AVORTUL – Valoarea vieţii fătului

1. Valoarea vieţii omului nu depinde de concepţiile fiecăruia dintre noi, oricât de progresişti ne-am arăta. Despre valoarea omului vorbeşte conştiinţa umanităţii, care consideră viaţa drept bunul cel mai de preţ, ca bun suprem. Fiecare om are dreptul să creadă ce vrea, este liber să aibă orice concepţie doreşte. In acelaşi timp, are o dublă obligaţie:

a) să nu manifeste tendinţe totalitariste, să nu dorească să impună cu forţa părerile sale, să nu le facă să acţioneze în dauna sau paguba celorlalţi;

b) să caute în tot cursul vieţii sale şi să găsească adevărul şi să-şi facă cunoscut sieşi adevărul.

Cine ne va spune care este valoarea vieţii fătului? Cu siguranţă, nu “progresiştii”, ci legislaţia internaţională şi conştiinţa omenirii.

Ce este mai presus? Ce trebuie protejat mai mult? Viaţa omului, adică a fătului, sau dreptul femeii de a face ce doreşte cu corpul ei? Să ne limităm la câteva opinii. Cele mai autoritare.

2. Profesorul N.A.: “Fătul este o existenţă psiho-somatică independentă. Mai mult, este fiinţa protejată cu prioritate de constituţie care, între cele două bunuri – adică a vieţii omeneşti a fătului şi a libertăţii însărcinatei – consideră mai mare protejarea valorii vieţii omeneşti, adică a fătului. Deci, întreruperea sarcinii nu este dreptul aceleia care o poartă”.

3. Un alt cunoscut profesor scrie: “Intr-o seară mi-a telefonat o doamnă cunoscută şi mi-a pus întrebarea: Cu ce drept poate să intervină cineva în viaţa altcuiva şi să spună fă sau nu face avort? Răspunsul meu a luat forma unui raţionament analogic. Dacă un om, am spus, are tendinţă spre paradisuri artificiale, narcotice, alcool sau jocuri de noroc, are statul dreptul să-i interzică satisfacerea dorinţei lui? Fiecare intervenţie a statului nu ar fi constituit o lezare a personalităţii sau a drepturilor personale şi, prin urmare, împiedicarea libertăţii individuale? Dacă consider toate aceste constatări (psihologice şi psihiatrice) cu seriozitatea care se impune, dacă accept că fiecare dintre noi este răspunzător faţă de societate, dacă spune ca Dostoevski: “Când un om se răstigneşte pe pământ, întreaga omenire se răstigneşte”, atunci reiese clar concluzia că societatea are nu numai dreptul, dar şi obligaţia să intervină şi să ajute omul, să stea alături de el”.

Cu acestea profesorul vrea să accentueze că societatea are dreptul şi obligaţia să intervină şi să nu permită persoanelor să răstignească omenirea, să omoare pe cei mai neajutoraţi şi nevinovaţi membri ai săi – copiii nenăscuţi.

4. Spre ruşinea tuturor acelora care aprobă avorturile (pro-avorţioniştii), cităm câteva texte, unde sunt toate reflexiile conştiinţei omenirii şi se face lumină asupra problemei morale şi spirituale, toate fiind luate din cartea UNESCO “Dreptul de a fi om”.

a) Vestitul anarhist rus Mihail Bakunin spune: “Copiii nu sunt proprietatea nimănui. Nu sunt nici proprietatea părinţilor. Nici proprietatea societăţii. Nu aparţin decât libertăţii lor viitoare”.

b) Coranul lui Mohammed scrie la capitolul “Masa”, paragraful 35: “Cine omoară un om, care nu a săvârşit nici crimă, nici un alt păcat greu, este ca şi cum ar fi omorât omenirea întreagă. Si cine salvează viaţa unui nevinovat, este ca şi cum ar salva întreaga omenire”. Există om mai nevinovat decât copilul nenăscut?

c) Proverbe din Burundi, ţară din Africa, spun: “Orice femeie, chiar dacă aduce pe lume un monstru, este obligată să-i alăpteze”. “Nu trebuie să folosim pe unul ca pe un copil, iar pe altul ca pe un gunoi”.

Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nicopole

“CO”, nr. 05, 2002

Social, Stiinta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *