O frumusete asupra careia timpul nu are putere (Interviu cu preoteasa Natalia Paduraru)

Rotunjind vârsta onorabila de 81 de ani (chiar de ziua femeilor mironosite), preoteasa Natalia Paduraru ne-a impresionat prin dezinvoltura si prospetimea unui suflet tânar,combinate cu întelepciunea maturitatii. Am rugat-o la începutul acestui interviu sa-si aminteasca despre timpurile frumoase ale copilariei sale.

– M-am nascut în Soroca, am fost trei copii în familie. Tata lucra magazinier la o gara din Floresti. El era un intelectual, dar nu stia bine româneste si vorbea cu accent, din cauza aceasta era numit „bolsevic”. M-a trimis la scoala din gara aceea, unde erau într-o singura clasa elevi de diferite vârste. Când am trecut în clasa a 4-a, nu stiam nici tabla înmultirii. Tata a înteles ca daca ma mai tine la Rogojeni, apoi m-a pierdut. Si m-a trimis la Iasi, la un colegiu de 12 ani, cu studierea limbii franceze din prima clasa. Profesoarele erau maici frantuzoaice. Si noi am învatat a vorbi foarte bine aceasta limba. Dar la început îmi era foarte greu, am venit în clasa a 4-a si nu stiam nimic – nici matematica, nici gramatica! La orice observatie reactionam foarte bolnavicios. Odata, deoarece primisem nota 1, profesoara de franceza mi-a prins caietul pe spate si am umblat asa 24 de ore. Uneori se întâmpla sa nu-mi placa bucatele pe care ni le serveau – spanacul, spre exemplu, care-mi amintea de ceva foarte dezgustator. Si atunci una din maicile celea mi-a spus ca daca nu manânc, totul îi scrie tatei. Înghitind lacrimi si bând apa, am mâncat cu de-a sila totul, numai sa nu-i scrie tatei. De atunci, când vedeam spanacul sau alt fel de mâncare, necomestibil pentru mine, repede fugeam prima si o rugam pe sora sa-mi puna mai putin în farfurie. Continue reading

Calendar, Social

Avortul (V). Ce spune Biserica?

1. Când punem întrebarea “Ce spune Biserica?”, nu urmarim sa aflam ce parere au în legatura cu aceasta problema unii sau chiar toti clericii Bisericii. O învatatura fundamentala a Bisericii este aceea ca nu clericii sunt cei ce determina credinta Bisericii, nu ei sunt stapâni ai credintei. Nu au dreptul sa o modifice dupa placul lor. Arhiereii si preotii sunt pazitori ai dreptei credinte. Au datoria sa lupte pentru apararea acesteia, trebuie sa fie pregatiti sa-si verse sângele pentru apararea ei.

Învatatura Bisericii este aceeasi în toate punctele ei din epoca Mântuitorului Hristos. Biserica, în tot ceea ce spune si învata, nu are drept criteriu parerile oamenilor. Ea este purtatoarea Sfântului Apostol Pavel: “Dumnezeu se vadeste întru adevarul sau, pe când omul adevarului pe care 1-a predicat Domnul nostru Iisus Hristos. Prin urmare, învataturile ei sunt de sus. Ele sunt expresie a întelepciunii dumnezeiesti. Când învataturile Bisericii vin în contradictie cu concluziile stiintei, atunci stiinta constituie în exclusivitate întelepciune pamânteasca demna de tot dispretul. În toate, peste tot si întotdeauna este valabil cuvântul întru minciuna” (Rom. 3, 4). Continue reading

Social, Stiinta

Marturia unui tânar care a practicat yoga si s-a întors la ortodoxie (Gheorghe V.)

La îndemnul duhovnicului meu, am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împartasi si altora tulburatoarea experienta traita de mine prin practicarea de yoga, tantra-yoga, dianetica, qi-qong, vindecare bioenergetica, vorbire cu supra-eul, meditatie pozitiva, regimuri alimentare bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practica acestea, cât si pentru cei care nu le practica, în dorinta de a le arata unde si cum se poate gresi si, mai ales, unde se poate ajunge.

Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând, a fost vorba de educatia primita în familie. Traind în plin comunism, parintii au orientat formarea mea intelectuala spre normele si perceptele materialismului stiintific. În al doilea rând, a fost vorba de caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost un baiat timid, tacut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de slabut din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuita si având o inteligenta medie. Eram iertator, înclinat spre a face bine, eram putin idealist, însa orgolios, îmi placea sa-i judec pe altii, sa ma înalt, sa domin si preferam sa visez, sa las gândurile sa-mi zboare. Continue reading

Apologetica, Social

Cine a fost Sfântul Apostol Pavel?

S-a nascut în orasul Tars din Asia Mica (între anii4–7 dupa Hristos) într-o familie de evrei înstariti si foarte credinciosi. Parintii l-au învatat sa tese pânza pentru corturi, sa participe la toate muncile casei. Dar, deoarece Saul-Pavel dadea dovada de o minte agera, l-au trimis sa studieze la scoli înalte.

Tânarul Saul a urmat cursurile vestitului dascal Gamaliel, care conducea o scoala în Ierusalim. Dovedindu-se a avea multa sete de carte si fiind un mare aparator al credintei legii mozaice, a fost angajat ca functionar al Sinedriului (sinodului sau soborului religios al poporului evreu). Acest sobor a fost împotriva lui Iisus din Nazaret, condamnându-L la moarte. dupa ce s-a raspândit adevarul ca El a înviat, dusmania si prigoana conducatorilor evrei a fost si mai mare împotriva ucenicilor Sai. Când a auzit ca învatatura lui Iisus s-a raspândit si peste granitele Ierusalimului, Saul a devenit un dusman necrutator al crestinilor (F. Ap. 8, 3). Continue reading

Calendar, Istorie

Bucură-te, Maică, pururea Fecioară

Timp de peste 70 de ani în Uniunea Sovietică, iar la noi în Moldova – timp de 50 de ani, a dăinuit concepţia ateist-antihristă, promovată de către stat şi partid în scopul formării aşa-zisului „om nou” cu o morală nouă, fără de Dumnezeu.

Dar cu mila şi voia Domnului, acest stat anticreştin, ateo-materialist s-a prăbuşit fără vărsări de sânge. Aceasta este o adevărată minune a lui Dumnezeu.

Morala creştină, care era izgonită din inima noastră, reînvie. Mulţi oameni astăzi se ridică şi pornesc spre lumină pe calea credinţei în Dumnezeu. Continue reading

Calendar

Cu dragoste, în căutarea aproapelui… -Interviu cu ieromonahul Savatie (Baştovoi)

Cor.: Recent a apărut o nouă carte a sfinţiei voastre, intitulată “În căutarea aproapelui pierdut”. Din câte am înţeles, este vorba de descoperirea unei noi faţete, a unui “eu” pierdut al omului contemporan.

S.B.: M-am gândit să vorbesc într-un mod accesibil despre relaţia noastră cu totul minunată cu aproapele, pe care ne-a adus-o Hristos. Într-adevăr, aproapele nostru este o proiecţie a noastră în exterior. Aşa ar vrea Hristos să ne vadă şi această învăţătură minunată ne-a adus-o, când spune: “Iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă”. Este un lucru pe care omul modern l-a uitat. Nu doar că l-a uitat, nici nu l-a primit…

Cor.: Nu l-a descoperit?

S.B.: Nu l-a descoperit, pentru că deja avem o epocă întreagă în care “eu-l” nostru bombat se impune cu multă aroganţă celorlalţi, fără a căuta să descopere taina, care este “celălalt”, fără a presupune măcar că toate lucrurile pe care le căutăm noi de-a lungul vieţii în aspiraţiile, visele noastre, pot fi găsite în aproapele nostru şi poate, chiar, doar acolo. Pentru că, redobândindu-l pe aproapele nostru, ne redobândim pe noi înşine. Deoarece omul nu este o fiinţă singură, noi nu am fost creaţi pentru singurătate. Noi suntem singulari, unici, minunaţi prin unicitatea noastră, pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, dar nu singuratici. Această împlinire a noastră, cumva androginică, a celuilalt nu e văzută doar ca o împlinire între cele două sexe, ci ca una asexuală, a celuilalt suflet, prin comuniune şi raportarea la care devenim cineva. Deoarece toate virtuţile noastre, tot ce muncim noi într-o viaţă şi tot rostul nostru până la urmă dacă nu-l dăruim cuiva, dacă nu devine un folos, o floare pe care o întindem celuilalt, viaţa noastră poate fi şi este un eşec. Continue reading

Cultura, Social

Programul nihilist – distrugerea Adevărului creştin

Scopul nihilismului este crearea „omului nou”, omul fără de Dumnezeu.

Războiul împotriva lui Dumnezeu, încheindu-se prin proclamarea regatului nimicului, care înseamnă timpul dezordinii şi al absurdităţii, întregul plan prezidat de Satana – acestea sunt, pe scurt, credinţa şi semnificaţia nihilismului.

Primul şi cel mai evident moment din programul nihilismului este distrugerea Vechii Ordini. Vechea Ordine era pământul hrănit de Adevărul creştin, din care oamenii îşi trăgeau rădăcinile. Legile şi instituţiile ei, chiar şi obiceiurile se bazau pe acest Adevăr şi erau închinate propovăduirii lui. Aşezămintele sale erau înălţate spre slava lui Dumnezeu şi condiţiile de trai, în general primitive, dar naturale, slujeau ca o aducere aminte permanentă a locului umil pe care omul îl ocupă aici, al dependenţei faţă de Dumnezeu, până şi puţinelor binecuvântări lumeşti, de care omul se bucura, şi a adevăratei lui case, care se află departe de această “vale a plângerii”, în Împărăţia Cerurilor. Războiul împotriva lui Dumnezeu şi a Adevărului Său cere distrugerea fiecărui element al acestei Vechi Ordini, iar aici, virtutea specific nihilistă intră în scenă. Continue reading

Apologetica, Social

Panorama generală a prezenţei sectare în or. Străşeni

Odată cu renaşterea spirituală a populaţiei Republicii Moldova, survenită paralel cu cea naţională, s-au putut observa fenomene prejudicioase pentru spiritualitatea tradiţională, bazată aproape în exclusivitate pe principiile creştine, promovate aici din vremurile străvechi de către Biserica Ortodoxă. Pluralismul spiritual este un principiu nou atât pentru societatea abia ieşită dintr-un vid spiritual de durată, cât şi pentru tradiţiile locale, de aceea o acomodare la noile realităţi este anevoioasă şi cere un termen de realizare îndelungat.

Pe scena religioasă a R. Moldova au apărut în ultimii ani multiple structuri şi organizaţii, care au recrutat din rândurile populaţiei un mare număr de adepţi. Acest fapt se datorează mai cu seamă lipsei unei instruiri adecvate a cetăţenilor în ceea ce priveşte pericolul sectar căruia îi sunt expuşi, precum şi tendinţa de a acoperi cât mai rapid vidul spiritual creat în perioada ateismului militant. Expansiunea sectară, acest fenomen secundar, însă nociv şi de amploare crescândă, ce însoţeşte procesul de revenire la plinătatea vieţii spirituale, se dovedeşte a fi unul de o agresivitate deosebită. Activând pe un teritoriu lipsit de un cadru legislativ coerent în ceea ce priveşte depistarea şi obstrucţionarea prozelitismului religios, sectele ce au invadat Republica Moldova în ultimii 10-12 ani s-au implantat rapid şi fără prea mari probleme pe un teritoriu care, chiar dacă cu întreruperi, s-a bucurat de o asistenţă duhovnicească mai mult decât competentă, însă exercitată de o Biserică ce s-a pomenit expusă şi neajutorată în contextul reformelor culturale şi sociale ce s-au produs în ultima perioadă. Continue reading

Social

Avortul(IV). Ce ne spune experienta omenirii

Este indiscutabila valoarea vietii fiecarui om. Si a invalidului. Si a întârziatului mintal. Si a copilului mic. Si a fatului. Dar valoarea vietii este calcata în picioare. Nu atât de paturile marginalizate ale societatii, cît de lumea personalitatlor progresiste, dezlânate moral, care fac din fapta lor lozinca ideologica pentru ceilalti si astfel, în numele “progresului”, în mod arbitrar si cu de la sine putere, îsi asuma raspunderea sa reprezinte si sa perverteasca constiinta omenirii întregi.

1. Secolul luminilor, inundat de proclamatii referitoare la valoarea vietii, a luat drept criterii referitoare la aceasta extrem de serioasa problema nu adevarul, nu necesitatea protejarii vietii, ci farsa politica si în special:

a) teama de a se ajunge la o suprapopulare (si astfel au acceptat avortul ca mijloc de limitare a nasterilor);

b) drepturile individului (absolutizând argumentul fals si nestiintific – drepturile însarcinatei). Continue reading

Social, Stiinta

Creanga trebuie îndoită cât e verde!

Nu pot crede că există mai mare bucurie pentru om, decât a fi mediatorul copiilor încredinţaţi de familie şcolii spre educare.

Învăţătorul sau educatorul are o chemare specială pentru această misiune. Munca lui constă în aceea ca prin sculele sale să dăltuiască în carnea şi oasele copilului încredinţat azi inima omului de mâine.

La această lucrare instructiv-formativă a societăţii contemporane poate veni şi profesorul de religie. Acesta ar fi în stare, ca discipol al lui Hristos, să adape sufletele elevilor, atât a celor mici, cât şi a celor mari, cu apa dătătoare de viaţă a Mântuitorului. Continue reading

Educatie