântuitorului Hristos. Biserica, în tot ceea ce spune si învata, nu are drept criteriu parerile oamenilor. Ea este purtatoarea Sfântului Apostol Pavel: “Dumnezeu se vadeste întru adevarul sau, pe când omul adevarului pe care 1-a predicat Domnul nostru Iisus Hristos. Prin urmare, învataturile ei sunt de sus. Ele sunt expresie a întelepciunii dumnezeiesti. Când învataturile Bisericii vin în contradictie cu concluziile stiintei, atunci stiinta constituie în exclusivitate întelepciune pamânteasca demna de tot dispretul. În toate, peste tot si întotdeauna este valabil cuvântul întru minciuna” (Rom. 3, 4).
2. Astazi concluziile medicinii, ale antropologiei, biochimici si biologiei contemporane sunt de acord cu învatatura Bisericii: Ne spun ca avortul, din moment ce întrerupe o viata cu identitate separata, este crima si ca “embrionul este viata cu existenta si identitate de sine, individ cu toate drepturile din momentul conceperii”.
3. Consecinta acestui principiu fundamental, pe care-l accentueaza Sfintii Parinti ai Bisericii noastre, Grigore Teologul. Anastasie Sinaitul si Maxim Marturisitorul, este clara:
a) “Cea care leapada fatul cu voie este supusa judecatii pentru ucidere” (Sfântul Vasile cel Mare. Canonul 2).
b) “Cei care dau medicamente abortive sunt ucigasi. Si ei, si cele care primesc otravuri ucigatoare de embrioni” (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 8).
c) Complicitatea la avort este complicitate la ucidere. Sfântul Ioan Gura de Aur considera împreuna vinovat de pacatul uciderii si pe barbatul femeii care purcede la avort. Iata ce spune marele învatator al Bisericii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând sa strice rodul? Acolo unde se savârseste ucidere înainte de nastere? Caci nici pe desfrânata nu o lasi sa ramâna desfrânata, ci o faci ucigasa de om! Vezi cum se ajunge de la betie la desfrânare, de la desfrânare – la adulter, de la adulter – la ucidere?! Sau chiar mai rau decât uciderea. Caci nu am cum sa o numesc. Nu numai ca ia viata celui ce se naste, dar împiedica a se da nastere la prunci. Si darul lui Dumnezeu îl batjocoresti, si legilor lui te împotrivesti? Ceea ce este blestem tu iei drept binecuvântare? Salasul nasterii îl faci salas al uciderii? Si femeia, care ti-a fost data spre nastere de prunci, o pregatesti pentru ucidere?” (Sf. Ioan Gura de Aur, Comentariu la „Epistola catre romani”, Omilia 24, Patrologia greaca, tom 60, 626).
Nu trebuie sa uitam ca canonul dat ucigasilor este foarte greu si din punct de vedere al duratei, si din punct de vedere al asprimii.
4. Pentru Biserica lui Hristos, avortul sau întreruperea sarcinii nu este un oarecare act nepermis moral, ci este – fara nici un fel de nuantari – ucidere. Este ucidere cu premeditare, ucidere mai vinovata, mai pacatoasa si mai urâta de Dumnezeu decât oricare ucidere, pentru ca ia dreptul la viata unei fiinte omenesti, înainte de a o gusta si, mai ales, înainte de a se învrednici de Sf. Botez.
În cartea folositoare de suflet “Mântuirea pacatosilor” (cap. 511 „Sa nu ucizi”) citim: “Prin aceasta porunca se întelege uciderea sufleteasca si trupeasca, adica, daca ai sfatuit pe aproapele tau sa desfrâneze, sa ucida sau sa savârseasca alt pacat, sau l-ai ajutat sa le faca, esti socotit ucigas sufleteste al fratelui tau”. Iar despre trup se spune: „Daca ai ucis, daca ai batut femeia si a lepadat pruncul, sau daca a luat plante sa ucida embrionul sau sa nu ramâna însarcinata, toate acestea si altele asemenea se socotesc ucideri. Si se canonisesc cu multa asprime”.
5. Oamenii care purced la avortul copiilor lor seamana cu Irod care a ucis 14000 de copii, ca sa nu fie deranjat în viata lui. Pot fi considerati mai rai decât Irod, deoarece cei 14000 de prunci nu erau samânta si copiii lui Irod. Si fiecare om, care ar participa în orice fel la savârsirea avortului, participa la lucrarea ucigasa si are mare osânda în fata Domnului.
Biserica este datoare:
a) sa lumineze cât mai larg poporul credincios în legatura cu semnificatia spirituala a avortului, propovaduind cu toata taria cuvenita ca avortul este ucidere;
b) sa atraga atentia duhovnicilor sa nu se arate indulgenti vis-a vis de cei ce savârsesc avortul si sa le prescrie canoane foarte aspre;
c) sa accentueze ca metoda abortiva, oricare ar fi ea, echivaleaza cu crima evidenta, din moment ce rezultatul este totdeauna acelasi: luarea vietii unei fiinte umane;
d) sa faca apel la medici, la personalul medical sa refuze astfel de actiuni pacatoase.
6. Poate ca multi ne vor judeca, ca vrem sa impunem conceptiile crestine cu tot dinadinsul unei lumi care le neaga. Si ca propunem actiuni nepermise, presiuni asupra factorilor guvernamentali si parlamentari, manifestatii etc.
Mare greseala.
Nu subestimam nici pe deputati, nici organele guvernamentale. Fiecare are convingerile lui si lupta pentru ele. Si Biserica lupta pentru convingerile ei si trebuie cel putin sa le exprime. Si ca sa fie auzita, uneori trebuie sa strige. Chiar daca vrea numai sa fie auzita, trebuie sa strige cu putere. Si când credinta o impune, striga si Sinodul, si poporul.
Din pacate, vocea Sinodului si a poporului nu deranjeaza legiuitorii. Guvernul a votat legea pentru întreruperea artificiala a sarcinii. Avorturile se vor face de acum înainte sub acoperirea legii, sub perdeaua statului oficial…
Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nicopole
CO. Nr 7, 2002
