Rugăciunea – o stare specială a omului?

La o conferinţă a oamenilor de ştiinţă relativ recentă, care a avut loc în Universitatea din Arizona, SUA cu titlul “Ultimele performanţe ale ştiinţei în domeniul cunoaşterii despre conştiinţă”, au fost publicate tezele unui savant petersburghez, doctor în ştime biologice şi candidat în medicină, prezidentul Asociaţiei de psihopunctură din Sanct-Peterburg, conducătorul laboratorului de psihofiziologie a Institutului Psihonevrologic “V. M Behterov”, profesorul V. B. Slezin şi a candidatului în ştiinţe medicale I. Ia. Râbin în aceste teze, care au stârnit interesul savanţilor din diverse ţări şi orientări ştiinţifice, este vorba de descoperirea unii fenomen neobişnuit (şi unic) – despre starea deosebită a omului în timpul rugăciunii. Mai amănunţit despre această descoperire ştiinţifică ne povesteşte chiar unul din autorii acestei cercetări, D-l V. B. Slezin.
– Valerii Borisovici, ce v-a adus la această descoperire?
– De mulţi ani în practica tratării dereglărilor funcţiilor nevrotice, adică a nevrozelor, se foloseşte metoda autohipnozei, sau, cum mai este numită, meditaţia. Această metodă, după părerea specialiştilor, dă nişte rezultate favorabile. Noi am hotărât să cercetăm în laboratorul nostru procesele ce au loc în acest timp în scoarţa cerebrală. Am scos electroencefalograma şi am constatat că în timpul meditaţiei în scoarţa cerebrală se declanşează mecanismele de excitare. Şi într-o bună zi noi ne-am pus întrebarea: dar ce se petrece cu creierul atunci când omul se roagă?
– Unii adepţi ai diverselor şcoli de yoga susţin că meditaţia este aceeaşi rugăciune, aceeaşi comunicare cu Dumnezeu.
– Nu este nici pe departe aşa, după cum am constatat noi în cercetările noastre. Pentru acurateţea experimentului noi l-am invitat pe egumenul unei mănăstiri şi am înregistrat electroencefalograma lui în timpul rugăciunii. Rezultatul ne-a impresionat. Noi am constatat că, deşi în deplină conştiinţă, în stare de rugăciune scoarţa cerebrală a unui călugăr ortodox este complet deconectată… Omul se ruga, în acelaşi timp, lipsea cu desăvârşire impulsul electric, care trebuia să dea dovadă despre activitatea scoarţei cerebrale. Adică noi am constatat deconectarea totală a creierului, cu toate că omul se afla în stare de veghe. Am numit acest fenomen a patra stare a omului. Până la descoperirea noastră ştiinţa cunoştea trei stări ale conştiinţei umane: starea de veghe, somnul lent şi somnul rapid, care se deosebesc unul de altul prin caracterul impulsurilor electrice în scoarţă. Acum am cunoscut încă o stare – lipsa activităţii electrice a scoarţei creierului în timp ce omul era în deplină conştiinţă.
– Orice rugăciune e însoţită anume de o astfel de deconectare a activităţii scoarţei cerebrale? Aţi avut ocazia să cercetaţi activitatea creierului în timpul rugăciunii la reprezentanţii altor religii şi confesiuni?
– Noi am înregistrat electroencefalograma unui preot catolic. În acest caz, n-am constatat o deconectare desăvârşită a scoarţei, cu toate că existau nişte tendinţe. El însuşi a recunoscut că creştinii ortodocşi sunt nişte rugători mult mai adânci decât catolicii, că numai aici s-a păstrat practica rugăciunii neîntrerupte a lui Iisus, anume printre călugări. Am mai invitat un slujitor musulman şi un reprezentant al bisericii protestante, dar ei nu au răspuns invitaţiei.
Cercetările noastre ne-au oferit şansa să facem şi alte descoperiri. Aşa am putut constata că melancolia, muzica rock şi cea de discotecă îl îndepărtează pe om de starea de armonie, provocând în scoarţa cerebrală impulsuri electrice înrudite cu crizele de epilepsie.
Deoarece s-au constatat cele patru stări fiziologice ale omului, cred că ele toate ar trebui să fie cunoscute de om pentru a le face parte din viaţa noastră. Lipsa uneia dintre ele probabil că încalcă dezvoltarea armonioasă a omului, ceea ce poate duce la degradare şi boală. De aceea, îndrăznesc să spun că a patra stare îi permite şi îl ajută pe omul să rămână om!

A consemnat Valentina Kazac, Sanct-Peterburg.

Comentariul nostru:
Această descoperire ştiinţifică, într-un domeniu atât de sensibil, credem că confirmă învăţătura ortodoxă despre rugăciunea neîncetată, sau a inimii.
Sfinţii Părinţi descriu această stare ca pe o golire totală de gânduri şi închipuiri, chiar şi de cele bune, pentru a face loc Duhului Sfânt. Sf. Simeon Noul Teolog spune că “cel ce nu vede nimic (la rugăciune) vede pe Dumnezeu”, iar Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “rugăciunea desface mintea de toate înţelesurile şi o înfăţişează goală lui Dumnezeu”. Electroencefalograma nu a înregistrat vreo lucrare a creierului în timpul rugăciunii, deoarece, în conformitate cu învăţătura ortodoxă, nu omul este cel care se roagă, ci Duhul Sfânt, după cuvintele Sf. Ap. Pavel: “De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom.8,26).
În romano-catolicism nu s-a dezvoltat această învăţătură despre rugăciune. Ignatie Loyola, considerat de ei sfânt, recomandă ca în timpul rugăciunii omul să-şi închipuie flăcările iadului, patimile Mântuitorului sau pe Hristos în slavă. 0 astfel de rugăciune, în care imaginaţia irită simţurile, duce uşor la plânsul isteric şi stările de falsă smerenie.