Dintotdeauna în formarea unei personalităţi au existat trei factori de bază: familia, Biserica şi şcoala.
În familie viitoarea personalitate învaţă ce e bine şi ce e rău. Familia este şcoala primară a iubirii, unde copilul învaţă să-şi dăruiască iubirea sa celor din jur, care, la rândul lor, îl iubesc pe el. Poporul nostru creştin întotdeauna a apreciat mult „cei şapte ani de-acasă” ca temelie a educaţiei. Familia – „celula societăţii”, cum e determinată de ştiinţele sociale, – este şi piatra de temelie a moralităţii unei societăţi.
Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte familia „Biserica cea mică”. Într-adevăr, familia este un „triunghi al iubirii”, format din tată, mamă şi copii (sau în sens mai larg – din bunici, copii şi nepoţi), unde, chiar dacă copilul este uneori certat sau pedepsit pentru neascultare, nu încetează a fi iubit nici pentru o secundă. Educaţie pe temelia iubirii – iată care este educaţia în familie.
Al doilea factor de formare a unei personalităţi, şi cel mai principal, este Biserica „cea mare”, unde omul se educă şi la vârsta de şapte ani, dar şi la cea de şaptezeci de ani. Aici, în baza unui spectru mai larg al iubirii – cea către Dumnezeu şi cea către semenii săi – omul învaţă noţiunea de „păcat”. Ştiind ce este păcatul (în baza Decalogului din Vechiul Testament şi a învăţăturii creştine evanghelice), viitorul cetăţean nu va avea nevoie de intervenţia poliţiei pentru a se comporta decent fată de alţi cetăţeni, el avându-şi arbitrul său liber mereu treaz: teama de păcat şi conştiinţa nepătată. Biserica a fost mereu pedagogul unui bun creştin şi a unui bun cetăţean, fiind dintru început „mama poporului român”, cum ne aminteşte M. Eminescu.
Este logic ca Statul, dorindu-şi un bun cetăţean, să colaboreze cu ceilalţi factori de bază întru formarea personalităţii unui viitor cetăţean. Prin urmare, Statul ar trebui să promoveze în şcoala de stat aceleaşi principii şi valori pe care viitorul cetăţean le-a primit în familie şi în Biserică, precum ne confirmă şi preotul Alexe Mateevici în actualul imn al statului Republica Moldova: „Limba noastră-i limbă sfântă (…) ce ne-nvaţă-n hram şi-acasă veşnicele adevăruri”.. Având în vedere că şi toate aspectele culturii noastre (arhitectura, pictura, muzica cultă, scrisul etc.) îşi au rădăcinile în cultul nostru creştin ortodox la majoritatea etniilor din Moldova, fiind şi un factor de stabilitate şi pace civică în Statul nostru, ar fi normal ca Statul care are stemă creştină şi imn creştin să promoveze şi educaţia religioasă în şcoală, astfel cei trei factori educaţionali – familia, Biserica şi şcoala de stat – să lucreze într-o deplină armonie.
Având în vedere acest lucru, Biserica Ortodoxă din Moldova a venit în întâmpinarea iniţiativei prezidenţiale a expreşedintelui Mircea Snegur, din 29 decembrie 1995, de a forma o Comisie mixtă cu factori din domeniul învăţământului şi reprezentanţi ai Bisericii. Respectiva Comisie a elaborat propuneri rezonabile, respectând drepturile minorităţilor religioase. Documentul a fost depus de dl M. Snegur la Parlamentul de atunci, dar, sub diferite pretexte, nu a fost luat în dezbateri. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în următorul Parlament, care la fel a ignorat documentul elaborat.
Astăzi este acceptat în clasele I–IV un curs de educaţie moral-spirituală, elaborat de Centrul de Educaţie Moral-Spirituală, condus de dl Nicolae Bujor, cu participarea preotului Mihail Smerea, a soţilor pedagogi şi teologi Marciuc, avându-l ca recenzent pe arhimandritul Ermoghen (Adam). Dar acesta nu este un curs oficial al Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a propus studierea disciplinei „Religia” în toate aspectele plinătăţii acesteia, nu doar a unei „arte de a deveni om”, cum îşi are genericul Centrul de Educaţie Moral-Spirituală, condus de dl N. Bujor.
Cu toate acestea, în multe şcoli din Moldova se predă religia tradiţional-istorică ortodoxă la iniţiativa primarilor, a cetăţenilor din localităţile respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova.
În concepţia de educaţie a Bisericii ortodoxe, o condiţie importantă este educarea separată a băieţilor şi fetelor în şcolile de cultură generală. Astfel, factorul feminin, care este mai emotiv şi mai pudic, mai sfios, ar fi protejat de influenţa dură a factorului masculin. Pe de o parte, s-ar educa bărbaţi şi capi de familie cu simţul responsabilităţii bărbăteşti, iar pe de altă parte – soţii, mame, păstrătoare a căminului familial. S-ar forma un cavalerism responsabil la băieţi şi o comportare sfioasă, benefică şi armonizantă, specifică fetelor. S-ar crea o armonie deplină. Altfel, observăm că deja în clasa a şaptea elevii se îmbracă la fel, înjură la fel şi fumează la fel, factorul feminin fiind distrus cu desăvârşire.
La diferite întruniri cu pedagogii, aceştia au agreat fără rezervă ideea educaţiei separate a băieţilor şi fetelor. Rămâne să se realizeze, măcar în licee private, un început care neapărat va da roade benefice.
Preot Vasile Ciobanu, lector la Academia Teologică din Chişinău
CO, nr. 5, 2002
