Săvârşirea Sf. Euharistiei.

Sf. Euharistie se săvârşeşte în timpul slujbei Liturghiei, în Biserică, de către episcop; este interzis ca Sfânta jertfă să se săvârşească prin case (Canonul 58 al Sinodului local din Laodica), Liturghisirea în afara Bisericii este permisă numai cu autorizaţia episcopului, sub sancţiunea caterisirii (Canoanele al 31 Sinodului Trulan; 10 al Sinodului VII ecumenic; 41, 47 ale Sinodului local din Cartagena).
În trecut Sf. Euharistie se săvârşea pe mormintele mucenicilor sau pe părticele din moaştele lor .
Cu timpul, Biserica creştină a consacrat acest obicei ca lege sfântă, din care pricină sfinţii Părinţi ai Sinodului VII ecumenic prin Canonul 7 au hotărât ca: „Bisericile să se sfinţească cu punerea sfintelor Moaşte ale mucenicilor; iar cel de va sfinţi Biserica fără Sfintele Moaşte, să se caterisească, ca unul ce a călcat tradiţia bisericească”.
Sf. Euharistie în prezent se săvârşeşte pe Antimis. Antimisul o dată sfinţit nu-şi mai pierde sfinţenia, chiar dacă este spălat, şi nu trebuie sfinţit a doua oară, cum nu se sfinţesc nici sfintele vase dacă au fost spălate sau curăţate pentru delunga întrebuinţare ( Canonul 1 al Sf. Nichifor Mărturisitorul).
Sf. Jertfă se aduce pentru dreptcredincioşi atât vii, cât şi pentru răposaţi, se poate aduce şi pentru cei ce s-au sinucis, dacă nu erau întregi la minte, dar nu şi pentru cei care erau întregi la minte când s-au sinucis (Canonul 14 al Sf. Timotei al Alexandriei ).
Despre materia pregătită pentru Sf. Jertfă canoanele Bisericeşti ne spun: „Jertfa euharistică să nu fie altfel decât cu pâine de grâu şi cu vin amestecat cu apă, căci aşa a fost instituit de către Mântuitorul (Mt. 26,26-28; Luca 22, 17-20)” ( Canonul 3 Apostolic; Canonul 37 Cartagena; Canonnul 32, Sinodului Trulan).
Deci, materia pentru Trupul Domnului nostru Iisus Hristos este pâinea de faină de grâu curat, amestecată cu apă firească şi coaptă bine, nu prea sărată, proaspată şi curată, având gust cuviincios şi bună şi priincioasă la mâncat .
Materia Sângelui lui Hristos este vinul din rodul viţei, adică stors din strugurii cei din viţă. Vinul acela se cuvine sa aibă gustul şi mirosul său firesc, să fie bun de băut şi curat, neamestecat cu nici un fel de alte băuturi sau mirodenii . Orice alt vin, stors din orice alte poame şi alte roade, adică din mere, pere, prune, vişine, porumbele, zmeură şi din alte asemenea acestora, nu este vin şi nici nu poate să fie întrebuinţat la Sf. Euharistie .
În potir la Sf. Liturghie se toarnă apă calda – căldura.
Efectele juridice
Sfânta Euharistie este atât o Taină, cât şi un simbol al unităţii Bisericii. Ca Taină a împăcării şi unirii cu Hristos, prin care ni se comunică puteri suprafireşti, Sfânta Euharistie îi împacă între ei şi-i leagă pe creştini. Efectele Sf. Euharistii, ca Taină a unităţii Bisericii, se produc şi se fac mai întâi în comunităţile locale prin împărtăşirea credincioşilor din acelaşi potir. Iar împărtăşirea din acelaşi potir într-o comunitate este aceeaşi cu împărtăşirea în toate comunităţile din întreaga Biserică.
De aici rezultă că cine nu este în comuniune cu Biserica locală sau cu o unitate oarecare a Bisericii este în afara comuniunii cu întreaga Biserică, adică cel excomunicat local sau scos din comuniune este excomunicat din întreaga Biserică. Dacă vorbim despre efectele juridice ale Sf. Euharistii, putem spune că acestea se produc doar în mod excepţional, şi anume în doua cazuri:
1) când împărtăşirea constituie semnul împăcării şi reprimirii complete în Biserică a unor eretici ( Canonul 95 al Sinodului VI ecumenic), căci în asemenea caz ea produce efectul juridic al restabilirii, al redobândirii calităţii de membru al Bisericii;
2) când un excomunicat, deci un fost membru al Bisericii este reprimit după împlinirea penitenţei şi restabilit prin Împărtăşanie, în situaţia lui anterioară de membru al Bisericii.
Prin analogie s-ar putea spune că şi un creştin eterodox, primind Sf. Împărtăşanie în caz de necesitate de la un preot ortodox, prin însuşi acest fapt este inclus în rândurile membrilor Bisericii Ortodoxe fie că respectivul este socotit ca având o situaţie similară cu a celor care revin de la erezie, fie cu a acelora care sunt reprimiţi în Biserică după excomunicare şi după terminarea penitenţei.