Evenimentele de la acest început de mileniu îndreaptă tot mai mult atenţia creştinilor către musulmani. Înţelegerea preceptelor acestei religii şi reînviorarea misiunii creştine către musulmani sunt doar două dintre modurile în care creştinismul răspunde noilor evenimente globale.
INTRODUCERE
Mulţi musulmani cunosc foarte puţin învăţăturile pe care le cuprinde Koranul, cartea lor sfântă. Unii dintre ei au trăit mulţi ani în ţări democratice din vest şi au adoptat toleranţa religioasă ca pe o valoare umană fundamentală. În consecinţă, ei resping în mod deschis folosirea violenţei şi războiului, folosite pentru promovarea credinţei lor şi a legii islamice. Începând cu 11 septembrie 2001, ei spun lumii că islamul este o religie a păcii, care condamnă uciderea oamenilor. Această propagandă reflectă într-adevăr învăţăturile islamului, sau valorile adoptate de lumea vestica?
Presa şi politicienii noştri au acceptat versiunea cosmetizată a islamului. Ni se spune că musulmanii, care comit acte teroriste, au răstălmăcit învăţăturile Koranului. Suntem asiguraţi că nu ne aflăm în război cu islamul, deoarece în Koran nu există nimic care să îngăduie luarea de vieţi nevinovate prin folosirea bombelor sinucigaşe. Şi, într-adevăr, în America şi în restul lumii sunt musulmani care condamnă aceste crime oribile. Obiectivul acestui articol este de a determina dacă într-adevăr curajoasele voci, care condamnă folosirea violenţei în scopul înaintării islamului, sunt expresia învăţăturilor Koranului, sau dau glas toleranţei religioase pe care au adoptat-o din Vest. Cu alte cuvinte, vrem să aflăm dacă islamul este o religie a păcii, care condamnă uciderea oamenilor, sau este o religie a războiului, care aprobă uciderea acelor care se presupune că ar fi duşmani ai islamului (necredincioşi).
RELATĂRI DESPRE VIOLENŢĂ ÎN BIBLIE
Unii oameni încearcă să justifice recentele acte de terorism apelând la imaginile de violenţă din Biblie. Alţii argumentează că actele de violenţă în numele lui Allah împotriva necredincioşilor ostili islamului nu se deosebesc de violenţele vechiului Israel, sau de cele ale liderilor Bisericii medievale. În aceste cazuri, violenţa a fost folosită pentru a-i nimici pe cei consideraţi duşmani ai lui Dumnezeu. Însuşi Woodward, în articolul său apărut în Newsweek, apelează la istorisirile violente din Biblie, spunând: „şi Biblia prezintă relatări de violenţă, comisă în numele Domnului. Dumnezeul prezentat în primele cărţi ale Bibliei este într-adevăr nemilos în sprijinul pe care îl acorda izraeliţilor, înecându-i în mare pe duşmanii acestora” ( p. 53).
Argumentul că violenţa prezentată în Koran nu este diferită de cea pe care o găsim în Biblie este, de obicei, folosit pentru a disculpa recentele acte de violenţă. De exemplu, într-un alt articol publicat în Newsweek şi întitulat „De ce ne urăsc: rădăcinile urii islamului – ce putem face”, profesorul musulman Freed Zakaria scria: „Istoricul Paul Johnson argumenta că islamul este în mod intrinsec o religie intolerantă şi violentă. Alţi învăţaţi nu sunt de acord, punctând faptul că islamul condamnă masacrarea nevinovaţilor şi sinuciderile. Nu se va rezolva nimic prin căutarea „adevăratului islam”, sau prin menţionări ale Koranului. Acesta este o carte vastă, plină de contradicţii şi poezie. Aici puteţi găsi condamnări ale războiului şi incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă şi imagini aspre împotriva necredincioşilor. Menţionările lui ne spun adeseori mai multe lucruri despre persoana care a selectat pasajele, decât despre islam. Fiecare religie este compatibilă cu ce este mai bun şi ce este mai rău în fiinţa umană. De-a lungul istoriei sale, creştinismul apusean a sprijinit inchiziţia şi antisemitismul, dar şi drepturile omului şi bunăstarea socială”.
Este aceasta o apreciere corectă a învăţăturilor Koranului şi Bibliei? Învăţăturile Bibliei cu privire la violenţă nu se deosebesc de cele ale Koranului? Koranul învaţă, în acelaşi timp, pacea şi războiul, toleranţa şi intoleranţa? Pentru a afla un răspuns la aceste întrebări, am petrecut un timp considerabil în studiul învăţăturilor despre folosirea violenţei, prezente în Koran şi în Hadith. Cea din urma este colecţia de tradiţii cu privire la învăţăturile lui Mohhamed, transmise prin surse demne de încredere. Cele nouă volume ale lui Al Bukhari sunt considerate ca având cea mai mare autoritate.
La biblioteca „James White” a Universitatii Andrews am descoperit o listă cu peste 2000 de publicaţii care tratează diferite aspecte ale islamului. Un studiu asupra credinţei islamice şi practicilor acesteia ar lua luni sau ani, pentru a fi terminat. În cele 150 de ore, pe care le-am consacrat pregătirii acestei lucrări, nu am putut cerceta decât câteva din cele mai importante studii care, cred eu, aruncă lumină asupra actelor teroriste cu care ne confruntăm astăzi. Scopul acestui studiu este să-i ajute pe toţi oamenii iubitori de pace din întreaga lume, inclusiv pe musulmanii care iubesc pacea, să înţeleagă mai bine ce îi motivează pe unii musulmani, bărbaţi şi femei, să provoace un rău atât de mare unor oameni nevinovaţi, chiar şi lor înşişi, prin detonarea de bombe sinucigaşe în locuri publice. Cum pot oameni sensibili să-şi transforme propriile trupuri în arme care să extermine atât de mulţi oameni nevinovaţi? Aceasta este întrebarea pe care mulţi şi-o pun astăzi. Vom căuta un răspuns prin examinarea învăţăturilor islamului, pornind de la baza lui primară, Koranul şi Hadith ( colecţia învăţăturilor lui Mohhamed ). Dorim să descoperim dacă într-adevăr Koranul învaţă pe musulmanii devotaţi să înainteze cauza lui Allah prin pace şi convingere, sau prin război violent.
VIOLENŢA ÎN KORAN ŞI ÎN BIBLIE
Timpul pe care îl trăim este unul trist pentru iubitorii de pace din lumea întreagă, care se întreabă ce îi motivează pe teroriştii musulmani să se arunce în aer în pieţele publice, în scopul de a ucide cât mai mulţi oameni nevinovaţi. Îndemnul care stă la baza acestor crime oribile trebuie să fie foarte puternic. Teama de aceste acte teroriste brutale a marcat viaţa noastră pentru totdeauna.
În căutarea unei soluţii faţă de problema terorismului musulman, este important să înţelegem ce-i motivează pe aceşti oameni să se angajeze în această auto-distrugere înspăimântătoare. S-a spus de către mulţi musulmani moderaţi şi de către lideri politici că islamul este o religie a păcii, care nu permite uciderea oamenilor nevinovaţi. Actele teroriste deplorabile, la care am fost martori În ultimele luni, se presupune că sunt condamnate de către învăţăturile islamului. Nu este intenţia mea de a judeca islamul ca pe o religie violentă, bazându-mă pe faptele unor terorişti, care pretind că-i urmează învăţăturile. Acelaşi lucru poate fi spus şi în privinţa creştinismului. Nu putem concluziona că acesta învaţă violenţa, din cauza cruciadelor violente pe care unii dintre creştini le-au purtat în trecut împotriva musulmanilor, evreilor şi aşa-numiţilor „eretici”. O asemenea metodă de interpretare este greşită, deoarece nu toţi cei care pretind că acţionează În numele religiei lor sunt neapărat şi urmaşii învăţăturilor ei.
Metoda corectă este să ne întoarcem la sursele islamului şi creştinismului şi să vedem ce au ele de spus despre violenţă şi coexistenţa paşnică cu oamenii care practică o altă religie.
ÎNVĂŢĂTURA ISLAMICĂ DESPRE JIHAD SAU DESPRE LUPTA PENTRU CAUZA LUI ALLAH
Unii învăţaţi consideră inutilă încercarea de a defini învăţăturile Koranului şi ale lui Mohhamed (Hadith ) cu privire la folosirea războiului pentru înaintarea cauzei lui Allah. Iată motivul oferit de către învăţaţi musulmani ca Fareed Zakaria în articolul citat mai devreme: „Koranul este o carte vastă, plină de poezie şi contradicţii. (….) În el puteţi găsi condamnări ale războiului şi incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă şi imagini aspre împotriva necredincioşilor”..
Este cu adevărat Koranul o carte contradictorie, care cu o mână condamnă războiul, iar cu cealaltă îl comandă?
Răspunsul este: „Nu !”.
Vom demonstra mai departe că aceste contradicţii din Koran sunt rezolvate prin recunoaşterea învăţăturilor progresive ale lui Mohhamed, care trec de la pace la război în timpul vieţii şi experienţei sale.
La începutul misiunii sale, Mohhamed le-a cerut urmaşilor să întâmpine opoziţia cu răbdare şi persuasiune. Învăţaţii se referă la aceste texte ca fiind „versete ale iertării şi indurării”. De exemplu, Koranul spune: „Invită-i pe toţi pe calea Domnului cu înţelepciune şi prin îndemnare minunată; ceartă-te cu ei în modul cel mai bun şi mai frumos, pentru că Domnul ştie cel mai bine cine s-a abătut de la caile Lui şi cine va primi călăuzire ( 16: 126 )”. „Niciodată binele şi răul nu vor fi deopotrivă. Îndepărtaţi răul cu ce este bine ( 41; 34)”.
Totuşi, după ce şi-a consolidat puterea, Mohhamed a ordonat în mod clar folosirea luptei ofensive împotriva necredincioşilor. Învăţaţii se refera la aceste texte ca fiind „versete ale săbiei”. Iată două exemple: „Războiul vă este orânduit şi vouă nu vă place. Dar poate că urâţi tocmai ceva bun pentru voi şi iubiţi ceva ce este rău pentru voi. Însă Dumnezeu ştie, şi nu voi”(2:212, 213 ) .. „Dar, când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi şi omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, impresuraţi-i şi pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat şi vor face acte de caritate regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei, căci Dumnezeu este iertător şi milostiv” ( 9:5 ).
SOLUŢIA CONTRADICŢIEI
Oameni ca Fareed Zakaria, citat mai devreme, consideră că aceste contradicţii între texte care apără toleranţa şi cele care cheamă la război, pur şi simplu reflectă natura contradictorie a Koranului, care este „o carte vastă, plină de poezie şi contradicţii …”. Această explicaţie simplistă este respinsă de către teologii islamici, care au examinat îndeaproape această problemă. Ei au ajuns la concluzia că declaraţiile contradictorii reflectă „revelaţia progresivă”, care a fost croită pentru a se potrivi cu circumstanţele lui Mohhamed.
În cartea sa „Jihad: originea războiului sfânt în islam,” publicată de către editura Universităţii Oxford în 1999, Reuven Firestone scria: „Erudiţii musulmani au venit cu concluzia că versetele privitoare la război au fost revelate în relaţie directă cu necesităţile istorice ale lui Mohhamed în timpul misiunii sale profetice. La începutul carierei sale profetice în Mecca, când era slab şi avea doar câţiva urmaşi, revelaţia divină a încurajat evitarea unui conflict fizic”. „După intense persecuţii, care l-au determinat pe Mohhamed şi pe urmaşii lui să emigreze la Medina, ei au fost lăsaţi să se angajeze într-un război de apărare. Cum comunitatea musulmană a crescut în putere, mai târziu revelaţiile au lărgit condiţiile în care se putea porni un război, până când s-a considerat că războiul împotriva ne-musulmanilor poate fi pornit în orice timp, fără vreun pretext şi în orice loc” ( p.. 50 ).
În lucrarea sa de 26 de pagini „Jihadul: Învăţăturile islamului de la sursele lui primare, Koran şi Hadith”, Richard Bailey schiţează evoluţia învăţăturilor Koranului de la toleranţă la război prin patru etape. Pentru scopul pe care îl urmăreşte această lucrare voi menţiona fiecare dintre aceste etape, dând doar careva versete exemplificatoare din Koran.
Am încercat să simplific subiectul, dar citirea versetelor Koranului ia mult timp, deoarece structura frazelor este arhaică. Dar este important să faci un efort, pentru a înţelege dezvoltarea învăţăturilor lui Mohhamed cu privire la război, deoarece acest lucru ne ajuta să înţelegem de ce musulmanii au folosit în trecut – şi o fac şi astăzi – conflictele armate pentru înaintarea cauzei lui Allah în lume. Referinţele din Koran vor fi date sub forma SURA ( = capitol ), urmat de numărul versetului.
ETAPA I: FĂRĂ REPRESALII
Când Mohhamed a început să predice Islamul, în 610 d. Hr. în Mecca, urmaşii săi din tribul Koreish au început să devină ostili faţă de el din cauza condamnării pe care el o aducea idolatriei lor. Capitolele Koranului, reieşite din perioada de 13 ani, în care Mohhamed a continuat să trăiască la Mecca, nu conţin instrucţiuni cu privire la luptă, în ciuda severei persecuţii pe care a suferit-o acest mic grup de urmaşi. De ce? Pentru simplul fapt că aceşti discipoli nu aveau nici o şansă să învingă într-un război. Aşadar, era mai bine să adopte o strategie înţeleaptă de supravieţuire, care să evite confruntarea violentă. Câteva versete ne vor ajuta să ilustram această învăţătură.
În Sura 73:10-11, Mohhamed le cere discipolilor săi să fie răbdători faţă de cei care neagă adevărul: „Ai răbdare faţă de ceea ce spun şi lasă-i cu demnitate. Lasă-mă pe mine (singur să mă ocup de) cei care au lucrurile bune ale vieţii şi care, totuşi, leapădă adevărul, şi să întârzii puţin cu ei”.
În Sura 52: 45,47,48 profetul sfătuieşte să-i lase pe necredincioşi singuri să aştepte, cu răbdare, ca Domnul să-i pedepsească: „aşa că lăsaţi-i până când vor Întâlni ziua lor şi vor leşina (de frică) (…) şi pentru cei nelegiuiţi mai este încă o pedeapsă afară de aceasta (…), şi aşteaptă cu răbdare judecata Domnului tău, căci tu eşti în ochii Noştri”.
ETAPA A II-A: ESTE PERMIS RĂZBOIUL DE APĂRARE
La 15 iulie 622, opoziţia crescută i-a forţat pe Mohhamed şi discipolii săi să meargă de la Mecca la Medina, o distanţă de 250 de mile spre nord. Aceasta este o dată importantă, cunoscută sub numele de Hegira, deoarece marchează începutul calendarului musulman. în Medina, Mohhamed a fost recunoscut ca profet şi a fost capabil să-şi consolideze puterea. Discipolii lui au început să jefuiască caravanele din Mecca, ce treceau prin Medina. Această practică a dus la câteva lupte între tribul Koreish şi discipolii lui Mohhamed.
Mohhamed a câştigat prima victorie în bătălia de la Badr, în anul 624, cu o armată formată din 305 oameni, cei mai mulţi fiind cetăţeni ai Medinei, lupta fiind dusă împotriva unei armate koreish de două ori mai numeroasă. El a cucerit câteva triburi iudaice şi creştine, a ordonat şi a supravegheat personal masacrarea a 600 de evrei într-o singură zi. Acesta a fost timpul când profetul i-a instruit pe discipolii săi să se apere prin lupte şi crime.
Un exemplu despre această învăţătură se găseşte în Sura 22: 39- 41, unde este dată permisiunea pentru angajarea în lupte de apărare: „Celor care se află în război le este dată permisiunea (de a lupta), deoarece li s-a făcut nedreptate şi, într-adevăr, Dumnezeu este mai puternic…”. Din nou, în Sura 22:58, sunt promise recompense pentru cei care mor în Jihad: „Acelora care îşi părăsesc casele pentru cauza lui Dumnezeu şi mor pentru aceasta, El le va da într-adevăr buna îngrijire”. Promisiunea paradisului pentru acei care mor luptând pentru Allah, a inspirat de-a lungul secolelor nenumăraţi musulmani să devină martiri pentru credinţa lor. Aceasta este şi promisiunea care-i inspiră astăzi pe tinerii şi femeile musulmane să devină bombe sinucigaşe pentru cauza lui Allah.
(va urma)
