Mă numesc Virgil Gheorghiu. Nimeni nu-şi alege numele. Când mi-am dat seama că mă numesc Virgil, eram foarte mândru. L-am acceptat aşa cum accepţi o jucărie. Trupul şi numele sunt primele lucruri pe care le primim aici, jos, şi pe care le păstrăm toată viaţa. Noi sărbătorim cu o bucurie fără asemănare sărbătoarea noastră onomastică. Cu alte cuvinte, sărbătorim numele pe care l-am primit la Botez. Ziua Botezului nostru se mai numeşte şi ziua numelui sau ziua onomastică. În această zi memorabilă primim numele nu din gura preotului, ci de la Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din Ceruri şi Creatorul nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur este categoric: “Când te botezi, nu preotul te botează, ci Însuşi Dumnezeu atinge creştetul tău în puterea Sa nevăzută”. În acea zi Dumnezeu devine Tatăl nostru, iar noi devenim pentru veşnicie fiii Lui.
Aşa cum prin înscrierea lor la consulatul din ţara îndepărtată , unde văd lumina zilei, nou-născuţii devin cetăţenii adevăratei lor patrii, tot aşa prin Botez, copii născuţi din femeie, pe pământ devin cetăţeni ai cerului. Prin Botez noi, creştinii, devenim cetăţeni ai Ierusalimului Ceresc, care este adevărata noastră cetate. Cele trei cufundări în apele Botezului înseamnă cele trei zile pe care le-a petrecut Hristos în mormânt, sub pământ. Orice om botezat suferă moartea lui Hristos, punerea în mormânt şi Învierea. Omul născut din femeie moare. Şi din ape învie un om nou. Iar cel înviat primeşte numele de creştin, care înseamnă unsul. Înainte erau unşi doar împăraţii, regii şi prorocii. Acum orice creştin este uns. Fiecare creştin este un împărat, un fiu de împărat. Fiul celui mai mare Împărat din lume, al lui Dumnezeu, Creatorul Cerului şi al pământului.
La Botez primim un nume. Un nume al unui sfânt. În ziua botezului primim icoana Sfântului al cărui nume purtăm şi pe care o păstrăm toată viaţa pe peretele de răsărit al casei noastre. Sfântul e un om pământesc, care a dobândit cerul. E un om ca noi toţi, dar care şi-a îndumnezeit trupul şi viaţa. Sfântul e un om care trăieşte în acelaşi timp pe pământ şi în cer. Dar de ziua praznicului lor şi a sărbătorii numelui nostru, ei, cetăţeni ai Cerului, coboară pe pământ, sunt invitaţii noştri şi stau alături de noi, printre noi. Cu ocazia sărbătorii numelui nostru, casa noastră e deschisă spre cer. Aşa cum se deschide o fereastră, pentru a lăsa să intre lumina. Şi odată cu sfântul întreg cerul pătrunde în acelaşi timp cu el. Deci nu vine un singur sfânt, ci întreg cerul, aşa cum, dacă deschidem fereastra, toată lumina zilei intră în casă, nu doar o singură rază.
“CO” nr. 11, 2000
