Timp de peste 50 de ani a durat în Moldova noastra lupta apriga între bine si rau, între lumina si întuneric, între credinta în Dumnezeu si ateism. Odata cu instaurarea puterii sovietice în Moldova – 28 iunie 1940 noua stapânire pune în aplicare legile sale. Declara libertatea, egalitatea, fratia între popoare, drepturile si îndatoririle cetatenilor si asa lege – „Despartirea bisericii de stat si a scolii de biserica”, ceia ce avem si astazi.
În septembrie, când elevii chemati la scoala sa învete noul alfabet, au observat ca icoana din clasa lipseste. Peste câteva zile noul „învatator” le spune copiilor, ca nu este Dumnezeu si icoana nu trebuie. Aceasta a fost prima si cea mai dureroasa lovitura sufletului si inimii copiilor si parintilor. Apoi a urmat transformarea zilei de odihna si purificare a sufletului – Duminica în zi de târg, ceia ce se pastreaza si în ziua de azi. Bisericile, de unde preotii s-au evacuat, au fost închise. Cutremurul de pamânt din noiembrie 1940 care a produs crapaturi în peretii tuturor cladirilor a servit ca motiv de închidere a bisericilor fiind considerate în stare de avarie.
Dupa razboi, lupta împotriva credintei se intensifica. Bisericile si manastirile se închid, transformându-le în depozite, cluburi, muzee, sali sportive, diferite scoli, spitale, altele ramân închise, risipindu-se de vânturi si ploi.
Se intensifica activitatea ateista prin toate caile si mijloace de informatie si propaganda în masa. Creste numarul activitatilor artei, numiti din rândurile învatatorilor, medicilor si alti intelectuali.
Partidul dictatorial comunist pune în aplicare programul „educatiei moralei comuniste”, care prevedea: „Lichidarea tuturor ramasitelor conceptiei religioase din constiinta oamenilor”. Drept urmare se interzice sunetul clopotelor la biserici în timpul slujbelor si la înmormântari. Preotii aveau dreptul sa savârseasca ritualul înmormântarii numai la cimitir fara a însoti procesia spre cimitir.
Oamenii sunt impusi sa scoata crucile, rastignirile ramase prin sat pe la poduri, fântâni si sa le mute la cimitir ca crestinii sa nu auda ori sa vada obiecte, semne care amintesc despre Dumnezeu.
Trimisii din raion efectuau controluri la biserici pentru a-i descoperi pe învatatori, medici, activisti, comsomolisti, comunisti care îsi botezau copiii noaptea pe ascuns, sau participau la aceste ritualuri – botezuri, cununii.
În scoli, la întreprinderi, colhozuri, organizatii de partid activau cercuri de propagare a ateismului, erau formate „Colturi, standuri ateiste”. În planurile de educatie si instruire a elevilor, trebuia sa fie evidentiata tematica lucrului ateist. În scoli, mai ales în cele medii aveau loc întruniri, serate pe teme ateiste la care participau lucratori de partid din raion, conducatorii de scoli s. a.
În timpul sarbatorilor mari, mai ales la pasti se organizau voscresnice (duminicale) la care erau obligati sa participe la anumite lucrari în colhozuri, sovhozuri învatatorii, elevii si ceilalti lucratori numai sa nu serbeze acasa ziua de pasti.
Se practicau si vizite pe neasteptate din raion mai ales în a doua zi de pasti, pentru a evidentia nivelul lucrului educatiei ateiste cu elevii. Drept criteriu de pretuire a activitatii colectivului pedagogic serveau cojile de oua rosii vazute de catre acesti „inspectori” neasteptati în curtea scolii. Aceste coji determinau gradul de pedeapsa a directorului scolii marti în a treia zi de pasti în raion la adunarea activului raional, la care participau toti directorii de scoli, unde vinovatii trebuiau sa faca dari de seama, sa explice cazul întâmplat, sa-si recunoasca vina, sa suporte ocara, batjocura, înjosirea, servind astfel drept mijloc de intimidare colegilor sai.
Au fost si asa cazuri în postul mare când unii parinti îsi luau copiii cu ei la biserica ca sa-i împartaseasca, dar la poarta bisericii stateau doi tineri cu panglica rosie la mâna si nu lasau copiii sa intre, îi trimiteau la scoala.
Lucrul ateist la nivel înalt se înfaptuia în institutiile superioare de învatamânt, în care se preda „Ateismul stiintific”, studentii sustineau examen la acest obiect. Aici activa catedra „Ateismul stiintific”. Lectorii ateisti din capitala participau la întruniri si prin scoli, la întâlniri cu unii crestini mai activi, convingându-i sa se dezica de credinta în Dumnezeu.
Statul bazat pe conceptia ateista avea nevoie de cadre, de atei înflacarati „competenti” pentru a realiza programa educatiei moralei comuniste. Ei trebuiau sa-i convinga pe oameni, ca nu exista Dumnezeu: nimeni nu L-a vazut. Ei nu cred ca Dumnezeu este Creatorul cerului si al pamântului a tuturor vazutelor si nevazutelor. Dar cine a vazut aerul, fara de care nimeni nu poate trai, energia electrica de care toti ne folosim, sau diferite unde prin care se transmit voci si imagini la diferite distante, sau forta de atractie a magnetului, forta distrugatoare a energiei atomice si nucleare, s. a.? Toate aceste si multe lucruri nevazute si necunoscute sunt create de Dumnezeu. Fara voia si puterea Lui nimic nu se face de la sine. Tainele si legitatile universului infinit nu pot fi cunoscute de catre oamenii muritori, toate apartin lui Dumnezeu, creatorul nostru.
Ateii afirma ca stiinta e în contradictie cu Sfânta Scriptura referitor la aparitia lumii. În Biblie scrie ca Dumnezeu a facut lumea în sase zile, iar în stiinta sustine ca acest proces a durat zeci, sute, mii si milioane de ani, poate chiar si miliarde.
Trebuie de spus ca nimeni dintre oameni nu pot si niciodata nu vor putea determina durata zilelor de creatie a lui Dumnezeu. Biblia spune, ca Soarele si Luna care rânduiesc ziua si noaptea au fost create în ziua a patra. De aici reiese, ca durata zilelor de creatie a lumii a fost nu de 24 de ore rânduite de catre soare si luna: în ziua întâia, a doua si a treia soarele si luna înca nu erau. Adevarul îl cunoaste numai Dumnezeu.
Desi marele stat dictatorial s-a descompus, conceptia a ramas si continue sa activeze sub camuflajul noilor transformari. Sau deschis bisericile si manastirile, multe locasuri sfinte se construiesc, dar exista si forte care se opun acestui proces.
Aceasta confirma si faptul ca ziua de Duminica, care în 1940 a fost transformata în zi de târg asa a si ramas pâna în prezent pângarita. Aceasta zi blagoslovita si sfintita de Dumnezeu trebuie sa o pastram cu cinste si credinta pentru curatirea sufletelor noastre. Ea este sarbatoarea sarbatorilor ziua învierii Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care a venit în lume a murit pe cruce si a înviat pentru mântuirea sufletelor noastre.
Fortele ateiste în baza legislatiei sovietice pin care biserica era separata de stat si scoala de biserica, resping prin votul introducerea predarii religiei în scoala. Unde daca nu în scoala copii trebuie sa studieze si sa însuseasca învatatura Tatalui Ceresc? Cu ce sunt mai presus celelalte obiecte de studii decât învatatura lui Dumnezeu? Care este dauna acestei învataturi a credintei? Constitutia proclama: „Libertatea constiintei”, ceia ce înseamna: cetateanul are dreptul sa creada ori sa nu creada în Dumnezeu – libera vointa. Dar unde este scris ca omul are dreptul sa impuna conceptia sa altei persoane contrar vointei acesteia? Cine a dat dreptul ateilor sa primeasca si sa primeasca asa lege, care împiedica, bareaza calea, încatuseaza dreptul suprem al copiilor de a studia, de a cunoaste, de a alege ceia ce este bun si folositor sufletului, trupului si societatii – credinta în Dumnezeu? Oare trebuia pus la vot libertatea constiintei, care deja este legea ce garanteaza acest drept? De ce predarea religiei în scoala nu s-a introdus ca obiect de studiu pentru toti copii, parintii carora accepta învatatura si credinta crestina? Daca si sunt unii parinti care si nu accepta aceasta învatatura, ei pot face declaratie, sau pot cere ca copiii lor sa fie eliberati de la lectiile de religie.
A tinea si în viitor acest drept superior al copiilor la studierea si cunoasterea învataturii credintei în Dumnezeu, aceasta este cea mai cruda nelegiuire, aceasta este o crima, care duce la pierzania vietii sufletelor a mii de copii.
În pilda despre oaia pierduta Mântuitorul Iisus Hristos arata cât de mult se bucura stapânul gasindu-si oaia pierduta. El se bucura mai mult decât de cele 99 de oi care n-au fost pierdute. Dar ce se întâmpla cu pastorul care în fiecare an îsi pierde turma întreaga de mielusei, care pornesc pe calea larga si atragatoare, dar plina de lupi, de diferite prapastii si jivine salbatice. Peste câtiva ani ramâne fara turma.
Deci sa ascultam de chemarea Mântuitorului Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „Lasati copii sa vina la Mine”.
Ignat Alexandru s. Calmatui, r. Hâncesti.
