Sfinţii Părinţi au aşezat pomenirea izgonirii lui Adam din rai la începutul Sfântului Post de patruzeci de zile, pentru a arăta prin aceasta cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului şi cât de ruşinoasă este lăcomia şi neascultarea.
Pricina tuturor relelor din viaţa noastră este călcarea poruncii şi căderea lui Adam, din pricina gustării din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Adam a fost creat de mâna lui Dumnezeu în ziua a şasea, prin suflarea în faţă a fost cinstit să fie chip al lui Dumnezeu; a primit îndată porunca şi a locuit în rai până în ceasul al şaselea din zi. Dar a călcat porunca şi a fost izgonit de acolo. Omul a fost creat între stricăciune şi nestricăciune, ca s-o dobândească pe aceea spre care va înclina prin voinţă. Lui Dumnezeu îi era cu putinţă să facă pe om să nu păcătuiască deloc. Totuşi, pentru ca nestricăciunea să fie şi fapta voinţei omului, a dat poruncă de a se atinge de toţi pomii din rai, afară de pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Poate că prin aceasta Dumnezeu i-a îngăduit omului să cugete asupra tuturor lucrurilor făcute de puterea dumnezeiască, dar nu i-a permis să cugete asupra fiinţei lui Dumnezeu. Sf. Grigorie Teologul spune că pomii din rai sunt ideile dumnezeieşti, iar fructul este contemplarea. Adam, însă, a lăsat la o parte toate celelalte lucruri ale lumii şi a început să le cerceteze pe cele cu privire la firea dumnezeiască. Fiindcă era încă nedesăvârşit şi prunc în astfel de lucruri, a căzut, pentru că satana, prin Eva, i-a insuflat gândul de a ajunge Dumnezeu. Aşadar, Adam, după ce a călcat porunca, şi s-a îmbrăcat cu trup muritor, a fost izgonit din rai. Dumnezeu a poruncit ca sabia de foc să păzească poarta raiului. Adam, stând în faţa raiului, plângea că a fost lipsit de atâtea bunătăţi, din pricină că nu s-a reţinut la timp. Prin Adam s-a împărtăşit tot neamul omenesc aceloraşi necazuri ca şi el, până când Cel care ne-a creat ne-a ridicat din nou la vechea vrednicie. Lui Dumnezeu I-a fost milă de firea noastră pângărită de satana, S-a născut din Sfânta Fecioară şi, vieţuind într-un chip nespus de curat, ne-a arătat calea cea adevărată prin post şi prin smerenie şi a biruit cu măiestrie pe cel care ne-a înşelat.
Prin urmare, am pătimit atâtea pentru că Adam n-a postit o singură dată. De aceea se pune acum, la începutul Sfântului Post de patruzeci de zile, pomenirea Iui Adam, pentru ca, aducându-ne aminte ce mare rău a adus nepostirea lui Adam, să ne străduim să primim postul cu multă bucurie şi să-l păzim spre a dobândi cu ajutorul lui ceea ce n-a reuşit Adam, adică îndumnezeirea. Să plângem cu amar, să postim, să ne umilim până ce ne va cerceta Dumnezeu; căci fără acestea nu dobândim cu uşurinţă ce-am pierdut. În chipul acesta vom şterge acum, zdrobindu-ne inima şi umilindu-ne prin post, toate faptele noastre rele ce le-am săvârşit în cursul întregului an; de aceea trebuie să-l respectăm cu multă grijă.
După Triod
„CO”, nr. 03, 2002
