În prezent, poate ca nicicând altădată, oamenii sunt preocupaţi de sănătatea lor trupească. Nici creştinul nu caută să se războiască cu trupul ca atare şi nici să facă abstracţie de el. El se luptă doar cu ceea ce Sfinţii Părinţi numesc “căderea în păcat a trupului”, şi aşa procedând, fac din trup un ajutor al îndumnezeirii omului în întregul lui, trup şi suflet.
Cu privire la boli, tradiţia creştină ne arată că acestea au legătură cu natura noastră stricată. Este firesc să se încerce prevenirea bolilor printr-o igienă a vieţii cumpătate, dar aceasta nu trebuie să devină la un creştin preocuparea lui de căpătâi; după cum nu trebuie împiedicat să practice o asceză în conformitate cu rânduielile duhovniceşti.
Când boala îl ajunge pe credincios, este normal să-şi caute vindecarea, înainte de toate, în rugăciune cu ajutorul sfinţilor şi a Sfintelor Taine orânduite de Biserică, si a doctorilor specialişti în cele trupeşti.
Sfântul Macarie Egipteanul spune că Dumnezeu a lăsat ierburile pământului, medicamentele şi intervenţiile medicilor pentru vindecarea trupului numai “din chibzuială, având în vedere pe cei slabi şi pe cei necredincioşi”. În sfârşit, în măsura în care credinciosul nu-şi recapătă sănătatea, cu toate mijloacele întrebuinţate, trebuie să-şi amintească că boala îndurată cu răbdare şi lucrarea harului îi împrumută omului o cunună asemănătoare cu acea de martir. De aceea se cuvine să menţionăm că niciodată credinciosul nu trebuie să se lase acaparat doar de preocupările pământeşti, fie ele şi cele privitoare la sănătatea trupească, şi că, mai înainte de toate, credinţa în mila lui Dumnezeu trebuie să-i însufleţească orice atitudine, cu totul deosebită, tocmai prin aceasta, de cea a “păgânilor” la care grija pentru dietă şi pentru sănătatea trupească poate uneori deveni un substituit al religiei.
O substituire a religiei prin credinţe false care chipurile reîntorc sănătatea trupească are loc mai ales în zilele noastre, când medicina oficială nu mai este în stare să ajute oamenii. Şi de această stare a lucrurilor nu întârzie să se folosească diferite persoane, care se dau drept specialişti în medicina netradiţională, extrasenşi, tămăduitori, vrăjitori sau “plini de har”.
Una dintre acestea este oarecare Ecaterina de prin stânga Nistrului, care dă târcoale prin satele noastre, amăgind lumea şi “eliberându-i” pe sărmanii creduli nu atât de dureri, cât de ultimii bănuţi agonisiţi în sudoarea frunţii.
De câteva săptămâni persoana pomenită îi “tămăduieşte de bani” pe cei din comuna Coşcalia, judeţul Tighina, care vor minuni şi tămăduire imediată.
În cazul acesta nici nu ştii ce să faci – să râzi sau să plângi – când vezi că oamenii noştri singuri caută să fie amăgiţi, şi sunt bucuroşi când cineva le-o face.
Cine o fi doamna cu “capacităţi de vindecare”, sau cum spune ea cu “harul lui Dumnezeu”, numai ea o ştie. Dar au avut dorinţa să afle ceva despre distinsa persoană şi unii cetăţeni din comuna Coşcalia. Este vorba de şefa “Centrului sănătăţii” din localitate, d-na Maria Druţa, şi preotul Andrei Popovici, care au încercat să încheie o conversaţie cu ea la primărie, marţi, 15 august. Din câte am aflat din discuţiile cu persoanele pomenite mai sus, cunoştinţele medicale ale “celei cu har” sunt nule, iar în ce priveşte credinţa pe care o mărturiseşte, apoi să ştiţi că este departe de cea creştină, deoarece i-a declarat preotului că crede în reîncarnarea sufletelor celor răposaţi.
Lipsa de credinţă adevărata şi de cunoştinţe medicale nu-i creează probleme, căci s-a învăţat să speculeze pe credibilitatea oamenilor în ceea ce văd la Biserică: lumânări, tămâie, rugăciuni pe care le foloseşte în “şedinţele sale de tămăduire”. Ba mai mult chir: în discuţii cu “pacienţii” îi trimite la biserici, mănăstiri să dea jertfe, să comande Acatiste, Tedeumuri. Sau le spune oamenilor că este binecuvântată de către preoţi (nu-i vom numi deocamdată, până nu ne vom încredinţa că spune adevărul). Este şi aceasta o metodă psihologică de a induce lumea în eroare, de a ademeni oamenii în mreje. Dar este straniu că acei care se consideră creştini nu-şi pun măcar nişte întrebări elementare cum ar fi: De ce trebuie să merg mai întâi la Biserică apoi să vin la Ecaterina ca să mă “tămăduiască”? Oare puterea ei este mai mare decât a Bisericii, care este Casa Domnului şi în care lucrează Duhul Sfânt? Oare Sfintele Taine, săvârşite în Biserică, au un efect mai slab decât ceea ce face “tămăduitoarea”?
Spre regret, astăzi mulţi refuză să vină la Biserică pe motivul că nu au bani, parcă la uşă ar sta cineva şi dacă nu au bani nu le-ar permite să intre. Evident că este o încercare de îndreptăţire a leneviei, ignoranţei şi indiferenţei, lucruri care nu pot fi îndreptăţite.
Dar să vedeţi că la Coşcalia se duc după “tămăduire” anume acei care zic că nu vin la Biserică, căci acolo chipurile trebuie să plăteşti pentru toate.
În dorinţa de a clarifica întrucâtva lucrurile, vom recurge la unele calcule.
Pentru prima vizită la “tămăduitoare” cetăţeanul trebuie să plătească 15 lei. Urmează apoi un curs de „tratament” din zece şedinţe a câte 30 lei fiecare. În total fiecare sătean varsă în buzunarul “celei cu har” câte 315 lei. Straniu lucru, dar la vizitatori nu le pare scump.
Dumnezeu cu cei care dau bani, sunt ai lor şi dacă preferă să dea 315 lei nu ştiu pentru ce în loc să jertfească 5 lei pentru Sfântul Maslu care se face la Biserică – e păcatul lor, dar şi dreptul lor. Mă îngrijorează indiferenţa şi incompetenţa autorităţilor de stat, care nu-şi apără cetăţenii de jaf în amiaza mare. De ce permit activitatea unor persoane dubioase, fără să li se ceară măcar un document? Sau poate că le este frică de “apărătorii” (moldovenii îi numesc pe aceştia “crîşa”) pe care îi are tămăduitoarea, căci una din persoanele cu care am vorbit, dar care m-a rugat să nu-i divulg numele, mi-a spus că a fost ameninţată că se va trezi cu “apărătorii” la uşa casei. Asta mai zic şi eu! O persoană care pretinde că are “harul lui Dumnezeu”, mai are nevoie şi de “crîşă”!
Dar să revenim la subiect.
În cazul dat ceea ce face “vindecătoarea”, ca să nu-i spun altfel, se numeşte activitate economică, deoarece pentru “tămăduire” ia bani. Dar în Republica Moldova activitatea economică este reglementată de lege. Şi dacă doamna vizată mai sus lucrează ca “tămăduitoare”, ea trebuie să aibă un certificat eliberat de instanţele competente (Ministerul Justiţiei), fie de “Societatea cu Răspundere Limitată”, ori de “Societatea pe Acţiuni”, ori de “Întreprinderea individuală”, aşa cum este practica la noi în Republica Moldova. De ce nu i-au cerut să prezinte un astfel de document?
Se spune că a prezentat la primărie o “diplomă” eliberată la Londra, nu ştiu de ce scrisă în limba rusă (chiar şi un copil ştie că la Londra se vorbeşte şi se studiază în limba engleză, deci şi documentele respective se eliberează tot în engleză), şi cu ştampila pusă… la Petersburg.
Este necesar să amintim că documentul de studii, chiar dacă nu este un fals, fără un certificat din cele arătate mai sus, nu este de ajuns pentru o activitate economică. Şi de ce tac autorităţile fiscale, permiţând unor persoane să facă bani “groşi” ilicit?
Cazul este supărător şi din motivul că activitatea “tămăduitoarei” aduce suferinţe şi prejudicii oamenilor simpli, nevoiaşi. Chiar în acelaşi sat Coşcalia cetăţeanul Petru Todică, după ce “vindecătoarea” i-a făcut “masaj” la piciorul care îl durea, a fost nevoit să se interneze de urgenţă la spitalul judeţean. Familia copilului Vasile Ilin din aceeaşi localitate a vândut viţelul şi i-a dat banii “tămăduitoarei” ca să-l facă pe Vasilică să vadă, căci are sărmanul o vedere foarte slabă, dar în zădar, căci copilul aşa şi nu vede, iar banii probabil că nu vor mai fi întorşi părinţilor înapoi.
Dar câte spirite sunt aprinse între săteni! Căci oamenilor li se spune că ba sunt “hrăniţi”, ba au “îmbrăcat ceva”, iar uneori li se sugerează şi cine ar fi răufăcătorul. Vă închipuiţi câţi vecini sau câte rude prind ură unii pe alţii după astfel de destăinuiri? Şi câte suferinţe sufleteşti şi materiale vor mai cauza?
Celor care se consideră creştini dar umblă pe la vrăjitori sau tămăduitori, este necesar să le amintim că în conformitate cu canonul 83 al Sfântului Vasile cel Mare, aceştia pot fi opriţi de la împărtăşanie, după pocăinţă, pe un termen de şase ani. Aşa că vor fi nevoiţi să aleagă ori pe Hristos în Taina Euharistiei, ori pe “cea cu har nu ştim de la care dumnezeu”.
Astfel că în cazul concret al “tămăduitoarei” care activează în comuna Coşcalia, judeţul Tighina, “creştinii” care recurg la “ajutorul” au la ce se gândi. Dumnezeu să-i lumineze şi să le ajute să tragă concluziile corecte.
Nicolae Fuştei
“CO” nr. 08, 2000
