Problema reintroducrerii orelor de educaţie religioasă în şcolile de toate gradele rămâne deschisă. Realitatea pe care o trăim cei din Republica Moldova arată că „unde nu este credinţă în Dumnezeu, nu există nici o frână a răului”, ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care cu atâta râvnă se împotrivesc educaţiei religioase a viitorilor cetăţeni ai acestei ţări. La acest argument moral am mai putea adăuga şi unul de ordin istoric, enunţat de părintele Dumitru Stăniloae: „Creştinismul se află structural în etnogeneza poporului român”. Rămânând la cest capitol, este cu neputinţă să trecem şi peste un argument de ordin cultural, care pledează pentru reintroducerea religiei ca obiect de studiu în învăţământ. Marii gânditori ai secolului XX susţineau ideea că omul este, în primul rând, o fiinţă religioasă. Astfel, Mircea Eliade spune că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios”(1), sau că „a trăi ca fiinţă omenească este în sine un act religios”(2).
Celor care cred că Dumnezeu nu există, şi că cerul este gol, putem să le amintim că fundamentarea ateistă a lumii au adus-o în cele din urmă la marginea prăpastiei. Întoarcerea ateistă de acolo nu este posibilă, aşa că numai acea latură a umanităţii care nu a fost atât de letal afectată de ateism, adică sentimentul religios, mai oferă o şansă.
Din fericire, există azi o cale de întoarcere şi pentru ştiinţă. Ea se numeşte Teoria Modernă a Proiectului (Designului) Inteligent (TEMPI). Propusă de A. E. Wilder-Smith, Charles Thaxton şi William Dembski; aceasta pleacă de la teoria informaţiei, teoria probabilităţilor, ştiinţele cogniţiei şi termodinamică, fiind vârful de lance al ştiinţei mo-derne, şansa ei de a păşi în mileniul al treilea într-un spirit nou, profund uman (nu umanist!).
Astăzi savanţii oneşti, care ştiu să evalueze la justa valoare evidenţele ştiinţifice, în special biochimiştii, cheamă darviniştii să recunoască lucrarea unui „Inginer inteligent”, „reconstruind un univers în care Dumnezeu îşi are locul său şi, de asemenea, ideea de cosmogonie, de Creaţie”(3).
Dar toate acestea trebuie cunoscute şi de copiii noştri, care cresc într-o societate desacralizată.
Necunoaşterea fundamentelor credinţei creştine, a Bibliei, istoriei Bisericii, moralei şi filozofiei creştine are drept efect un imens gol în cultura generală, chiar şi a unor aşa numiţi intelectuali. Ce pot înţelege aceştia din capodoperele artistice de inspiraţie creştină, de care sunt pline muzeele lumii? Sau ce pot ei înţelege din muzică, plină de liturgii, mese, recviemuri, cantate etc? Un renumit cercetător din domeniul istoriei literaturii se întreba cândva, în legătură cu minunata figură de stil „lumină lină”, folosită de Anton Pan, M. Eminescu, M. Sadoveanu şi T. Argezi: care dintre cei patru şi de la cine s-a inspirat? Mare i-a fost mirarea, când i s-a spus că, de fapt, toţi patru luaseră „lumina lină” direct din cântarea de la Vecernie „Lumină lină a sfintei Slave”.
Astăzi, în marile frământări prin care trecem, revenirea la normele acceptabile de convieţuire socială şi de dezvoltare a cetăţenilor noştri se poate înfăptui numai în baza credinţei creştine ortodoxe, care se poate realiza doar prin introducerea obligatorie a educaţiei religioase în şcolile noastre.
Nicolae Fuştei
„CO” nr. 4 (129), 7 aprilie 2002
Note:
1 – Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1981, p. IX.
2 – Mircea Eliade, L’Epreuve du Labyrinthe, Paris, 1978, p. 176.
3- Ibidem, p. 151.
