Luna decembrie 2009 s-au împlinit 91 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, atunci când românii din toate 
provinciile istorice s-au unit pentru a crea statul român naţional unitar și au întemeiat naţiunea politică română modernă. Acest act istoric a avut puterea să așeze neamul românesc în deplinătatea drepturilor sale legitime asupra teritoriului naţional în care se afl a de mii de ani și, aș adăuga – pentru contextul istoric din ultimul secol – în deplinătatea drepturilor sale europene. Pentru români, de la Nistru până la Tisa, secolele lungi de opresiune a imperiilor luaseră sfârșit și ne găseam cu toţii Acasă, întregi la trupul Ţării, apăraţi, stăpâni pe ale noastre și liberi să ne construim fericirea. Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat pentru Basarabia și Bucovina o tragedie care nu s-a încheiat nici astăzi. Din acel an și până acum noi continuăm să trăim, zilnic, o imensă și sfâșietoare dramă a înstrăinării – atât faţă de ceea ce înseamnă restul neamului românesc, cât și condiţia de a fi înstrăinaţi chiar la noi Acasă, în Basarabia noastră cea iubită. Suntem străini aici pentru că ne conduc străinii, care poartă de grijă de interese străine, și nu de ale noastre. Dovada – 1 milion de basarabeni plecaţi să câștige pâinea amară a străinătăţii. Când se va sfârși această dramă? Bineînţeles, atunci când vom reveni în sânul naţiunii din care am fost răpiţi. Altminteri nu se poate.
Poveștile cu independenţa sunt pentru a ne amăgi și a acoperi o realitate cumplită – suntem ocupaţi în continuare de Rusia. Se mai poate face Unirea? Răspunsul este da. Idealul Unirii este viu, el este, ca să parafrazez un poet de geniu, interior Basarabiei ca o inimă vie. Pulsează și trăiește în pieptul Basarabiei românești și atâta vreme cât este viu Unirea este cu putinţă. Dumnezeu vrea ca noi să ne unim. Pe ce mă bazez? Pe cuvântul lui Dumnezeu: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! (…) Că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viaţa până în veac” (Psalmul 132). Așadar, să credem cu tărie, neclintit, neabătut, că Unirea Basarabiei cu România poate și trebuie să fi e făcută, și această credinţă va atrage asupra noastră ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu poruncește viaţă veșnică acolo unde este unire între fraţi și socoate unirea ca fi ind „bună” și „frumoasă”. Ceea ce spun este mai mult decât o unire de teritorii, este o unire întru credinţă și în jurul valorilor de temelie ale neamului românesc – „bune” și „frumoase”. Și ne unim într-un neam în numele unor scopuri superioare – fericirea, mântuirea, pacea și dragostea. Iar ca să fi u mai bine înţeles voi spune și altceva. Criminalii acestei lumi, bolșevicii, răpitorii Basarabiei, s-au unit în numele săvârșirii răului – pentru a nimici popoare, pentru a duce la tăiere în abatoarele siberiilor oile blânde ale neamurilor cucerite. Noi însă ne unim pentru a dobândi pacea și a aduce dragostea între noi. Mai mult, cred că România și neamul românesc nu se pot împlini fără noi, basarabenii și bucovinenii. Avem o misiune: de a pune la loc bucata care a fost ruptă – și ea este vie și se va prinde și va înfl ori în trupul cel veșnic al Ţării. Veșnicia neamului românesc depinde și de Basarabia, și de Bucovina – că Dumneueu „unde este unire acolo a poruncit… binecuvântarea și viaţa până în veac”. Iar în veac asta înseamnă – în veșnicie.
