Este o întrebare foarte curioasă. Aşa se întâmplă că pe unii în ziua de azi îi frapează ultimele date statistice privind creşterea accelerată a numărului de divorţuri. Pentru alţii devine o enigmă întrebarea: ce i-a făcut oare pe buneii noştri să se iubească la o vârstă înaintată ca şi în tinereţe şi să ajungă la celebrarea a 25, a 50 de ani de căsnicie?
Punctul forte într-o căsnicie azi se pune pe alte valori caracteristice omenirii ce regresează din ce în ce mai mult.
Nu zic, există liberul arbitru şi deci, fiecare tânăr este în drept să-şi aleagă perechea după criteriile sale. Acest lucru desigur este bun, alta însă e problema: mulţi tineri aleg greşit. Criteriile etalon în prezent sunt banii, bunăstarea, înfăţişarea şi doar foarte puţini accentuează inteligenţa şi frumuseţea sufletească. La vârsta adolescenţei fiecare se crede matur în cugetări, fiecare caută frumosul, neştiind, de fapt unde să-l caute, fiecare este ispitit de efemeritatea frumuseţii trupeşti.
Un bătrân înţelept spunea că lucrul cel mai preţios într-un cuplu este înţelegerea. Acum când înţelegerea e dependentă de situaţia financiară, nu ea, ci banul este garanţia non-eşecului într-un cuplu. Uită azi tinerii de sfaturile predecesorilor. Practic, nu mai sunt valabile azi primele rânduri din „Moara cu noroc”: „Dacă e să vorbim de fericire, atunci nu banul, nu averea, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Iar adevărata comoară rămâne şi azi ca şi atunci a fi pacea şi dragostea în familie, valori veşnic eterne ce înfruntă orice greutate şi orice neajuns. „Amor omnia vincit” – dragostea le învinge pe toate – spune o zicală veche latinească. Dragostea – iată adevărata plăcere.
Acolo unde este Dumnezeu, unde sunt practicate virtuţile creştine, acolo e fericire. Banul niciodată nu te face fericit, ba chiar creează probleme şi situaţii stresante. „ S-a pierdut o brăţară? Ce furtună în toată casa! Li s-a luat pe neaşteptate averile? Ce tristeţe mare şi cumplită!”, găsim la Sf. Ioan Gură de Aur.
Unii din tinerii „contemporani” pun accentul într-un cuplu pe compatibilitatea sexuală. Cu o deosebită certitudine zic: nu există aşa ceva! Pentru că soţul sau soţia nu sunt obiecte de satisfacere a plăcerilor. În urma unei astfel de trăiri soţii devin egoişti, nu pot şi nici nu vor să se dăruiască unul altuia, fiind conduşi direct de instinct.
Să zidim încă de la început familia pe înţelegere!
Pentru aceasta sunt necesare practicarea în comun a virtuţilor creştine, răbdarea, smerenia, rugăciunea. Sf. Ioana Gură de Aur îndeamnă tânăra familie la stimă reciprocă: „ bărbatul să nu se ridice împotriva femeii, ci să fie cu multă îngăduinţă cu ea, ca faţă de un vas mai slab, şi nici femeia să nu se împotrivească bărbatului”, ci să asculte de el precum Biserica ascultă de Hristos. Ne căsătorim nu pentru că este în vogă, sau pentru a ne satisface plăcerile, ci pentru a ferici pe cineva şi a perpetua neamul. E o prostie să urmăreşti prin căsătorie gânduri meschine, să laşi în grija ingineriei genetice porunca lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi moşteniţi pământul” (Fac 1, 28).
Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să purtăm sarcinile unii altora” (Gal 6, 2). Dacă soţul vine acasă obosit şi se aşează să se odihnească într-un fotoliu, grija soţiei e de a-l alina şi nu de a-l certa că a întârziat. Căci blândeţea aduce pacea, iar pacea înţelegerea şi împreună ele aduc fericirea.
Nu exclud şi nici nu neg existenţa unor probleme în familie. Cearta în acest sens nu este soluţia optimă de a le rezolva. Doar prin răbdare şi puterea de a ceda şi a ierta le poţi soluţiona. E necesar să se ia în consideraţie de asemenea, că femeia are o fire mai emotivă, bărbatul una mai raţională.
Încrederea şi unirea sunt alţi doi piloni ce stau la temelia căsătoriei. Ei menţin familia unită. În schimb gelozia sau lipsa de încredere roade cuplul, precum mănâncă rugina fierul. Sfântul Ioan Gură de Aur în „Scrieri” ne spune: ceilalţi ce nu se bucură de această unire (şi înţelegere) între soţi, cei care sunt geloşi unii pe alţii…chiar dacă sunt înconjuraţi de mare bogăţie… duc o viaţă mai nefericită decât toţi ceilalţi…, se bănuiesc unul pe altul, nu pot avea nici o bucurie, pentru că aceasta le amărăşte viaţa.
Credinţa în Dumnezeu, însă le încununează pe toate. Frumoasă este analogia între familie şi un triunghi isoscel. În vârful A, punctul comun al celor două laturi, e Dumnezeu. Un punct de pe latura AB e soţul şi un punct de pe latura AC e soţia. Cu cât aceste puncte se apropie de vârf, de Dumnezeu, cu atât distanţa dintre ele se micşorează şi soţii se apropie unul de altul.
Blândeţea, răbdarea, înţelegerea, unirea fac durabilă familia ca un diamant. Rolurile şi îndatoririle pe care le are fiecare să le învăţăm din Scripturi şi nu din filme. Soţia îl are pe soţ ca pe un scut protector, soţul o are pe soţie ca un port de mângâiere „că spre ajutor i-a fost dată”.
Deci să fim înţelepţi şi să luăm aminte la sfaturile evanghelice şi la cele ale Sfinţilor Părinţi. Vieţuirea conform acestor reguli, împletindu-le cu dragostea şi credinţa în Dumnezeu ne vor face fericiţi aici şi ne vor ajuta să obţinem şi dincolo viaţa de veci…
Veaceslav Solonaru,
anul II, Academia Teologică.
