Sa activam în comun în educatia tineretului

În dialog :Virgil Mîndîcanu doctor în pedagogie Universitatea pedagogica I. Creanga si Tatiana Doibani presedintele Asociatiei pentru Educatia Crestin Ortodoxa (AECO), profesoara de istorie la liceul teoretic „Gaudeamus” or. Chisinau.

Virgim Mândâcanu. : Stimata doamna Presedinte a AECO ce va facut sa activati pentru crearea unei astfel de Asociatii? De ce activitatea educativa a pedagogilor trebuie sa fie în colaborare cu preotul? Au ei acelasi dimensiuni aptitudini si atitudini educative?

Tatiana Doibani : Revenind la credinta stramoseasca si deschizând cartile de învatatura crestina, în domeniul educatiei am fost mult minunata de profunzimea, simplitatea si întelepciunea acestei învataturi. Adevarul care a existat dintotdeauna si de care am fost lipsiti noi pedagogii este învatatura bisericeasca despre opera de desavârsire duhovniceasca a persoanei umane. Scoala da un bagaj enorm de cunoastere, dar cu toate acestea esentialul în om sufletul ramâne pâna astazi un fel de „terra incognito” pentru majoritatea tinerilor. Ce folos ca ei vor câstiga o lume (daca înca vor câstiga-o), dar îsi vor pierde sufletul pe care nu stiu nici cum si cu ce sa-l hraneasca, nici cum sa-l îngrijeasca, nici cum sa-l protejeze, nici cum sa-l desavârseasca. Cred ca multe probleme pe care le avem astazi în societate sunt anume de natura duhovniceasca. Iata de ce scoala trebuie sa colaboreze cu biserica, cu preotii care au si dimensiunea si aptitudini atitudini necesare pentru a completa instruirea si educatia cu elemente duhovnicesti si astfel ar contribui împreuna cu pedagogii la formarea personalitatii în toata plinatatea ei.

V. M.: Este stiut, ca preotul are un dar si o chemare. Misiunea acestuia trebuie însotita de vocatie si de dar/har. Se deosebeste un educator cu vocatie, cu dar de un preot? Ce îi uneste pe acesti doi oameni în chemarea lor? Spre ce pot si trebuie ei sa activeze în comun?

T. D.: Pe un pedagog educator si pe un preot îi uneste cauza comuna. Si unul si altul au drept obiectiv formarea personalitatii. Numai ca învatatorul pune accentele sociale (inclusiv morale) si pregateste omul pentru viata sociala, iar preotul lucreaza mai mult cu partea nevazuta a persoanei, cu sufletul care urmeaza sa se înduhovniceasca si astfel sa se pregateasca pentru vesnicie. Nu stiu daca e posibil a delimita, adica a deosebi unde începe si se sfârseste partea sociala si cea duhovniceasca. Aceste esente umane sunt intercalate si înserate în toata fiinta sa în tot comportamentul sau.

De aceea preotul si învatatorul trebuie sa conlucreze împreuna opera de formare a personalitatii. Acest lucru însa nicidecum nu înseamna ca pot fi admise discipline educative integrate, cum ar fi EMC (educatia moral-civica). Acest lucru nu este posibil mai cu seama deoarece în societatea noastra învatatura laica difera conceptual de cea duhovniceasca. (moral-spirituala). Un curs care ar îmbina aceste doua orientari în educatie ar crea starea de confuzie la elevi. Cercetând curicula EMC m-am convins ca autorii evita confuzia prin faptul ca practic exclud educatia moral – spirituala din cursul propus. Astfel ni se propune un sistem educativ care neglijeaza esenta sufleteasca a omului.

V. M. : Un educator cu vocatie si ar trebuie sa fie crestin. Ce înseamna sa fii educator crestin?

T. D. : Un educator crestin este cel ce face educatie în baza conceptului crestin. Acum mai mult de un deceniu, dupa ce ne-am eliberat de conceptul totalitar comunist ni s-a creat o iluzie precum ca putem educa fara idei, fara convingeri, fara modele , fara idealuri. Si avem ce avem. Daca nu punem temelia noi, vin altii si le instaleaza pe ale lor, dar nu din cele car sa ne fie spre zidirea sufleteasca ci invers (exemplul cu DDV, campania „Stilat modern si protejat” si alte proiecte importate) Noi însa conform recensamântului proaspat realizat avem circa 94% crestini – ortodocsi. Ce este asta? Ca nu ne-a tras nimeni cu sila sa ne numim crestin – ortodocsi, de ce am facut-o? Pentru ca suntem, numai ca ne lipseste curajul crestinesc de a marturisi adevarul pâna la capat, mai ales când în fata ne si mai pun 30 de arginti, care vin sa ne faca viata „stilata, moderna si protejata”. Protejata de valorile noastre? Poate de Dumnezeu la care mereu ajungem când avem greutati.

Un educator crestin pe lânga multe virtuti pe care le are, se sprijina în primul rând pe cele 3 (nadejdea, dragostea, credinta).

V. M.: AECO vine sa ajute pedagogii sa constientizeze aceste importante dimensiuni aptitudinale si atitudinale în educatie. Ce obiective, forme si activitati va desfasura, va urmari AECO în acest domeniu?

T. D. : V-as propune în loc de raspuns pliantul „AECO va invita la colaborare!!!”

„AECO” va invita la colaborare!!!

Sinonimul cuvântului pedagog în limba româna este dascal. Iar scoala româneasca a aparut în tinda Bisericii, cum se exprima cineva. Deci nu putem vorbi despre un proces educational, despre o educatie în spiritul valorilor neamului românesc, neglijând principiile credintei crestin-ortodoxe. Acestea sunt implantate adânc, ba chiar se afla de la începuturi în matricea poporului nostru. Ceea ce pentru cineva este «superstitie», pentru sufletul românului este comunicare cu divinul, ceea ce pentru cineva este «complex», pentru sufletul nostru înseamna rusine, onestitate, omenie. Daca rasturnam aceste valori, nu mai suntem ceea ce ne-am format de veacuri. Anume pentru a pastra si a transmite în forma nealterata aceste valori tinerilor generatii, noi un grup de pedagogi am venit cu initiativa organizarii unei Asociatii pentru Educatie Crestin Ortodoxa.

Asociatia obsteasca „AECO” este o organizatie neguvernamentala, necomerciala, constituita în forma organizatorico-juridica de asociatie obsteasca ce îsi desfasoara activitatea în conformitate cu Constitutia R. Moldova, cu legislatia în vigoare a Republicii Moldova, si care urmareste beneficiul public. „AECO” în activitatea sa se bazeaza pe morala crestin – ortodoxa.

Obiectivele principale ale „AECO” sânt:

mentinerea, consolidarea si protejarea valorilor crestin-ortodoxe în sistemul de educatie a Republicii Moldova;

stabilirea unui raport de conlucrare între cadrul educational laic si cel eclesiastic;

stabilirea unor legaturi cu asociatii de acest gen nationale si internationale.

În conformitate cu scopurile expuse, principalele tipuri de activitati sânt:

seminare teoretico-practice realizate periodic pentru diferite categorii de profesori si pedagogi din Republica Moldova;

conferinte pedagogice cu tematica educationala;

relatii cu mass-media (conferinte de presa, rubrici permanente în ziare si reviste, emisiuni radio si TV, etc.);

pelerinaje nationale si internationale la centrele de cultura crestina.

Daca sânteti interesati de colaborare, contactati-ne!

Pentru contact:

Tatiana Doibani, presedinte AECO: 48 43 23; 069771682.

Aurel Guzun, jurist AECO: 53 00 23; 46 38 73; 079069773.

Sergiu Dragoman, secretar responsabil AECO: 43 82 58; 069144186.

Educatie, Social

1 comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *