Visul Maicii Domnului, Epistolia Domnului Iisus și Talismanul, alături de altele asemenea, sunt tradiţii nesănătoase, apărute în popor. “Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile intrate în conștiinţa poporului, chiar și când acestea ajung să fi e absurde și să-și piardă sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, iraţionalul de raţional.” (Înalt Preasfi nţitul Antonie Plamadeala)
FRAŢI CREȘTINI,
În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica “Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar și de unele parohii, acordându-i-se chiar și “înalte binecuvântări”. Broșura prezintă la început câteva rugăciuni obișnuite ale Bisericii dar adăuga și un “text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest “text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademenește sufl etele mai slabe spre o credinţă greșită, spre superstiţie. Se vorbește acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi știm din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la nașterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: “și prin sufl etul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău. Deci nu era nevoie de un vis pentru a o “înștiinţa” sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului. Maica Domnului știa de calvar și din cuvintele Domnului când le spunea ucenicilor Săi: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe… și să fi e omorât.” (Luca 9, 22) Încă și din Vechiul Testament pe care îl cunoștea, cu siguranţă, Maica Domnului știa de patimile lui Mesia. De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri și vedenii, dar Părinţii duhovnicești le-au privit cu circumspecţie și de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greșeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric și în Vieţile sfi nţilor. Astfel, Sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Și chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că știe că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol. 1). Respectivul răvaș susţine că: “dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo și Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău și-l va purta cu sine și în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmașul nu se va apropia și duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dansul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afl a mila și va fi primit în Împărăţia Cerurilor.” Pentru asemenea cazuri de falsa credinţă, Pravila Bisericeasca vestește cu luminat adevăr: “Dumnezeu nu voiește să fi e slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zidește, mâine distruge împătrit mai rău”. În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau ai apăra de pagube, dar care este, in realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canonisește ca și vrăjitoria fi indcă este neplăcut lui Dumnezeu. Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care își are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire.
Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea. Iată o pildă în acest sens: Un bun creștin ce era preocupat de mântuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ţinea să fi e bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie și, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentam la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obșinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecata spre pedeapsă. După moarte l-au luat îngerii și l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui și care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a afl at pe unii la care nu se aștepta, care după socoteala omenească nu aveau șanse de mântuire. Și cea mai mare mirare pentru el a fost că era și el acolo, din mila lui Dumnezeu. Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fi i sigur. Așa și noi, fi ind ortodocși, nu ne vom lăsa “duși de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că “la Judecata de Apoi vom afl a milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mântuiește nici un creștin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume. Nu este oare această promisiune “va fi primit în împărăţia cerurilor” o păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS? Mai departe se spune acolo: „iar de va scrie cineva visul și-l va purta cu sine… arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui”. Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creștin ca, de dragul Lui, acesta să-și vopsească barba în albastru sau să-și pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman. În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare. Apostolul Iacov spune: “Credinţa fără fapte este moartă.” Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie. În schimb, omul care poartă visul sau talismanul împlinește porunci omenești și crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se afl ă în buzunar și nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu talismanul îi-i găsește diferite întrebuinţări: vesta antiglonţ, paratrăsnet, le atribuie putere de exorcizare. Se mai spune acolo ca “din acea casa în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfi nţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneală să intre și în biserică și în Altar, numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăvește dracul de râs! Iată cât de grosolană este înșelăciunea vrăjmașului pentru cei creduli, și cu câtă obrăznicie se folosește el de numele Maicii Domnului și al Arhanghelului Mihail pentru a înșela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, și faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul. Mai nou, se face reclama pe posturile TV la diferite lănţișoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc și câștig care, zice-se, au girul Ierusalimului. Iarăși o credinţă care nu-și cere nici un efort. Dar un proverb românesc spune: “Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă.” Altul german: “Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fi e la cârmă.” Înșelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă și credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboși. Bărboșii se cade să fi e înţelepţi. Cumpărătorii dornici de noroc și-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar-doar cocoșul cel bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani. Niciodată nu vom trăi fără probleme și fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu știe necazurile noastre dar ne curăţește prin ele așa cum se curăţă aurul în cuptor. Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins. Deci nici un creștin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsa dar chiar dacă ar fi , ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine. De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă și să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria și mai bună este meseria – brăţara de aur -, buna este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinica pregătire este studiul Calvarului și al Golgotei. Asta este școala practică și tehnica, asta este adevărata școală profesională a meseriei de om în lume. În concluzie, “dorim” vânzare bună celor care comercializează acești idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul și bijuteria de la Ierusalim. Iar puţin credincioșilor care le cumpără înșelare ușoară dacă sunt slabi. Dar să nu fi e nimeni slab!
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc
1 comment