(continuare din nr. 7)
Lideri Şi autori New Age
Prezentarea „corifeilor” mişcării are un caracter selectiv. Alegerea reprezentanţilor şi lucrărilor celor mai semnificative se loveşte de obstacolul următor: în căutarea unor legitimităţi şi autorităţi cel puţin cultural-ştiinţifice, în cataloagele şi enciclopediile oficiale New Age trec nume de personalităţi ce nu s-au declarat nicicând explicit a face parte din mişcare. Aşa ar fi nume ca Rudolf Steiner, Carl Gustav Jung, Teilhard de Chardin, Mircea Eliade şi alţii. Dar pe de altă parte, mişcarea îşi poate revendica nişte „proroci” şi chiar „înainte-mergători” (precursori) care pe drept cuvânt i-au pregătit – cu sau fără ştiinţă, cu sau fără voie – cărările.
Cazul total opus, de asemenea întâlnit în practică, este acela al unor autori sau savanţi ce propagă idei vădit de tip New Age, însă din anumite pricini se leapădă deschis de apartenenţa la mişcare, ba mai mult, o critică vehement. Aici se pot încadra nume cunoscute autohtone ca Gregorian Bivolaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu, Ion Ţugui, Constantin Negureanu, Marian Zidaru. În această situaţie am căutat pe cât posibil să folosim nume cât mai necontroversate, ce nu ar putea face obiectul unor contestări personale sau din afară. Sursele de bază ale acestor informaţii vor fi de acum din ce în ce mai mult extrase din mijloacele post-moderniste de informaţie: internetul (www), enciclopediile CD Rom multi-media, e mail-ul. Iată spre exemplificare o listă extrasă de pe un website cu nume „fierbinţi” de autori New Age în vogă: Lynn Andrews, Jose Arguelles, Sun Campbell, Ram Dass, Wayne Dyer, Louise Hay, Jean Houston, Barbara Marx Hubbard, Sue Hubbell, Laura Huxley, J.Z.Knight, John Randolph Price, John Robbin, Virginia Satir, David Spangler, George Trevelyan, Marianne Williamson.
Lucrări semnificative
În decursul navigării pe internet am întâlnit în website-ul New Age Journal Online o publicaţie interesantă prin faptul că se revendică a fi o continuare a revistei „remarcabile şi revoluţionare” cu numele de New Age Journal, fondată acum o sută de ani de George Bernard Shaw şi prietenii săi vizionari. Aceştia se considerau a fi pionieri în domeniul aspectelor societăţii moderne ca: educaţia, tehnologia, sănătatea şi spiritualitatea. Această revistă de avangardă (modernistă) şi-a încetat activitatea în 1922. La 50 de ani după aceasta un grup eclectic de editori şi jurnalişti „alternativi” au hotărât continuarea lui New Age Journal, de data aceasta în maniera post-modernistă a anilor 70, caracterizată de cultura globalistă. Am menţionat caracterul post-modernist deoarece aici, spre deosebire de avangarda şi originalitatea moderniştilor, se tratează subiecte legate de înţelepciunea tradiţională integrată tehnologiei moderne cum ar fi: vechi practici curative tibetane şi noile descoperiri în programarea neuro-lingvistică, feng-shui (arta chinezească a designului de interior în vogă anii aceştia), precum şi preocuparea pentru materialele şi condiţiile ecologice din arhitectură numită „baubiologie”.
Deşi Cursul miracolelor pretinde că nu are autori, totuşi urmărind cu atenţie sursele indicate de înşişi propagatorii acestui curs se pot descoperi persoanele implicate în alcătuirea şi distribuirea sa. În siteweb-ul internet numit THINKING ALLOWED se putea citi în 1998 un interviu pe marginea Cursului acordat de psiholoaga evreică americană Judith Skutch Whitson doctorului Jeffrey Mishlove. J.S.Whitson este printre altele preşedinta fundaţiei Foundation for Inner Peace, organizaţie ce se ocupă cu publicarea şi răspândirea acestui curs. Dar adevăraţii autori se numesc Helen Schucman şi William (Bill) Thetford, autori ce din „smerenie” se numesc „canalizatori”, folosind un termen contemporan ce înlocuieşte demodatul „medium” spiritist. Aceşti doi psihologi au avut în 1975 o relaţie personală ce s-a deteriorat, iar în această situaţie tensionată Helen a primit următorul mesaj: „Acesta este un curs de miracole. Vă rog să luaţi notiţe”. Mesajul venea din partea unei entităţi ce s-a recomandat a fi… Isus! Aici putem face o paralelă cu mesajul tolle, lege primită de Fericitul Augustin, mesaj cu adevărat dumnezeiesc ce a adus la convertirea acestuia. Dar ateii şi agnosticii de care ne ocupăm n-au avut darul deosebirii duhurilor, şi nici precauţia de a consulta pe cei competenţi ce ar fi putut să-i ferească de rătăcire. Şi aceasta în situaţia când în America există de zeci de ani milioane de ortodocşi organizaţi în diverse eparhii, publicaţii ortodoxe şi Institutul St. Vladimir din Crestwood New York cu teologi de prestigiu, sau chiar şi mănăstiri californiene cu viaţă ascetică exemplară. Cursul a avut o răspândire fulgerătoare în mediile „baby boom” din America, generaţii postbelice total debusolate spiritual, în căutare neîncetată a adevărului, trecând prin experienţa rockului, drogurilor, perioada hippy, meditaţie transcedentală şi alte tehnici şi filosofii orientale, astrologie, terapii naturiste sau psihologice, mediul ideal al New Age-ului. Astfel, în ianuarie 1987 existau în circulaţie 300.000 de copii ale cursului! Judith Skutch caracterizează acest curs ca fiind un sistem metafizic de psihoterapie spirituală. Recent (anii 90), au apărut noi cărţi care aspiră la statutul de „carte de căpătâi” şi au un autor bine cunoscut, deşi acesta locuieşte retras într-un loc necunoscut din SUA. James Redfield a scris mai întâi The Celestine Profecy, apoi mai multe urmări ale acesteia, în volumul doi care se numeşte The Tenth Insight. Pe internet se poate citi o producţie literară înrudită, şi anume The Celestine Journal. Dar tot pe internet n-au întârziat să apară şi recenzii critice, în special venite din zona neo-protestantă evanghelistă harismatică şi chiar fundamentalistă. Una din cele mai pertinente critici se intitulează Reflections on a best seller de Rolf Nosterud. Acolo se arată între altele că: „Prin deghizarea conceptelor oculte într-o terminologie creştină, cărţile New Age au introdus, înşelător, mulţime de aşa-zişi creştini în cercuri New Age şi neo-păgâne… Observaţi marea căutare de care se bucură îngerii contrafăcuţi şi distorsiunile feministe despre Dumnezeu. Întrucât cei mai mulţi dintre „căutătorii de adevăr” contemporani nu cunosc nici datele şi nu au nici voinţa de a rezista acestor iluzii seducătoare, o nouă paradigmă – o schimbare masivă în viziunea Americii despre realitate – transformă cultura noastră… În timp ce naţiunea noastră raţionalizează păcatul şi idealizează păgânismul, creştinii ar trebui în schimb să ia aminte la avertismentele Scripturilor şi la învăţăturile Duhului Sfânt”.
Aceste recenzii urmăresc – şi realizează – o poziţie creştină apologetică, dar din păcate ele eşuează în zona eterodoxiei propunând soluţii ce trădează carenţele duhovniceşti tipic neo-protestante: lipsa ierarhiei şi continuităţii apostolice, neînţelegerea catolicităţii şi a Sfintelor Taine, critica cultului sfinţilor şi liturgicii bisericeşti în general, subiectivismul în interpretarea Scripturii, considerată ca autoritate supremă şi suficientă. Aceste grave abateri dăunează chiar şi celor cu cele mai bune intenţii cum ar fi C. Cumbey, C. Matrisciana, D. Hunt sau L. Gassmann.
Concluzii
Mai rar se întâlnesc luările de poziţii ortodoxe, ce vin mai ales din spaţiul american (OCA, Patriarhia ecumenică, Patriarhia Antiohiei), dar şi din surse atonite. Considerăm ca o necesitate şi abordarea mai sistematică a acestor probleme în spaţiul nostru, întrucât aceste atacuri anticreştine se fac tot mai simţite în această perioadă tulbure de tranziţie. Un bun şi promiţător început a fost făcut de Diaconul Profesor Doctor P.I. David în ultimele sale apariţii editoriale: Invazia sectelor şi Sectologie. Astfel, în cap. V al primei lucrări intitulat New Age: o „religie” mistico-păgână şi sincretistă la dimensiunile întregului univers este prezentat mai întâi un scurt istoric, urmat de un minim doctrinar. New Age-ul este considerat, pe bună dreptate, a fi o provocare pentru creştini, aceştia urmând să aleagă liber şi conştient între Hristos sau Vărsătorul. Suntem încredinţaţi că această provocare se va înteţi în anii ce vor urma, propaganda New Age fiind pregătită şi promovată de la cele mai înalte nivele politice, acelea ale lojelor masonice supranaţionale, ale unor „guverne mondiale” ce au ca zonă de acţiune întreaga planetă. dar chiar conform ideologului lor, Alvin Toffler, ce a arătat în lucrarea sa Şocul viitorului cum aceste perioade cultural-ideologice se scurtează aproape logaritmic, mişcarea are toate şansele de a se curma mult mai rapid decât şi-au planificat aceşti „maeştri arhitecţi”. Însă efectele ei duhovniceşti pot fi devastatoare pe o scară foarte largă, ceea ce îndeamnă Biserica la o mare trezvie şi reacţie, atât la nivelul ierarhiei, cât şi al fiecărui credincios în parte.
“CO” nr. 08, 2000
