INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

21noiembrie/ 4 decembrie
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim și Ana, șiau adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc (căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc iar soţia lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc) și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria. Astfel, cu cinste și cu slavă, a fost petrecută Maria la Biserica Domnului. La intrare erau 15 trepte și la fi ecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către cei care intrau în slujbă. Deci drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o; și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită (căci încă mică fi ind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cît de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită). Atunci s-au mirat toţi când au văzut pe acea pruncă de 3 ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos, Zaharia se mira de aceasta și – ca un proroc – din descoperirea lui Dumnezeu înţelegea mai înainte cele ce aveau să fi e. Astfel a fost dusă în Biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfi ntelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în Biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putinţă vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul. Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu căci Maria era mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feţei lui Dumnezeu. Apoi drepţii părinţi, fi ind binecuvântaţi de arhiereu și de tot soborul preoţesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăţ mare, veselinduse și mulţumind lui Dumnezeu. În locașul fecioarelor a fost dată prunca de 3 ani, Preacurata Fecioară Maria, fi ind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii. Fecioara era ascuţită la minte și iubitoare de învăţătură și nu numai Sfânta Scriptură a învăţat, ci și toarcerea lânii și a inului și la cusături cu mătase s-a îndeletnicit. Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fi e de trebuinţă preoţilor la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste (chiar cămașa când Domnul era răstignit pe cruce, a fost ţesută de Fecioara Maria, cu mâinile ei). ***
Intrarea Maicii Domnului în Biserica este cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului și este de origine ierusalimiteană. A luat naștere în secolul al VIlea. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului evreiesc, o biserica închinată Sfi ntei Fecioare care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria “cea nouă”. Conform obiceiului, a doua zi după sfi nţire, adică la 21 noiembrie, a început să fi e serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fi ind închinată aducerii ei la templu. Era generalizată în tot Orientul înainte de secolul VII. Spre sfârșitul secolului VIII, Sfântul Andrei Criteanul a asistat la această sărbătoare în Ierusalim. În același secol, Sfi nţii Gherman I și Tarasie, patriarhi ai Constantinopolului, au ţinut cuvântări la această sărbătoare. În Apus, ea fost introdusa sporadic, prin infl uenta mănăstirilor grecești din Italia, mai întâi în Anglia (sec. XI), apoi în Franţa, întâi la Avignon, la 1371 (la propunerea făcută papei Grigorie XI de către cancelarul Filip de Mezieres, fost ambasador papal în insula Cipru). Generalizarea ei în întreaga biserica Romano- Catolică se datorește papei Sixt IV, la 1472. Suprimata de papa Pius V, a fost reintrodusa defi nitiv de papa Sixt V, la 1585.