Copiii nostri si ispita magiei albe

Crestinul ortodox al zilelor noas­tre, membru smerit al societatii contemporane (devenita deja multilateral dezvoltata), traieste aproa­pe fiecare clipa a existentei sale sub presiunea de a alege neîncetat, între multimea ofertelor de tot felul, pe aceea care ar fi compatibila cu modul sau do viata. Dificultatea provine, pe de o parte, din faptul ca ortodoxul de rând nu urc neaparat “darul deosebirii duhu­rilor”, iar pe de alta parte observam ca societatea a reusit o relativizare fara precedent a valorilor, în istoria umanitatii. Ridicarea granitelor spirituale dintre bine si rau, dintre virtute si pacat, împreuna cu caderea sistemului comunist în spatiul ortodox, a determi­nat declansarea unui razboi al voin­telor: fiecare la nivel personal încearca sa-si impuna vointa (din moment ce totul e bun si permis), iar la nivel social “clasele” si “categoriile” sociale încear­ca, de asemenea, sa-si impuna vointa (din moment ce nu mai exista dusmanii! comun – sistemul totalitar comunist).

O noua dilema de acest gen este si cea a educatiei copiilor nostri. Dincolo de lectiile de la scoala, dincolo de firava cateheza care se realizeaza prin biseri­cile noastre, ramâne spatiul descoperit al relaxarii, recreerii copilului, lucru caro îl dure fie îti fata televizorului, fie a calculatorului, fie a cartii. Toi acest spatiu recreativ al copilului (cu un continut puternic spiritual, negativ sau pozitiv, din punctul nostru de vedere, bineînteles) este astazi dominat de o noua “oferta” ”de asemenea, cred, fara precedent) care se numeste “Harry Potter” sau “rnagia pentru copii”). O scriitoare stearsa din punct do vedere literar, scotiana de origine, J. K. Rowling. si-a lansat acum aproximativ 6 ani o carte. Povestiri cu magi. Au urmat apoi înca trei volume. având ca perso­naj principal pe scolarul nevinovat ‘Harry Potter”. Rezultatul este de 82 de milioane de exemplare vândute, tra­duceri în 42 de limbi, iar acestea în doar 4 ani. Cercetatorii englezi afirma ca Opere complete de Shakespeare nu s-au vândut atâtea în 1 secole!!! Sus tinatorii si-au manifestat prompt opiniilor si argumentele., sustinând ca per­sonajele lui J. K. Rowling sunt “spiri­tuale, dezvolta gândirea, sunt recre­ative, largesc fantezia copiilor” si chiar “respecta anumite elemente etice”, Care este continutul acestor carti? Ni se prezinta o societate care îsi constru­ieste si îsi consuma existenta în raport cu “magia alba”. Copiii urmeaza la scoa­la cursuri în care învata sa foloseasca energiile supranaturale pozitive, exisi si un minister al Magiei si un Guvern al magilor “buni” care controleaza si împart aceste energii; umorul eleve la tot pasul, personajele sunt nelimitate, piesele de sah discuta intre ele despre strategii;. celor doi jucatori si despre viitorul „meciului”, personajele mito­logice din toate religiile surit prezente, oferindu-si serviciile.

Volumele prezinta un urcus, un traseu al conflictului general existent între magii coi buni si magii roi rai (anumiti magi care au cazut în ispita de a folosi în scop rau energiile, pe când legea de aur este “scopul sfinteste mijloacele”), în acest urcus al conflictu­lui apar si scene ce au loc în toalete, unde traiesc anumite spirite, apar po­vestiri si descrieri picante ale; aven­turilor diferitelor cupluri din scoala, iar în final, copilul-Mesia, destinat sa învinga pe magii cei rai, este alesul Harry Potter.

Avem de a face cu o forma “nevino­vata” de autentic gnosticism specific pentru epoca New Age, în care paseste multumita astazi societatea. Aceasta forma “nevinovata” este un prozelitism “mascat care reuseste sa farmec sensi­bilitatea copilului agresat de modul de viata contemporan si de greutatile pe care le vede la parintii sai. Este un mod eficient de transmitere catre copil a unui mod de viata. Astazi. povestea lui Harry Poter devine Intrenetul si pro­ductia de filme pentru copii.

Deja în câteva tari europene aparut reactii ale parintilor, concre­tizate în fondarea de Organisme ale initiativelor parintilor. Aceste orga­nisme încearca, prin pârghiile societa­tii, sa protejeze copiii de orice forme spirituale sau religioase, declarate ca fiind periculoase.

Aceste initiative nu vor sa aiba relatii oficiale cu Bisericile traditionale, pentru a nu fi acuzate ca ar face jocul ascuns al vreunei. Singurul lucru pe care îl pot face este identificarea sectelor sau, a diferitelor miscari spiri­tuale, adunarea de material, dovezi si martiri si deschiderea de procese pen­tru interzicerea respectivei miscari.

Asemenea initiative au reusit demon­strarea faptului ca învatatura “Marto­rilor lui Iehova” nu are continut crestin (deci li s-a interzis denumirea Asociatia Crestina a Martorilor lui Iehova), ci con­tinut antisocial, si ca urmare a fost scoasa de sub lege în Franta si în Ger­mania, în spatiul ortodox, initiativa Parintilor s-a constituit în cadrul Bi­sericii Ortodoxe a Greciei, cu binecuvân­tarea Sfântului Sinod, si realizeaza o ampla activitate de avertizare a tinerilor cu privire la miscarile spirituale ale New Age-ului, care au umplut si soci­etatea greaca. Ca element de reper de netagaduit ramâne traditia si învatatura Bisericii dreptmaritoare; pe lânga aver­tizarea cu privire la pericol, tinerii sunt invitati la cunoasterea si însusirea propriei traditii, în plan social, Initiativa Parintilor din Grecia doar avertizeaza organismele în drept ale statului cu privire la gradul de pericol social prezentat de diferitele grupari spiri­tuale.

Este foarte posibil ca aceste rânduri sa provoace ironie, zâmbete de neîncre­dere sau acuzatii de teribilism sau pe­simism nefondat din partea autorului. A influentat oare tineretul morala “Harry Potter”? Aruncând o privire în soci­etatea americana, unde traieste din plin fenomenul, observam (dupa datele cercetatorilor americani) ca în 1995, înainte de explozia succesului, 100.000 de americani, adulti în majoritatea lor, aveau relatii cu anumite culte satanice. Astazi, cercetatorii apreciaza ca feno­menul “Harry Potter” a adus în “Biseri­ca lui Satan” din SUA un numar de 14

milioane de tineri-membri.

La acestea am putea adauga un ele­ment foarte important pentru noi, crestinii ortodocsi: în cartile lui Rowling, persoana lui Iisus Hristos este per­manent ironizata, considerata depasita si inapta de a împiedica aceasta noua civilizatie; sustinatorii si “fanii” orga­nizeaza permanent manifestari violente la adresa crestinismului.

Cred ca au fost expuse destule ele­mente pentru a ne pune macar pe gân­duri, pentru a ne hotarî ce putem face pentru viitorul copiilor nostri, viitorul Bisericii lui Hristos.

Nota

(1) Productiile de tot felul – CD, carti, filme – cu Harry Potter au si în Greciaaacelasi succes teribil.

pr. Constantin Bogdan PETRACHE

Educatie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *