În urma caderii în pacat, omul s-a rupt de Creatorul Sau stricând comuniunea cu El si a devenit rob pacatelor. Mântuitorul Hristos a venit în lume pentru a ne elibera din aceasta robie si a ne readuce la comuniunea cu Dumnezeu. El ne-a lasat posibilitatea de a ne curati de pacate si a reintra în comuniunea cu Dumnezeu si cu Biserica Sa prin Taina Spovedaniei. Din pacate, aceasta Taina, pentru omul zilelor noastre, si-a pierdut mult din sensul initial.
În perioada primara, primirea Tainei Botezului implica integrarea în rândul comunitatii, ceea ce reprezenta participarea la slujbele Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, si împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului. Cel care savârsea pacate grave de moarte era exclus din comunitate datorita faptului ca aceste pacate ne rup de Trupul lui Hristos – Biserica. În urma manifestarii pocaintei pentru pacatele savârsite prin marturisirea lor, penitentul primea un canon si era reintegrat în Biserica dându-i-se dreptul de a se împartasi cu Trupul si Sângele Domnului.
Aceasta marturisire se facea public, în fata tuturor membrilor comunitatii, preotul sau episcopul dându-i, mai apoi dezlegarea. Mai târziu, datorita unor sminteli, s-a luat hotarârea ca Taina Spovedaniei sa se faca în particular, numai în fata preotului sau episcopului în calitate de pastori si reprezentanti ai Bisericii, acestia având, de altfel, si puterea de a dezlega pacatele.
La început existau doua realitati distincte: spovedania sacramentala prin care cel ce îsi marturiseste pacatele în fata unui cleric (preot sau episcop) primeste dezlegarea de pacate si calauzirea duhovniceasca. Calauzirea duhovniceasca a aparut în rândul monahilor si consta din marturisirea frecventa a gândurilor unui parinte duhovnicesc care nu era obligatoriu sa fie cleric si care îl calauzea pe ucenic spre mântuire. În decursul timpului cele doua realitati au fuzionat.
În concluzie, Spovedania nu este un act magic prin care ni se sterg pacatele si cu atât mai putin un “bilet de intrare” la Împartasire ci Taina împacarii si a reintegrarii în Biserica si sansa de a fi calauziti în calea mântuirii.
Sergiu COVACI
Ce ne învata Sfintii Parinti
Despre Marturisire
Episcopul Nicolae VELIMIROVICI
Marturisirea este ceruta de Biserica pentru ca omul sa-si descopere umbra ascunsa.
Marturisirea este ceruta de Biserica pentru ca omul sa-si descopere ranile sufletului sau, pe care le ascunde printr-o sanatate aparenta.
Marturisirea este ceruta de Biserica pentru ca omul sa-si descopere slabiciunile sale, pe care le ascunde valul puterii.
Marturisirea este ceruta de Biserica pentru ca omul sa-si deschida puroiul otravitor al sufletului sau, pe care el îl acopera pe deasupra cu mirodenii.
Marturisirea este ceruta de Biserica pentru ca omul care se arata mare viteaz sa se înfatiseze ca unul slabanog, asa cum se arata el numai lui însusi.
Nimeni nu se duce la doctor pentru a i se lauda cu sanatatea sa, ci sa arate locul putred al sanatatii lui.
La fel, nimeni nu poate merge la duhovnic sa i se laude cu dreptatea sa, ci sa descopere un putregai primejdios de pe dreptatea sa.
Când omul trece peste pragul doctorului, el lasa toata mândria înaintea usii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre oameni. Când omul pleaca la duhovnic, el este nevoit sa lase toata mândria sa în fata usilor bisericii. Ferice de el daca o uita aici si la întoarcerea lui printre oameni. Sa dea Domnul ca la iesirea din biserica sa schimbe bastonul si în locul mândriei sa ia smerenia ca sprijinitor în viata.
