În secolul nostru – secolul vitezei, după cum este numit – oameni sunt prea grăbiţi şi foarte ocupaţi, ca să mai înţeleagă acest lucru: răbdarea.
Răbdarea este, cred, o calitate tot mai rar întâlnită în societatea modernă. Am devenit cu toţii agitaţi, mereu grăbiţi şi fără pic de răbdare uneori. Noi, adică părinţii, spunem şi cerem copiilor noştri să aibă răbdare, dar înşine – ce facem? De fapt, răbdarea este un produs spiritual. Să fii spiritual şi, totuşi, să nu ai răbdare, este o contradicţie. Există în experienţa fiecăruia dintre noi ocazii în care ne-am pierdut răbdarea. Şi bine ar fi dacă ar rămâne doar ocazii…
Cât de mult am câştiga, dacă am fi dispuşi să învăţăm din lecţiile trecutului nostru valoarea răbdării. Istoria exodului din Egiptul antic ne spune că izraeliţii şi-au pierdut pe drum răbdarea. Este o lecite amară, din care putem învăţa şi noi, cei de astăzi, marea dilema. Poţi să fii foarte hotărât să renunţi la Egiptul tău, poţi să ai o credinţă atât de puternică, încât să păşeşti pe ape şi apele să se despartă – la fel ca Marea Roşie; poţi să treci chiar Iordanul învolburat, sau să cucereşti Ierihonul, dar dacă îţi pierzi răbdarea pe acest drum, fără să ajungi în Caanan, la graniţele ţării făgăduite, ce importanţă au toate aceste experienţe ale trecutului?
Cei mai mulţi dintre noi recunoaştem pe faţă că nu mai avem radare astăzi. Atunci când răspunzi la întrebare cu un alt fel de răspuns decât cel aşteptat, atunci când la iubire răspunzi cu indiferenţă, iar la amabilitate rămâi pasiv, la suferinţă răspunzi cu murmure, aceasta denotă că nu ai înţeles răbdarea. Fiecare dintre noi, oamenii contemporani, avem mare nevoie de această calitate.
Înţeleg de ce Iisus a spus: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre”. Iată marele adevăr rostit de Iisus: răbdarea este ceva care ne poate aduce cel mai mare câştig. “Si ce ar da omul să câştige această lume, şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul său, s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?”
Şi, totuşi, există un mare paradox care este greu de înţeles: dacă prin răbdarea noastră ne putem câştiga sufletele, atunci, prietene, vreau să te întreb: în Ghetsimani, la Golgota pe cruce, răbdarea lui Iisus ce câştig I-a adus ? Avem aici cea mai simplă lecţie şi cea mai umilă experienţă. Răbdarea lui Iisus este un câştig pentru mine şi pentru tine. De fapt, prin răbdarea Lui pe cruce, el a făgăduit câştigarea sufletelor noastre. Chiar şi astăzi, îndelunga Lui răbdare ne îndeamnă la pocăinţă, să venim la El, să învăţăm de la El marea lecţie a răbdării, nu numai pentru noi, ci şi pentru cei de lângă noi. Iată ca roada Duhului Sfânt, răbdarea, ne poate face să ne câştigăm sufletul nostru. Dar nu este numai atât. Ea trebuie să treacă de la noi la ceilalţi, adică să avem răbdare pentru câştigarea familiei noastre, a prietenilor noştri, a vecinilor noştri, a duşmanilor noştri. Să avem răbdare pentru câştigarea sufletelor celor apropiaţi.
Iată cum apare, în viziunea mea, înţelesul real al acestei calităţi pe cale de dispariţie. De fapt, atunci când răbdarea îşi va face desăvârşit lucrarea în vieţile noastre, vom răbda pentru câştigarea sufletului nostru şi apoi vom rabdă pentru câştigarea celor de liga noi, luând ca exemplu răbdarea lui Iisus. Răbdarea mea de astăzi poate fi o garanţie pentru zilele din urmă ale acestui pământ: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului”.
Ne este atât de greu şi de neînţeles, uneori, de ce trebuie să avem răbdare. Dar nu ne-am gândit cu ce fel de răbdare trebuie să ne comparăm, sau care este modelul la care trebuie să ajungem. Iată ce spune Biblia prin Martorul credincios: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”.
Răbdarea sfinţilor, ce minunat!
Ce fel de răbdare ai, prietene, şi unde ai ajuns în experimentarea ei? Nu uita: pentru ca să fie completă, răbdarea trebuie să treacă de la tine la cei de lângă tine, având un singur scop: câştigarea lor pentru viaţa veşnică. Această experienţă zilnică ne va dezvolta un caracter puternic, care va fi dovada absolvirii marii şcoli a Răbdării. „Iar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”. Curaj, prietene! Şi răbdare.
Vasile Malinas
