Astăzi vom lua cunoştinţă cu Hristologia sau învăţătura despre Iisus Hristos aşa cum este ea expusă în Art. 2-5 al Simbolului de Credinţă. Anume aceste articole ne dau răspuns la următoarele întrebări:
1.Cine este Iisus Hristos;
2.Ce este păcatul şi pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ;
3.Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos.
Vom încerca să răspundem rând pe rând la aceste întrebări.
Al 2-lea şi al 3-lea Articole al Crezului spun:
“[Cred]Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tată S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.
“Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om” .
După cum vedem în articolele citate se afirmă că Fiul lui Dumnezeu este „Dumnezeu adevărat” și „Om adevărat”.
Dumnezeu Fiul este a doua persoană a Sfintei Treimi. Dar atât dumnezeirea Fiului cât și existenţa lui reală în istorie au avut mulţi critici, dintre care mai sunt și astăzi, de aceea cred că este necesar să ne oprim la două întrebări:
Este Iisus o personalitate istorică? și oare este Iisus Dumnezeu?
Iisus este o personalitate istorică?
Încă în sec. XVIII adepţii școlii mitologice negau existenţa reală în istorie a persoanei Mântuitorului, afirmând că Iisus este doar un mit. “Raţiunea” acestei supoziţii nu este nu este de dispreţuit nici în prezent, atâta timp cât nu se va lua în consideraţie și datele istorice despre personalitatea lui Iisus. Și într-adevăr că Iisus nu este un mit ne vorbesc documentele care provin din două direcţii: din mediul iudaic, și din cel păgân.
Dovezi parvenite din mediul iudaic
Puţina informaţie pe care o găsim la scriitorii iudei este explicabilă. Iudeii aşteptau un Mesia politic, un eliberator de sub jugul roman, un erou, un războinic. Pe de altă parte iudeilor nu le convenea să vorbească despre Iisus Hristos, ca despre un adevărat Mesia. De la jumătatea secolului al II-lea, poziţia iudeilor s-a schimbat, începând răspândirea de știri calomniatoare ci privire la originea și viaţa Lui. Aceste știri au fost aprofundate de unii scriitori păgâni ca Celsius, Porfiriu ș.a.
Dintre dovezile scrise ce au o provenienţă iudaică trebuiesc menţionate în primul rând cele ce vin din mediul istoricilor evrei și a rabinilor. Evident că informaţia din sursele acestea nu poate fi decât ponegritoare, dar pentru noi la acest capitol este important că sursele evreieşti pomenesc despre Hristos ceea ce dovedeşte că Hristos a fost o persoană istorică reală.
Iar calomniile la adresa Lui le lăsăm pe conştiinţa celor care le-au scris.
Despre persoana istorică a lui Iisus Hristos vorbeşte istoricul evreu Iosif Flavius (născut în 37 d. Hr.).
Iosif spune: “Cam în timpul acesta s-a ridicat Iisus, un om înţelept dacă este corect să-l numim om, deoarece el era un făcător de lucruri minunate, un aşa învăţător încât toţi oamenii primeau adevărul cu plăcere. El a atras la el pe mulţi evrei cât și pe mulţi dintre neamuri. El era Hristosul, și atunci când Pilat, la sugestia fruntaşilor noştri, l-au condamnat la moarte pe cruce, cei care l-au iubit de la început nu l-au părăsit; căci el li s-a arătat viu din nou a treia zi; după cum profeţii divini prorociseră aceste lucruri și alte mii de lucruri minunate despre el. Și gruparea creştinilor, numiţi astfel după numele lui, nu s-a stins până în ziua de azi”1.
Tot Iosif Flavius ne lasă și o mărturie despre Sf. Apostol Iacov, fratele lui Iisus: “Dar tânărul Ananius, care, aşa cum am spus deja primise înalta preoţie, avea un caracter curajos și excepţional de îndrăzneţ; el a urmat partida Saducheilor, care erau mai severi în judecata lor decât toţi evreii, aşa cum am arătat deja. Având o asemenea înclinaţie, Ananius s-a gândit că acum are o ocazie bună, deoarece Festus era mort și Albinus era încă pe drum; el a adunat deci un sfat de judecători și le-a adus înainte pe fratele lui Iisus numit Hristos, al cărui nume era Iacov, împreună cu alţii; și acuzându-i de a fi încălcat Legea, i-a condamnat să fi e ucişi cu pietre”2.
Cele mai multe dovezi despre existenţa reală a lui Iisus le găsim în scrierile rabinice, mai ales în Talmud și scrierile legate de el. Astfel potrivit Talmudului Babilonean, Iisus din Nazaret numit Ben Pandera (Sau Ben Pantere) uneori Jesu Ben-Panderas, a fost spânzurat în ajunul Paștelor cu un eretic.
Este evident că la altă caracterizare a lui Iisus dată de către elementele din partidul fariseilor, ostil creştinismului, nici nu putea fi . Unele dintre numele cu care este pomenit Iisus în Talmud se aseamănă cu cele din Evanghelii. Astfel “Cel Spânzurat” probabil se referă la modul execuţiei, iar “Ben Pantera”, probabil apare ca urmare a deformării cuvântului grecesc “parthenos” – fecioară.3
Amoa Ulla adaugă: “Și credeţi că pentru (Yeshu din Nazaret) a fost drept de apel? El a fost un înşelător și Milostivul a spus: “Să nu-l cruţaţi și nici să nu vă înduraţi de el”4.
Altă lucrare de provenienţă iudaică în care se menţionează Hristos este “Sefer Toldoth Jeshu”5, (Cartea originii lui Iisus), în care într-un mod dușmănos se împletesc tradiţiile talmudice și calomniile despre naşterea Mântuitorului.
Despre Iisus vorbeşte și “Cronica” samariteanului Thallius, scrisă la Roma (puţin înainte sau după anul 60 d. Hr.).6
Vom menţiona și mărturiile unor personalităţi de vază a vremii care se referă la persoana lui Iisus Hristos.
Filosoful și medicul Moşe Maimonide (1135-1204 d. Hr.) spune: “Iisus Nazarineanul a venit în lume spre a pregăti calea pentru Mesia, pe care-l aşteptăm, și chiar credinţa creştină susţine că Mesia va reveni”7.
Dacă mărturiile iudaice vorbesc în mod “ireverenţios” despre Iisus Hristos, totuşi ele au și o încărcătură pozitivă: vorbesc de persoana istorică a Mântuitorului.
Dovezi parvenite din mediul păgân
După cum știm în zilele lui Iisus, lumea păgână avea zeităţile ei și n-o prea interesa nici idealul și nici învăţătura noului profet.
O altă cauză a “tăcerii” surselor păgâne la tema existenţei istorice a lui Iisus probabil este explicată prin aceea că păgânii vedeau în creştinism o sectă iudaică dispreţuită, sau o superstiţie orientală iar în Iisus Hristos un demagog, amăgitor condamnat fiind la moartea pe cruce de autoritatea romană.
În mulţimea de culte, care pătrunseră în Panteonul roman, creştinismul, cel puţin la apariţia sa nu prezenta mare interes pentru romani. Cu toate acestea personalitatea lui Iisus nu putea să nu fi e observată de scriitorii păgâni, care au și făcut unele însemnări, uneori fugitive, fi e privind activitatea sau soarta lui Iisus Hristos, fi e a discipolilor Lui.
Unul din primele documente în care se vorbeşte despre Mântuitor, și care au ajuns până în zilele noastre este scrisoarea sirianului, Mar Bar-Serapion către fiul său Serapion, scrisă după anul 73 și care se păstrează în prezent în colecţia Muzeului Britanic din Londra.8
Alt autor care pomeneşte numele lui Iisus este Suetoniu Tranquil (70-140 d.Hr.).
În jurul anului 120 în lucrarea “Viaţa lui Claudius” referindu-se la împăratul Claudius (41-54) se spune: “Deoarece evreii învăţaţi de către Crestus, mereu făceau dezordine, el (Claudius) i-a alungat din Roma”.9
Această informaţie se află în plin acord cu cele ce ne spun «Faptele Apostolilor», precum că Sf. Apostol Pavel venind în Corint și «…găsind pe un iudeu, cu numele Acvila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, și pe Prischila femeia lui, pentru că poruncise Claudiu ca toţi iudeii să plece din Roma, a venit la el» (Fapte 18, 2).
Este de menţionat că Suetoniu a fost secretar al lui Traian și al lui Adrian, deci putea fi bine informat de cele ce se petreceau la Roma.
În 112 Plinius Secundus, sau Pliniu cel Tânăr scrie din Betania (Asia Mică) o scrisoare împăratului Traian în care întreabă ce să facă cu secta creştinilor, care se adună pe la răsăritul soarelui și cântă imnuri lui Hristos ca lui Dumnezeu10. Din această mărturie este important să reţinem că creştinismul era răspândit în Asia Mică nu mai târziu de anul 80 d. Hr. și că creştinii nu se îndoiau de existenţa lui Hristos dar chiar I se închinau lui ca lui Dumnezeu. Altă mărturie despre creştini și Hristos o găsim la istoricul roman Publius Tacit (55-120 d. Hr) în relatarea despre incendiul Romei (64 d. Hr.), care a avut loc în timpul lui Neron (54-68 d. Hr.). Se spune că incendiul a distrus 2/3 din oraş, că a fost organizat de Neron pentru a-şi imagina mai bine incendiul care a mistuit Troia. Dar poporul aflase despre crima lui Neron şi acesta pentru a potoli mânia urbei a dat vina pe creştini. În “Anale” lui Tacit aflăm că Hristos a trăit în timpul lui Tiberiu (14-37 d. Hr.) și că a fost executat în timpul lui Pontii Pilat. Un alt fragment din “Anale” spune următoarele: “autorul numelor lor (creştinilor – n.n.), Hristos, a fost condamnat supliciului sub domnia lui Tiberiu de către Ponţiu Pilat”11.
Alt autor păgân care pomeneşte despre Hristos este Lucian de Samosata, un satiric din secolul II, care se referă batjocuritor la adresa lui Hristos și a creştinilor. El I-a asociat cu sinagogile din Palestina și făcea aluzie la Hristos ca fiind “…omul car a fost răstignit în Palestina pentru că a introdus acest nou cult în lume…Ba mai mult, primul lor legiuitor i-a convins că erau fraţi între ei după ce păcătuiseră odată pentru totdeauna lepădându-se de zeii greceşti și închinându-se acelui sofist crucificat și trăind după legile lui”12.
Să amintim şi de cele două scrisori descoperite de curând și care în momentul de faţă constituie obiectul criticii moderne. Au fost scrise în jurul anului 60-61 d. Hr.: una aparţine medicului roman Esculapus Cultellus, iar cealaltă nepotului său Claudius Ensa.
Acestea sunt doar câteva dintre mărturiile documentare istorice despre personalitatea istorică a lui Iisus Hristos. Ar putea fi aduse și altele, dar credem că nu are nici un rost. După cum scrie Enciclopedia Britanică în articolul consacrat lui Iisus Hristos: “Informaţiile depistate din diferite izvoare ne dovedesc că în antichitate nici duşmanii creştinismului nu puneau la îndoială personalitatea istorică a lui Iisus.
Pentru prima oară și fără vreun temei, existenţa istorică a lui Iisus a fost pusă la îndoială de câţiva autori de la sfârşitul secolului al XVIII.-lea, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea”13.
Astfel că “drama care a mântuit lumea este o realitate controlabilă cu ajutorul unei îndoite categorii de documente (profane și creştine), un fapt istoric”14. Viaţa lucrarea și patimile Celui care s-a dăruit omenirii, exemplul Lui a lăsat urme adânci în sufletele oamenilor din toate generaţiile. Puterea sublimului exemplu a devenit o parte din patrimoniul inconştientului sufletesc al tuturor creștinilor.
Din cele spuse până acum am văzut că Iisus Hristos este o personalitate reală despre ce vorbesc și documentele istorice.
Nicolae FUŞTEI
Note
1 Iosif Flavius. Testimoniu, XVIII-33. Începutul sec. al 2-lea.
2 Iosif Flavius. Testimoniu, XX-9:1.
3 Фредерик Брюс, Documentî Novogo ZAveta : Dostovernî li oni, Чикагo, 1988, p. 125).
4 Amoa Ulla a fost un discipol al lui R. Yoachanan şi a trăit în Palestina la sfârşitul sec. al 3-lea.
5 La început se considera că a fost scrisă din primele secole însă mai târziu s-a constat că este scrisă în Evul Mediu. Este un simplu pamflet.
6 Christos Yanaras, Abecedar al credinţei, Bucureşti, 1996,p. 130
7 Dr. Alfred Hârlăoanu. Istoria Universală a poporului evreu, Bucureşti, 1992, p. 341.
8 F. F. Bruce, The New Testament Documents. Are They Reliable? Downers Grove: Inter-Varsity Press, 1972. p.114
9 Anale, 15,44; vezi Светоний. Жизнь двенадцати Цезарей. Москва, 1966, кн. 5, гл. 25, c. 140.
10 Scrisori, 10, 99
11 C.f. Griigorie I. Marcu. Prof. Dr. “Procesul M\ntuitorului”. Societatea comercială “Romcart”, Bucureşti, 1992, p. 14.
12 Лукиан из Самoсаты. Избранная прoза. O смерти Перегрина. Мocква, 1991, p. 250- 283; Lucian îi mai menţionează pe creştini de câteva ori în lucrarea sa Alexandru, falsul profet, capitolele 25 și 29.
13 Encyclopedia Britanica. Ediţia a 15-a, 1974.
14 Dr. Ioan Fruma şi dr Grigirie Marcu. “Procesul Mântuitorului”, Sibiu, 1945, p. 269.
1
