“Eu aşa le spun la cei care vin la mine: păi, smerenia vameşului, răbdarea lui Iov, blândeţea lui David, că David o fost blând, dragostea, care niciodată nu cade, tăcerea, nemânierea. Să nu judeci pe nimeni, judecă numai lucrurile tale, faptele tale, da pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos, El să-l judece, că El Îi dat de la Tatăl să facă judecată pe pământ, El s-o facă. Da noi suntem păcătoşi. Cum să fii tu cu păcate şi să judeci pe fratele tău? Uită-te întâi la bârna ta şi pe urmă judecă pe fratele tău! Judecă pe-a tale întâi şi nu trebuie să judeci tu păcate străine. Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac, dă-le înţelepciune, Doamne, iartă-i, Doamne, că eu mai rău fac decât dânşii. Să nu te gândeşti că tu faci mai bun decât celălalt, să zici că el îi păcătos, dar tu eşti mai bun. Nu. Doamne, eu mai rău fac decât dânsul. Iartă, Doamne, şi ajută să pun început să nu le mai fac. Şi iaca cum. Să nu gândeşti că ai făcut ceva bun pe pământ, nimica n-am făcut bun, Doamne, degeaba mai trăiesc pe pământ. Dă-mi, Doamne, ajutor să pun şi eu vreun început să nu le mai fac. Ce să faci? Trebuie să te faci că eşti neputincios şi păcătos, aştepţi moartea să vie. Întotdeauna să te socoteşti că n-ai făcut nimica, că eşti de nimica, n-ai împlinit nimic. Aşa că, să ne rugăm lui Dumnezeu şi El ştie ce ne trebuieşte”.
Ieromonah Savatie (Baştovoi)
„CO” nr. 4 (129), 7 aprilie 2002
