În privinta aparitiei omului sunt doua teorii – cea a monogenismului (creationista) si cea a poligenismului(evolutionista).
Prima îsi are radacina în Biblie si spune ca omenirea provine de la o singura pereche, a doua teorie spune ca omenirea provine de la mai multe perechi de oameni. Desigur daca se primeste învatatura despre provenienta omului de la maimute, e si firesc sa se admita ca prefacerea maimutei în om putea avea loc în mai multe locuri de pe pamânt. Deci aceasta teorie este un rezultat al conceptiei evolutioniste.
Sa examinam aceste ipoteze fiecare în parte.
Ipoteza evolutionista
Antropologii au fost mult timp fascinati de calitatile aparte ale lui Homo Sapiens, cum ar fi limbajul, abilitati tehnice deosebite si capacitatea de a emite judecati morale. Pâna acum câteva decenii în rândurile antropologilor era foarte surprinzatoare aparenta înrudirea omului cu maimutele africane. Care a fost cauza acestei convingeri savante?
În 1871, în lucrarea sa The Descendent of Man (Descendenta omului), Charl Darwin a ridicat doi adevarati stâlpi de sustinere pentru antropologie.
Primul se referea la locul unde a aparut pentru prima oara omul, iar al doilea privea felul sau forma evolutiei umane. Versiunea lui Darwin despre modul în care a decurs evolutia omului a dominat antropologia pâna acum câtiva ani, când s-a dovedit a fi eronata.
Darwin sustinea ca leaganul omenirii este Africa. Iata rationamentul lui:
În orice regiune a lumii, mamiferele existente sunt strâns legate cu toate speciile originare din zona respectiva. De aceea, este foarte probabil ca Africa sa fi fost initial populata de maimute superioare astazi disparute, înrudite strâns cu gorila si cimpanzeul; si cum aceste doua specii sunt astazi cele m ai apropiate rude ale omului, este mai plauzibil sa presupunem ca stramosii nostri timpurii au trait pe continentul african decât în alta parte.
Cea de a doua concluzie expusa de Darwin în cartea sus numita este aceea ca trasaturile distinctive importante ale omului – locomotia bipeda, abilitatile tehnice si creierul marit – au aparut în paralel. El spunea:
Daca eliberarea membrelor superioare si pozitia verticala constituie astazi avantaje pentru om, atunci nu vad de ce nu ar fi fost la fel de avantajos pentru stramosii omului sa fi devenit din ce în ce mai verticali sau bipezi. Membrele superioare ar fi putut cu greu deveni îndeajuns de apte pentru a fauri arme sau pentru a arunca pietre ori sulite cu un scop anume, atâta vreme cât ar fi fost folosite pentru a sustine întreaga greutate a corpului, sau atâta cât ar fi fost specializate pentru catararea pe copaci.
Aceste creaturi bipede, au dezvoltat un sistem social caracterizat prin interactiuni mai intense, ceea ce presupune, asa cum sustine Darwin, ca posedau un intelect mai evoluat. Cu cât mai inteligenti deveneau oamenii, cu atât crestea si complexitatea tehnologica si sociala a vietii lor, presupunând în schimb un intelect si mai dezvoltat; si asa, evolutia fiecarei trasaturi le alimenta pe celelalte. Aceasta ipoteza, a “evolutiei înlantuite”, constituia un foarte limpede scenariu privind originea omului si a devenit fundamentala pentru dezvoltarea antropologiei.
Trebuie de mentionat ca parerile lui Darwin nu erau sustinute pe deplin nici de contemporanii lui, si nici de savantii care au trait mai târziu.
Spre exemplu, naturalistul englez din secolul XIX-lea Alfred Russel Wallace – care a dedus si el, independent de Darwin, teoria selectiei naturale – a evitat aplicarea acestei teorii în cazul acelor aspecte ale naturii pe care le consideram un apanaj exclusiv al omului. El considera oamenii prea intelegenti, prea rafinati, prea sofisticati pentru a putea fi produsul unei “simple” selectii naturale. Vânatorii-culegatorii primitivi nu ar fi avut nevoie, din punct de vedere biologic, de aceste calitati, gândea el, astfel încât ele nu ar fi putut sa apara ca urmare a actiunii selectiei naturale. El presupunea ca trebuie sa fi intervenit o putere supranaturala pentru a-I face pe oameni atât de deosebiti.
Paleontologul scotian Robert Broom, care a activat în prima jumatate a sec. XX exprimând convingeri solide asupra caracterului unic al naturii umane, crede ca Homo Sapiens este produsul final al evolutiei, restul naturii fiind modelat în exclusivitate în scopul de al servi. La fel ac si Wallace, Broom cauta la originea speciei umane interventia fortelor supranaturale.
De fapt, dovezile concrete ale lipsei de valabilitate a ipotezei lui Darwin nu trebuie cautate nici în probele arheologice. Daca aceasta ipoteza ar fi fost corecta, ar trebui sa constatam aparitia simultana în vestigiile arheologice si în cele fosile a dovezilor pentru bipedism, aptitudini tehnologice si expansiune cerebrala; or, aceasta nu s-a întâmplat. Chiar si numai p singura categorie de vestigii preistorice (unelte de piatra) este suficienta pentru a demonstra lipsa de valabilitate a ipotezei. Spre deosebire de oase, care numai rareori ajung sa se fosilizeze, uneltele de piatra sunt, în principiu, indestructibile. Cea mai mare parte a dovezilor preistorice este astfel reprezentata de catre aceste unelte, ele fiind indiciile pe baza carora se retraseaza istoria progresului tehnologic de la începuturile sale.
Primele exemplare de astfel de unelte – aschii grosolane, razuitoare si toporase fabricate din pietre prin îndepartarea câtorva aschii – apar în vestigii datând de acum 2,5 milioane de ani. Daca dovezile moleculare sunt corecte si prima specie umana a aparut acum sapte milioane de ani, atunci aproape cinci milioane de ani au separat momentul în care presupusii stramosi ai oamenilor au devenit bipezi de acela în care au început sa ciopleasca unelte de piatra. Indiferent care a fost forta evolutiva care a dus la aparitia unei maimute bipede, aceasta nu a fost legata de capacitatea de a fabrica si folosi unelte.
b.Conceptia crestina despre om
În conformitate cu Sf. Traditie, adevarul despre om poate fi înteles numai prin intermediul Revelatiei despre Dumnezeu. Nu putem fi satisfacuti doar de o antropologie descriptiva, pentru fondarea carei ar fi deajuns dovezile stiintelor contemporane; avem necesitatea de a lamuri însasi faptul existentei omului si scoaterea în relief a acelor laturi ale existentei noastre, care nu pot fi reduse la oricare interpretare “obiectiva”.
În Sfânta Scriptura se afirma existenta personala a lui Dumnezeu, la fel si crearea omului dupa “chipul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, aceasta înseamna ca si omul are o existenta personala, cu toate ca are o natura creata. Aceasta este prima legatura dintre om si Dumnezeu, care determina însasi “modusul” de viata a omului si este descrisa chiar din primele pagini ale Sf. Scripturi.
Conceptia crestina despre om reiese din acea ca omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamântesti, este coroana creatiei. Faptul ca omul a fost creat în urma celorlalte fapturi se explica prin întelepciunea planului dumnezeiesc de creatie. Omul fiind asezat ca stapân pe pamânt (Facerea 1,28) ca loctiitor al lui Dumnezeu pe pamânt, era si firesc ca sa se organizeze mai întâi pamântul ca loc de desfasurare a vietii omenesti.
Iata cum ne vorbeste Biblia despre crearea omului. Dumnezeu a creat universul în sase zile. Toate elementele de baza au fost create de Dumnezeu doar prin Cuvânt. În ziua a sasea dupa ce a creat Dumnezeu “fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate târâtoarele pamântului dupa felul lor” (Facerea 1,25), a purces la crearea omului. Biblia ne vorbeste despre aceasta ca despre un act Dumnezeiesc exclusiv si deosebit. Aici nu este vorba despre o noua specie de vietuitoare, ci despre o fiinta carei Dumnezeu îi da preferinta si o deosebeste de celelalte vietuitoare ca “chipul Sau” în lume. “Si a zis Dumnezeu: Sa facem pe om dupa chipul si dupa asemanarea noastra… si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie” (Facerea 1,16-27). Deci omul a fost creat ca chipul lui Dumnezeu, ca imaginea nemijlocita a lui Dumnezeu pe pamânt. Prin cuvântul grecesc “eikona” (icoana , imagine) traducatorii Septuagintei au redat termenul evreiesc “tselen” cea ce înseamna literalmente: aparitie, reprezentanta, loctiitor, echivalenta, identitate, deci atunci când se reda evreiescul “tselen” prin “chipul” lui Dumnezeu se pierde ceva esential, caci omul nu este doar “chipul lui Dumnezeu” el este si “reprezentantul”, si “loctiitorul” lui Dumnezeu pe pamânt.
Deci menirea omului este sa conduca sa stapâneasca lumea nu ca un vechil pus de sus, ci ca un rege, conducator, care este dator sa aduca creatia la scopul final.
Caracterul deosebita al crearii omului este caracteristic printr-o actiune specifica a lui Dumnezeu:” Atunci luând Domnul Dumnezeu tarâna din pamânt, a facut pe om si a suflat în fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie” (Facerea 2,7). Nici una dintre celelalte fiinte n-a fost creata nemijlocit de “mâna” lui Dumnezeu. Material pentru creatie a servit “tarâna pamântului” de aici provine si numele primului om Adam (facut din pamânt). Dar aceasta “tarâna” a fost modelata într-un act special de însusi “mâinile” lui Dumnezeu, Care a mai si suflat în ea “suflare de viata” facându-l pe om “fiinta vie”.
Din vechime pentru evrei suflarea în fata avea o adânca semnificatie simbolica. Aceasta însemnând transmiterea suflarii, a ceva ce este în cea mai mare masura ceva personal, intim, launtric – constiinta mea, duhul meu, deci si a “eului meu”. Si daca Sf. Scriptura ne spune ca Dumnezeu a “suflat” în omul creat din pamânt suflarea Sa personala, aceasta trebuie sa însemne ca Dumnezeu ia transmis omului anumite calitati, care sunt caracteristice pentru existenta Divina. Ca rezultat al acestei transmiteri omul devine “fiinta vie” asa ne spune Biblia.
3. Rationamente pentru primirea conceptiei crestine
Atunci când încercam sa ne determinam care din aceste doua pareri este adevarata este necesar sa apelam si la ratiune. Daca am presupune ca teoria despre poligenitatea provenientei omului este adevarata, am avea o multime de tipuri de om. Cineva poate spune ca existenta diferitor rase adeveresc aceasta parere. (In prezent se numara de la 4 la 20 de rase omenesti), dar forma parului a ochilor, culorii pielei nu pot zdruncina unitatea de baza a oamenilor de diferite rase.
Prin ce se manifesta aceasta unitate ?
1. unitatea psihologica.
Cu toata deosebirea de rasa, cultura nivel de dezvoltare, exista o unitate deosebita a oamenilor si aceasta se exprima în – posibilitatea cunoasterii. Despre unitatea neamului omenesc ne vorbeste si legile dezvoltarii vorbirii. Unul si acelasi gând poate fi exprimat în orice limba.
Dar unitatea neamului omenesc se manifesta nu numai în viata intelectuala ci si în cea emotionala. Bucuria, scârba este exprimata la toate popoarele în acelasi fel.
2.unitatea în sfera vietii estetice.
Unitatea în viata estetica este adeverita prin prezenta la toate popoarele a muzicii, picturii, poeziei si celorlaltor forme de activitate creatoare.
Alta sfera de activitate umana în care se observa unitatea omenirii este cea din
3. sfera morala.
În aceasta sfera unitatea omenirii se vadeste poate mai mult decât în altele.
Continutul moralei diferitor popoare poate fi diferit, dar posibilitatea de a distinge binele de rau este prezenta la toate popoarele.
4. Unitatea omenirii se vede si în sfera religioasa.
Viata religioasa este o caracteristica a omului. Nu este nici un popor, care nu ar trai o viata religioasa. În secolul XX s-a vorbit despre descoperirea în Indonezia a unui popor care nu avea nici rituri de înmormântare, nici jertfe si nici preoti. Dar peste câtiva ani s-a dovedit ca si acest popor are religia sa.
Toate cele spuse pâna acum ne dau posibilitatea sa spunem ca conceptia aparitiei omenirii de la o singura pereche este cea adevarata.
Acelasi lucru îl afirma si Revelatia , iar în baza ei Biserica învata ca neamul omenesc descinde din unica pereche a primilor oameni Adam si Eva, singuri creati de Dumnezeu nemijlocit. Astfel, omenirea apare în urma binecuvântarii lui Dumnezeu data protoparintilor înca în rai :” Fiti rodnici si va înmultiti si umpleti pamântul si-l stapâniti” (Facerea 1,28). Astfel Adam este “parintele neamului omenesc” (Înt. Solomon 10,1), iar Eva “mama tuturor celor vii” (Facerea 3,20), “si din ei a rasarit neamul omenesc” (Tob.8,6). Deci omenirea are un singur punct de plecare prima pereche caci Dumnezeu ” a facut dintr-un sânge, tot neamul omenesc, ca sa locuiasca peste toata fata pamântului” (Fapte 17,26). Învatatura crestina despre provenienta omenirii fiind monogenista are mare importanta, fiindca afirmându-se unitatea de origine si fiinta a omenirii lamureste si ne face sa întelegem universalitatea pacatului stramosesc la fel si universalitatea mântuirii în Iisus Hristos, caci daca lumea n-ar fi una, si la origine si dupa aceea, Iisus Hristos n-ar fi Mântuitorul lumii.
(Fustei Nicolae)
4 comments