Cor.: Recent a apărut o nouă carte a sfinţiei voastre, intitulată “În căutarea aproapelui pierdut”. Din câte am înţeles, este vorba de descoperirea unei noi faţete, a unui “eu” pierdut al omului contemporan.
S.B.: M-am gândit să vorbesc într-un mod accesibil despre relaţia noastră cu totul minunată cu aproapele, pe care ne-a adus-o Hristos. Într-adevăr, aproapele nostru este o proiecţie a noastră în exterior. Aşa ar vrea Hristos să ne vadă şi această învăţătură minunată ne-a adus-o, când spune: “Iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă”. Este un lucru pe care omul modern l-a uitat. Nu doar că l-a uitat, nici nu l-a primit…
Cor.: Nu l-a descoperit?
S.B.: Nu l-a descoperit, pentru că deja avem o epocă întreagă în care “eu-l” nostru bombat se impune cu multă aroganţă celorlalţi, fără a căuta să descopere taina, care este “celălalt”, fără a presupune măcar că toate lucrurile pe care le căutăm noi de-a lungul vieţii în aspiraţiile, visele noastre, pot fi găsite în aproapele nostru şi poate, chiar, doar acolo. Pentru că, redobândindu-l pe aproapele nostru, ne redobândim pe noi înşine. Deoarece omul nu este o fiinţă singură, noi nu am fost creaţi pentru singurătate. Noi suntem singulari, unici, minunaţi prin unicitatea noastră, pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, dar nu singuratici. Această împlinire a noastră, cumva androginică, a celuilalt nu e văzută doar ca o împlinire între cele două sexe, ci ca una asexuală, a celuilalt suflet, prin comuniune şi raportarea la care devenim cineva. Deoarece toate virtuţile noastre, tot ce muncim noi într-o viaţă şi tot rostul nostru până la urmă dacă nu-l dăruim cuiva, dacă nu devine un folos, o floare pe care o întindem celuilalt, viaţa noastră poate fi şi este un eşec.
Cor.: Se conturează anumite deosebiri esenţiale între atitudinea faţă de aproapele în ortodoxie şi în alte confesiuni?
S.B.: Exemple cunoscute şi familiare pentru noi sunt religiile orientale, viziunea orientală despre lume, despre aproapele. În budism, spre exemplu, eu-l personal trebuie anulat, învins, deoarece el este văzut ca o cloacă de negativism a lumii acesteia şi orientalul trebuie să ajungă la “nirvana”, adică purificare sau anulare a tuturor orgoliilor sale, să se topească, să dispară într-o… nici nu este divinitate, pentru că orientalii nu au divinitate, însăşi ideea prezenţei divinităţii este vulgară pentru ei. Există la ei doar o mare absenţă şi sufletul trebuie să se întoarcă în această mare absenţă, pentru a ajunge la pacea căutată, râvnită de ei. Şi celălalt, aproapele, pentru un budist nu poate trezi decât compasiune, în cel mai fericit caz. Ei nu au noţiunea de dragoste, aşa cum o au creştinii şi cum o defineşte Hristos. Dragostea înseamnă a-ţi pune sufletul pentru aproapele tău. O astfel de dragoste pentru un oriental, pentru un budist este un semn de slăbiciune, de imperfecţiune, de ataşare de cele trupeşti şi omul desăvârşit nu poate face aceasta, el trece liniştit pe alături. Iată deosebirea între filozofia pe care ne-o aduce Hristos şi cea orientală, ce cuprinde o mare parte a omenirii şi mai ales care fascinează societatea noastră – o filozofie a depersonalizării totale.
Cor.: Iniţial, cartea “În căutarea aproapelui pierdut” trebuia să poarte un alt titlu, un pic excentric, dar pentru cei care vă cunosc, chiar firesc – “Sfinţii – prietenii prostituatelor”…
S.B.: Deveneau prieteni la propriu, nu în sensul pe care îl foloseşte toată lumea – “am o prietenă”, ci deveneau prieteni prin Hristos ai lui Hristos. Hristos ni se adresează “prietene” doar în sens frumos, de dragoste adevărată , de recăpătare, de tămăduire, de întoarcere la viaţa . Este o carte ce pledează împotriva atitudinii inchizitoriale, pe care o arată mulţi dintre cei care se prezintă drept creştini, predicatori şi purtători ai mesajului lui Hristos, pentru că sfinţii Bisericii noastre nu au avut această atitudine niciodată. Un capitol cu această denumire a rămas în carte. Aici am selectat cazuri mai ciudate, excentrice, de convertire, în care sfinţii, părăsindu-şi locaşurile lor, deghizaţi, veneau să salveze suflete… Voi aduce pilda sfântului Avramie, fiindcă acest aspect al ortodoxiei este necunoscut marii majorităţi. Pentru că întotdeauna se invocă pildele de mustrare a cutăruia sau a cutăruia, dar mai puţin blândeţea despre care a vorbit Hristos, şi atunci omul este pus în faţa acestui paradox: “Hristos este blând, iar voi strigaţi la mine…”. Cartea este un îndemn la blândeţe, un îndemn la simplitatea pe care am pierdut-o şi pe care sfinţii au propovăduit-o. Acest sfânt, mare pustnic – Avramie – a vrut să redobândească pe nepoata sa, care a fost călugăriţă şi după asta a căzut în păcat şi s-a făcut prostituată într-un oraş din vecinătate. El plăteşte bani unuia dintre credincioşii care veneau la el şi-i spune să-i aducă un cal şi nişte haine soldăţeşti. Merge deghizat la hanul unde o găseşte pe nepoata sa, care nu-l recunoaşte. Comandă carne, el, care de jumătate de secol trăise numai cu rădăcini… Şi îi este adusă această nepoată a lui, costumată în haine de prostituată. Atunci lui îi dau lacrimile, pe care el totuşi le învinge. Îi spune: “Hai să benchetuim azi, că de asta am făcut acest drum”. Fata se aşează în braţele unchiului său, fără să ştie cine este, dar simte mirosul aspru de tămâie şi aşi aduce aminte de vremea petrecută în mănăstire. O apucă nostalgia şi începe a plânge. Patronul o întreabă “Ce-ai păţit, fato, că nu te-am văzut aşa de doi ani, de când eşti aici?”. Ea îi răspunde: “Mai bine ar fi fost pentru mine să mor acum trei ani”. Mergând sus în iatac, sfântul îşi scoate pielea de cămilă şi se face cunoscut nepoatei sale. După această întâlnire înduioşătoare, a doua zi el o ia pe cal şi o duce în pustie, ea devenind mai apoi sfânta Maria, care se prăznuieşte împreună cu sfântul Avramie.
Iată despre acest aspect, în care sfinţii renunţau la imaginea lor de sfinţenie, nu mai ţineau cont de ceea ce spunea lumea, doar pentru a dobândi un suflet, am vrut să vorbesc în cartea “În căutarea aproapelui pierdut”. Pentru că unora, cu părere de rău, începe să le placă imaginea lor de sfânt, o preţuiesc mai mult decât faptele reale. De multe ori mergem pe lângă un om beat căzut şi nu-l ridicăm, gândindu-ne ce va zice lumea – nu cumva va crede că avem prieteni beţivi? Dar Hristos ne spune că aproapele nostru este cel căzut şi ne îndeamnă să facem ca în pilda samariteanului. Noi nu mai facem bine, ca şi multe alte lucruri pe care nu le mai facem. Este un îndemn la realitate, la trăirea autentică a creştinismului, aşa cum au trăit-o sfinţii. Pentru că acesta este aproapele nostru, cel păcătos. Starea noastră duhovnicească, desăvârşirea noastră o putem deduce din modul în care ne raportăm la oamenii care mai săvârşesc cele mai cumplite păcate. Care este modul de raportare? Desăvârşita nejudecare, iubirea şi încercarea de a-l sprijini, într-un fel înţeles lui, pentru că Hristos nu se impune, Hristos vine în întâmpinare. Nu întâmplător Mihail Bulgakov spune că Biserica Ortodoxă nu face prozelitism, ea vine în întâmpinarea omului, spre deosebire de alte culte. Pe când, nu ştiu de ce, mulţi la noi practică anume prozelitismul – strigă la cutare că de ce mănâncă astăzi carne, dacă e zi de post, sau că a încălcat alte reguli, de parcă numai în aceasta ar consta ortodoxia. Şi atunci oamenii fug.
Nu, ortodoxia nu este un medicament amar, pe care îl înghesui pe gât celui care nu vrea să-l primească, ea este un fruct oprit, pe care trebuie să-l râvnească celălalt, care trebuie să aprindă în el curiozitatea firească. Pentru că Dumnezeu este cel mai minunat lucru spre care râvneşte orice suflet, dar aşa cum îl prezintă unii, El este neinteresant. Atunci nu este deloc de mirare că oamenii nu îmbrăţişează credinţa noastră, pentru că în cazul acesta credinţa nu este deloc cea ortodoxă, creştinească, ci este ceea ce am înţeles noi din ea, din cauza că nu suntem noi înşine nişte creştini adevăraţi. De aceea nici nu toţi trebuie să predice. Trebuie să predice doar oamenii care trăiesc cât de cât credinţa, cum spunea şi apostolul Pavel: “Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic”. Despre asta-i cartea.
A consemnat Alina Grigoraşcenco
“CO”, nr. 6, 2002
