„CEA MAI FRUMOASĂ E VIAŢA CU, ȘI ÎNTRU HRISTOS”

Interrviu că Protoiereul Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni,
realizat de Aurica Plăcintă ***

-Prea Cucernice Părinte Anatolie Stefanov, fi ecare om îl descoperă pe Dumnezeu în felul său. Unii din pruncie, alţii mai târziu, dar cert este că această descoperire a Creatorului ne luminează întreaga viaţă și ne oferă răspunsuri la toate întrebările. Orice fi inţă omenească îl caută pe Dumnezeu, chiar dacă nu întotdeauna conștientizează acest adevăr. Dumneavoastră L-aţi căutat și L-aţi afl at, L-aţi afl at în așa fel, încât să decideţi să Vă dedicaţi întreaga viaţă Slujirii Lui.

– Datorez acest lucru mai întâi mamei mele, care trăgându-se dintr-un neam de preoţi, mi-a pus în sufl eţelul meu semincioara credinţei în Dumnezeu. Născut în or. Chișinău și locuind în apropiere de Biserica Ciufl ea, astăzi Mănăstirea „Sf. Teodor Tiron”, mergeam deseori la sfi ntele slujbe. Deși eram mic, eram pătruns și conștient de ceea ce se petrece, de ceea ce Dumnezeu implanta în sufl etul meu. Între timp îmi satisfăcusem serviciul militar, încheiasem studiile la o școală profesională și eram și angajat în calitate de chelner la un restaurant ce deservea conducerea ţării cu anumite ocazii. Așadar, eram bine asigurat material. Dar cele trăite în copilărie s-au îmbinat cu cele auzite de la prietenul meu care era student la Seminarul Teologic din Odesa și într-o bună zi am hotărât să mă înscriu în lista candidaţilor pentru Seminarul Teologic din Odesa. Am reușit din prima încercare. Un avantaj a fost și faptul că aveam studii muzicale. A fost o mare bucurie să devin student la teologie. Pe parcursul celor 4 ani de studenţie, am cântat în corul seminarului. Cred că aceasta a fost pronia lui Dumnezeu, căci pe multe căi am fost dus ca să ajung pe cea dreaptă. Simt, după atâţia ani de preoţie, că anume aceasta a fost chemarea mea.

-Pronia lui Dumnezeu a fost și să vă căsătoriţi cu fi ică de preot, pentru că, datorită educaţiei pe care o au, aceste urmașe de slujitori bisericești, de regulă, își duc mai ușor crucea, întrunind, în mare măsură, calităţile de viitoare preotese.

-În 1985 am luat-o de soţie pe Veronica Daghii, fi ica preotului Ioan, Protopop în Eparhia Odesa și Bolgrad. Cred că a trecut cu bine acest examen al vieţii, pe care îl susţine și în continuare. M-a urmat oriunde, oricât de greu a fost, pentru că la început am slujit în parohii modeste și îndepărtate, locuind în condiţii deosebit de deplorabile. Pe parcursul acestor ani soţia mea a înţeles că de cele mai multe ori viaţa părintelui nu e în familie cât în parohie. Spunea cineva din Sfi nţii Părinţi că greul dintr-o parohie nu îl duce atât de mult preotul, cât preoteasa. Pentru că și ea participă la ceea ce are preotul de făcut. De exemplu faptul că lipsește mult de acasă, acest greu îl simte mai mult preoteasa decât preotul, care în acest timp vorbește cu oamenii. Preotesei însă, stând acasă și neștiind ce se întâmplă, îi este și mai greu decât lui. Și acesta este un greu pe care trebuie să îl ducă, și tot ea trebuie să aibă înţelepciunea să primească toate acestea, să rabde, să aștepte, să accepte.

-Unui preot îi stă bine în mijlocul enoriașilor săi, adică cât mai aproape de lume, dar totodată trebuie să se depărteze de ea, de lume. Cum se poate realiza acest lucru? -Să te depărtezi de lume nu înseamnă să te depărtezi de oameni, ci să părăsești năravurile, obiceiurile, regulile, deprinderile și cerinţele care sunt întru totul potrivnice Duhului lui Hristos. Este ceea ce preotul se străduie să facă toată viaţa sa.

-Lumea vă cunoaște de foarte bun gospodar, dovadă este și starea actuală a sfântului locaș din Ruseștii Noi, al cărui paroh sunteţi de mai mulţi ani. Aţi reușit să stabiliţi și niște tradiţii în această comunitate creștină, îmbogăţind frumos viaţa spirituală a enoriașilor. -Biserica din Ruseștii Noi a fost închisă timp de 25 de ani. Evident că a necesitat să fi e reparată, îmbrăcată în straie noi, de sărbătoare, așa cum i se cuvine să arate unei mirese a lui Hristos. Am avut noroc de enoriași cu sufl et mare, care m-au sprijinit, care și cu ce a putut, mă refer nu doar la partea materială, ci și la susţinerea morală. Toţi au fost receptivi și au participat la viaţa parohiei în măsura posibilităţilor și competenţei lor. Și vreau să aduc sincere mulţumiri enoriașilor, ctitorilor, credincioșilor de rând care au sprijinit orice pornire în biserică. Tot graţie creștinilor a devenit deja o tradiţie să adunăm de sărbătorile respective toţi Ionii, Vasilii, Mariile, organizând chiar și o competiţie între ei. Tot în acest mod vom sărbători și zilele închinate celorlalte nume răspândite, precum Vera, Nadejda, Liubovi. Sunt niște sărbători de sufl et, care ne unesc pe toţi într-un cuget, sufl et și rugăciune. Aceasta consolidează comunitatea creștină și apropie oamenii între ei, iar acolo unde este dragoste, este și Dumnezeu.

-Care este starea de lucruri în Protopopiatul Ialoveni, pe care îl administraţi de acum 6 ani?

– Pe parcursul acestor ani au fost resfi nţite un număr mare de biserici, multe s-au reparat, altele sunt în proces de reconstrucţie și continuă reparaţiile. Tot timpul îndemnăm preoţii să aibă permanent grijă de biserică. Am găsit și o modalitate de a verifi ca activitatea și felul de administrare al fi ecărui slujitor din cadrul protopopiatului. Adunările le petrecem pe rând în parohii diferite. Ne întâlnim cu toţii în rugăciune, apoi discutăm despre diverse probleme, de regulă, despre cele ce ţin de rânduiala bisericească, analizăm, luăm decizii în comun. Mă bucur că s-a înrădăcinat această tradiţie, pentru că este un imbold pentru preot să realizeze cât mai multe. Personal, sunt mulţumit de colegii mei bisericești, avem preoţi buni, chiar foarte buni, care își îndeplinesc cu cinste misiunea.

-Milostenia este una din cununile Fericirilor, care fericește în egală măsura pe cel ce o oferă și pe cel ce o primește, constituind totodată și o stare de sufl et permanentă a unui slujitor bisericesc. Cum stau lucrurile la acest capitol în Protopopiatul Ialoveni?

-Fiecare biserică organizează la nivelul parohiei sale măsuri de binefacere faţă de cei săraci și nevoiași. În același timp ne unim eforturile pentru a ajuta și pe cei din afară. De cele mai dese ori, de sărbători și în Postul Mare, se fac jertfe, pomene, binefaceri pentru bolnavii Spitalului Clinic de Psihiatrie din or. Codru, Casa de copii cu handicap din or. Ialoveni, alte instituţii sociale. Am stabilit în ultima vreme relaţii de colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creștini Ortodocși (ASCO) întru ajutorarea celor nevoiași din parohiile protopopiatului și suntem în așteptarea roadelor acestei conlucrări. Dar să nu credem că numai prin lucruri materiale îi putem fi de folos săracului. Trebuie să-i oferim și hrană duhovnicească. De multe ori, chiar și sufl etul nostru este întemniţat, este sărac și gol în fapte bune. De acesta să ne îngrijim mai întâi, să îl îmbrăcăm, să îl hrănim și să îl scoatem din închisoarea osândei, vinovăţiei și păcatului.

-Aţi ajuns la o vârstă frumoasă și respectabilă. După jumătate de secol de viaţă, analizând cele făcute și trăite, ce v-aţi dori să realizaţi în următoarea jumătate de secol, pe care v-o dorim din tot sufl etul?

-Să continuăm educaţia enoriașilor, să transmitem și să semănăm în sufl etele oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, dragostea, toleranţa, într-un cuvânt, virtuţile creștine și, vă asigur, nu este puţin. Să activăm în măsura posibilităţilor, să menţinem colaborarea între preoţi, starea de pace și liniște, schimbul de experienţă. Responsabilitatea pe care o avem în faţa oamenilor și a lui Dumnezeu este deosebit de mare. Nu în auritul bisericilor stă drumul nostru în rai, ci mai degrabă în zidirea unei comunităţi creștine cu o viaţă bună, o educaţie moral-spirituală frumoasă – iată adevărata zidire a Bisericii. Din faptele noastre se va vădi în ce măsură credem în Dumnezeu, în ce măsură credem în veșnicia sufl etului și a Împărăţiei Tatălui Ceresc.