Sunt deja peste 2000 de ani de când Biserica lui Hristos a fost întemeiata în chip vazut, în ziua Cincizecimii. Toti oamenii care sunt botezati în numele Preasfintei Treimi si pastreaza neschimbata credinta ortodoxa apostolica, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Avându-l drept îndrumator si conducator pe însusi Dumnezeu, Biserica lui Iisus Hristos, întotdeauna a existat si va exista pâna la sfârsitul veacului: „Voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”(Matei 16,8).
Sf. Ap. Pavel defineste unitatea Bisericii drept: „un trup, un Duh precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre; este un singur domn, o singura credinta, un singur Botez” (Efeseni 4,5). Este sfânta, pentru ca Hristos este capul ei si a sfintit-o prin sângele Sau, Biserica fiind luminata de lumina dumnezeirii îsi extinde razele sale lumii întregi, dar lumina este una si unitatea Trupului este neîmpartita. Din Ea ne nastem noi, ne hranim din laptele Ei, ne însufletim cu duhul Ei. Cel ce o paraseste se lipseste pe sine de darurile lui Hristos; devine strain pentru Ea, dusmanul Ei. „Cine nu are mama Biserica, nu poate sa-l aiba pe Dumnezeu Tata” spune Sfântul Ciprian. Biserica lui Hristos are doua aspecte: ceresc si pamântesc. Sfintii si îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, caci au biruit pacatul si se afla înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptatoare de pe pamânt sunt credinciosii dreptmaritori care se lupta cu ispitele, cu patimile pentru a dobândi viata vesnica. Membrii Ei, crestinii, preamaresc pe Dumnezeu, lauda pe îngeri si pe sfinti, iar cei din cer se roaga pentru mântuirea celor ce se lupta pe pamânt. Iata cât de mare este Taina Bisericii Crestine.
Cei care au iesit din sânul Bisericii si s-au lepadat de Tainele Ei, de pastorii Ei rânduiti de Apostoli, de Cruce, de Sfinti, de Sfânta Liturghie si de toate darurile Duhului Sfânt, ce izvorasc din Biserica, aceia s-au lepadat de harul mântuirii. Credem în Biserica lui Hristos, caci numai în Ea ne putem boteza, pocai si împartasi cu Sfintele Taine. Ea ne uneste cu Dumnezeu si în Ea se afla neîncetat Mântuitorul nostru. Nu este mântuire afara de Biserica, spune Sf. Ciprian. Se cuvine a ne desparti de cei îndaratnici, chiar sa fugim de ei. Sfântul Duh ne asigura zicând: „Cine este omul, care voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste-ti limba de la rau si fa bine, cauta pacea si urmeaz-o pe ea” (Ps. 33, 12-13). Fiul pacii trebuie sa caute si sa doreasca pacea, cel ce a cunoscut si a îndragit comuniunea iubirii, trebuie sa-si opreasca limba de la cuvintele ce provoaca discordie, cearta. Domnul înainte de patimile ce avea sa le îndure le-a spus ucenicilor: „Pacea mea o dau voua” (In 14, 27). Fiii lui Dumnezeu se cuvine sa fie smeriti cu inima, simpli într-un cuget asa precum au fost Apostolii.
Primii crestini, urmând sfaturile Mântuitorului, locuiau în comuniunea pacii si a bunei întelegeri dupa cum e mentionat si în Sfânta Scriptura: „Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una” (FA. 4, 32). Iata de ce si rugaciunile lor erau puternice si Dumnezeu le îndeplinea cerintele lor. Acum, buna întelegere, unitatea si armonia s-au împutinat de aceea si Dumnezeu nu ne mai da darurile sale. Primii crestini îsi vindeau casele pentru a-si aduna comori în cer, iar banii obtinuti îi aduceau Apostolilor pentru a fi distribuiti saracilor, iar noi nu dam nici a zecea parte din dobânda noastra. Cât de mult a slabit credinta! Dumnezeu prevestind timpurile noastre vorbeste în Evanghelia sa: „Fiul omului când va veni va gasi oare credinta pe pamânt?” (Lc. 18, 8). Vedem ca cele prezise se împlinesc. Nu avem nici credinta, nici frica de Dumnezeu, nici dragoste. Nimeni nu se mai înfricoseaza de pedepsele pe care le vom primi în ziua judecatii. Sa ne trezim, fratilor, din somnul lenei si al indiferentei, sa veghem si sa pazim poruncile dumnezeiesti, sa fim gata, precum ne-a poruncit Domnul: „Sa fie mijlocul vostru încins si facliile voastre aprinse. Fericite vor fi slugile cele pe care venind, Stapânul le va afla veghind” (Lc 12, 35-37). Sa straluceasca în fapte bune lumina noastra care ne va scoate din întunericul acestui veac si ne va îndrepta spre lumina vesnica. Sa asteptam cu privegherea necontenita venirea Mântuitorului, ca atunci când El va bate la usa inimii, credinta noastra sa vegheze în speranta de a fi rasplatita pentru privegherea sa. Deci sa pastram unitatea Sfintei Biserici si dragostea în Iisus Hristos, Mântuitorul nostru si sa ne departam de cei ce ne aduc dezbinarea si ura. Sa fim în sfânta Biserica a lui Iisus Hristos – corabia mântuirii noastre, care ne va duce la limanul Împaratiei lui Dumnezeu.
Catan Natalia, anul II,
Facultatea Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii
