„O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”(Galateni 4,19)
Reintroducerea orelor de religie în şcoală este, mai întâi de toate, o reparaţie de ordin moral, o ieşire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund credincios. Tipăriturile Bisericii erau considerate până nu demult cărţi cu circuit închis, literatura teologică s-a ascuns sub formule istorice, pentru că cenzura statului cu o ideologie precisă nu îngăduia publicarea şi răspândirea ei. Însă această perioadă nu a durat mult şi iată, spre slava Celui Atotputernic, lumina ţinută sub oboroc urcă pe înălţimea muntelui, ca să lumineze tuturor lumina lui Hristos. Biruinţa luminii credinţei poporului nostru, cu rădăcini înfipte chiar în slovele Sf. Evanghelii, pe care a primit-o de la Sf. Ap. Andrei, este o realitate în viaţa tinerilor şi, mai ales, a elevilor care l-au primit din nou pe Hristos – Marele Arhiereu şi Înălţător al lumii – în şcoală.
În calitate de învăţătoare de religie la clasele primare, pot afirma cu certitudine: iubirea inocentă faţă de Dumnezeu s-a păstrat la micuţi în plină autenticitate. Oare nu ei îl iubesc pe Dumnezeu necondiţionat? Oare nu ei manifestă un dor absolut, o abnegaţie faţă de Dumnezeu, în comparaţie cu aspiraţiile materiale ale maturităţii? Şi acestea din motiv că posedă acea curăţenie sufletească, de care ne vorbeşte Hristos: „Fericiţi cei curaţi cu inima”.
Această vârstă este terenul cel bine pregătit pentru a semăna cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca sufletele lor să dea rod însutit, când va veni Stăpânul să-şi ia plata cu dobândă. Este vârsta la care orice catren, rugăciune mică se cere trăită, prinde viaţă pe buzele nevinovate şi atât de insistente ale micuţilor. Bucuria reciprocă a revederii ne apropie tot mai mult, astfel, în timpul orelor, fiind descătuşaţi de grijile cotidiene, liniştea şi veselia îngerească se strecoară, pentru a ne conduce „corabia” către scopul unanim – mântuirea.
Paralelismul relaţiilor profesor-elev este conturat de iubirea divină şi pacea spirituală, ei absorb orice gând nefiresc în cadrul orelor şi inundă intens în efecte purificatoare duhovniceşti. Caracterul formativ, informativ, curativ, cognitiv – toate se împletesc armonios, formând suportul unei morale sănătoase, nucleul – iubirea – iradiind întregul mers al vieţii.
În cadrul fiecărei ore de religie (educaţie moral-spirituală) ţin să ofer învăţăceilor câteva fructe coapte, ca cireşele de mai, din „livada” Sf. Scripturi. Dacă a fost atins acest scop, se va vedea din următoarele argumente:
***
Maxim Maxim, clasa a III-a D: Îmi place ora de religie, pentru că învăţăm lucruri interesante, ne cunoaştem mai bine cu Dumnezeu şi pentru că este o oră sfântă.
Anastasia Culacov, clasa a III-a D: Mie îmi place ora de religie, deoarece învăţ foarte multe lucruri: să cred în Domnul Dumnezeu, să nu fiu rea ca şi Cain, să fiu ascultătoare.
Dumitru Dragan, clasa a IV-a A: Mie îmi plac foarte mult lecţiile de religie, fiindcă la fiecare lecţie vorbim despre diferite pilde. Noi vrem să ajungem în Rai. E mai bine să trăim în Rai decât în Iad.
Liliana Munteanu, clasa a III-a D: Mie îmi place ora de religie, pentru că noi vorbim despre Dumnezeu, despre trecutul nostru, învăţăm pilde prin care aflăm cum să ne comportăm, cum să ne iubim aproapele.
Silvia Sajin, profesoară de religie, şcoala nr. 12
