Încă de la întemeierea Noii Rome – Constantinopolului (între 324-330) – Imperiul Bizantin a început să exercite un rol covârşitor în procesul de creştinare a Europei, dar mai ales a regiunilor estice şi sudice.
Bizanţul a asigurat un cadru politic favorabil desfăşurării libere a misiunii creştine.
Primul pas l-a făcut însuşi împăratul Constantin cel Mare. El a creat religiei creştine o situaţie specială, privilegiată comparativ cu celelalte culte. Iar odată cu proclamarea oficială a creştinismului în Imperiu (380), statul începe să acorde şi mai mult sprijin şi privilegii Bisericii. Astfel, noile raporturi dintre stat şi religia creştină au făcut din Biserică cea mai importantă instituţie.
Biserica susţinea în propaganda ei că puterea statului vine de la Dumnezeu şi depinde de El. Biserica se roagă pentru toţi reprezentanţii puterii statale şi le conferă prin aceasta o valoare şi siguranţă religioasă. Această colaborare între stat şi Biserică decurgea din aceste principii şi era concepută să se desfăşoare într-o deplină înţelegere. Astfel a început răspândirea creştinismului în masă, fiind propovăduit şi de mulţi demnitari statali, convertiţi la noua religie. Continue reading