Acoperământul Maicii Domnului

La 1/14 octombrie Biserica Ortodoxa sărbătorește “Acoperământul Maicii Domnului”, un praznic cu adânci semnifi caţii în viaţa creștinilor, când se invoca, în grai de rugăciune, ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului.

Această sărbătoare a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii “Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911). Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, o vedenie, în care i s-a arătat Maica Domnului acoperind cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului și primind rugăciunile credincioșilor pentru a le duce înaintea scaunului Fiului Ei. Cuviosul Andrei l-a chemat și pe ucenicul său, Epifanie, care, la rândul sau se încredinţează de realitatea celor văzute și auzite și, în fi nal, împreună cu ceilalţi părinţi, reușesc să deslușească semnifi caţia minunii și să dedice o sărbătoare deosebită acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.

Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creștinii Bisericii care aleargă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite, de încercări, de suferinţe. “Prea Curata Stăpână, pururea Fecioară, în vremea necazului nostru acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale, iar în vremea neputinţelor și a bătrâneţilor noastre, fi i mijlocitoare nouă, către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Să nu biruie răutăţile lumii anii vieţii noastre, iar sfârșitul să nu ne găsească cumva în afara acoperământului Tău cel sfi nţit”, spune rugăciunea rostită la Te Deumul acestei sărbători.

Calendar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *