Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o infl uenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât și asupra celui slav. Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fi ind preot la catedrala orașului. A avut 11 fraţi și a primit o educaţie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoși după mamă ai lui Dimitrie Cantemir. A studiat la Academia Teologică din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fi ind atras de viaţa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane și unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujește aici în românește (Paul Mihail). În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni – Rm. Sărat, Poiana Mărului – unde era stareţ cunoscutul Vasile – și la Cârnu – Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-și setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârșească în viaţa cea întru Hristos. La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-și un părinte spiritual cum și-l dorea, locuiește singur timp de patru ani într-o peșteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism și i-a schimbat numele în Paisie. La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă și alţii, tot moldoveni. Cu binecuvântarea Patriarhului Serafi m, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaţă greacă de la monahul Macarie și începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele grecești ale Sfi nţilor Părinţi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani. În 1763 hotărăște să se întoarcă în ţară, datorită rivalităţii dintre călugării greci și ruși de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabilește mai întâi la schitul Vărzărești – Focșani, apoi se îndreaptă spre Iași, după ce mitropolitul de la București – grec de neam – l-a refuzat. La Iași, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – carel cunoscuse la Athos -, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulţi alţii, români, ruși și ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obște de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaţi să ducă viaţă de obște (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareţul să fi e ales de obștea tuturor vieţuitorilor și confi rmat de mitropolit. Se înfi inţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi și bătrâni. Paisie continuă și în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfi nţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă și în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce – cea mai de seamă scriere ascetă – răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin). Dintre operele sale personale se evidenţiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice și patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce dorește s-o practice, precum și efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fi e ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfi nţilor Părinţi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fi ind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârșiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufl etul se purifi că de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure – după Sfântul Isac Sirul – din care izvorăște viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta). În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărășia a doitrei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază. În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârșit. Însoţit de 200 de ucenici, se așează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna. În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare : Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întărește aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obște, cu predici, cu muncă și rugăciune – după regulă a Sfântului Vasile cel Mare – cu grija pentru bătrâni și bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi și noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, ruși, bieloruși, ucrainieni, greci, sârbi și bulgari. Ultima și cea mai importantă etapă din viaţa și activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copiști și de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea și traducerea scrierilor fi localice în slavonă și în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuși – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică. Printre alte preocupări ale sale menţionăm și pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaţia muzicii bizantine pe notaţie liniară și introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toţi credincioșii în biserică. A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fi ind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ. Infl uenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareţii Ilarion de la Secu și Sofronie de la Neamţ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie și Dorotei, trimiși la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Ștefan, care a tradus din slavonă. În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareţului Gheorghe de la Căldărușani în mănăstirile Cernica și Căldărușani. Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia și de la Athos. Schitul Sfântul Ilie și mănăstirile Pantacrator și Noul Athos – ultima înfi inţată de ucenicii săi – au dus mai departe tradiţia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la Neamţ în 1812. Cum era de așteptat, rânduielile sale monahale au infl uenţat masiv viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi sau răspândit în 117 mănăstiri și schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici. Au fost alcătuite mai multe ale stareţului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamţ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fi ind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan). Stareţul Paisie de la Neamţ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceţi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieţii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefi c și prin faptul că a contractat curentul de grecizare și a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură și literatură. El reprezintă (M. Păcurariu). Pentru viaţa sa ascetică, pentru bogăţia învăţăturilor sale și pentru contribuţia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfi nţilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992
Categories
Căutare
Mitropolia.MD
- Clerul Vicariatului Orhei întrunit la sfânta Mănăstire Curchi
- Episcopul Filaret a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și Sfânta Liturghie, la Catedrala Mitropolitană
- Episcopul Filaret de Căpriana a slujit la hramul bisericii “Sfântul Ierarh Nicolae” din or. Strășeni
- ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare Episcopului Nicolae cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
- De sărbătoarea Sf. Cuv. Sava cel Sfințit, Episcopul Filaret a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
- A avut loc adunarea ordinară a clerului din Protopopiatul Șoldănești
- Episcopul Ioan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și rânduiala prohodului nou-adormitului prot. mitr. Eugeniu Condrea
- Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, cu prilejul zilei onomastice
- Episcopul Filaret a oficiat Sfânta Liturghie în duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană
- A trecut la cele veșnice Protoiereul mitrofor Eugen Condrea, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Chișinău
Ortodox.MD
- Sfântul Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului, prăznuit liturgic la catedrala episcopală din municipiul Soroca
- Pr. Iustin de la Oașa, despre încercarile prin care trece România | În ogradă la Ion | Ep. XI
- Mitropolitul Neofit: Europa se transformă în iad și se apropie un război mare
- Clerul Vicariatului Orhei întrunit la sfânta Mănăstire Curchi
- Episcopul Filaret a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și Sfânta Liturghie, la Catedrala Mitropolitană
- Împreună, să aducem bucurie unei familii greu încercate!
- Bucurii duhovnicești de hramul bisericii din localitatea Flămânzeni
- În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Episcop Ioan a slujit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca
- Episcopul Filaret de Căpriana a slujit la hramul bisericii “Sfântul Ierarh Nicolae” din or. Strășeni
- Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, cinstit la Mănăstirea Curchi