Dumnezeu a dat în Rai porunca de a nu mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului, pentru că omul să practice virtutea înfrânării, care este prima măsură şi condiţie a însănătoșirii morale. Omul este chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), şi este asemenea lui Dumnezeu prin sfi nţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor. Atunci când omul se înfrânează în ceea ce priveşte mâncarea, el devine stăpânul trupului, nu se mai lăsă ispitit de el şi nu mai este robul lui.
Adam, nesocotind porunca divină, a amestecat binele cu răul, porunca lui Dumnezeu de a nu mânca și ispita diavolului de a mânca, rezultând păcatul care a adus blestemul lui Dumnezeu şi moartea trupească (Romani 7, 13).
Astfel, Adam şi Eva au pierdut, prin MÂNDRIA MINŢII și POFTA TRUPULUI, comuniunea harică cu Dumnezeu, fi ind dezbrăcaţi de haina cea ţesută de Dumnezeu, care i-a protejat până la acea dată împotriva greutăţilor vieţii. Postul este spre folosul trupului şi al sufl etului, pe care le purifi că şi le întăreşte prin harul lui Dumnezeu. Din aceste motive şi Legea Vechiului Testament recomanda postul şi arăta foloasele lui: „Nu fi nesăţios întru toată deşertăciunea şi nu te apleca spre mâncăruri multe… pentru nesaţ mulţi au pierit, iar cel înfrânat îşi va spori viaţa” (Isus Sirah 37, 32-34).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit 40 de zile şi 40 de nopţi (Matei 4, 2) și tot El ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16-18), pentru că „diavolul nu poate fi izgonit decât prin post şi rugăciune” (Matei 17, 21). De asemenea, în Noul Testament, „Sf. Apostoli slujeau Domnului, se rugau şi posteau” (Fapte 14, 23, 13, 2-3; II Corinteni 6, 5).
1
