Părintele Dorin Opriș, lector dr. la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România, binecunoscut prin cercetările efectuate în domeniul educaţiei religioase, prezentând noile metode folosite în cadrul orelor de religie. Părintele a binevoit să răspundă la câteva întrebări: ***
– Astăzi asistăm la niște atacuri tot mai înverșunate la adresa creștinismului. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat recent în Franţa sau Italia, am asistat la războiul pornit împotriva icoanelor, în România… Părinte, ce credeţi, dacă se continuă în același ritm și în aceeași direcţie, unde ajungem?
– S-a întâmplat în Italia și în Franţa ca anumite persoane și grupuri să meargă împotriva Crucii, cu 2-3 ani în urmă, acolo unde, mai ales din pricina prezenţei islamului și a faptului că reprezentanţii cultului islamic, respectându-și credinţa aveau o anumită ţinută vestimentară, înţelegeau să-și exprime astfel credinţa. Ei bine, francezii incomodaţi de această prezentare în public a vieţii religioase islamice au încercat să elimine toate simbolurile religioase din școli.
– Ce credeţi, astfel de atacuri la adresa Bisericii vor continua sau spiritele se vor calma până la urmă?
– Ne așteptăm ca atacurile să se înmulţească, pentru că societatea capitalistă este interesată de o dezvoltare din ce în ce mai mare a raporturilor economice, și pentru aceasta se pare că o trăire creștină înaltă incomodează. Pentru mine este mai mult decât de mirare faptul că, o societate, fi e ea și capitalistă, nu înţelege modul în care creștinismul și valorile eterne promovate de acesta îi fac numai servicii, că nu incomodează pe nimeni cu nimic, dimpotrivă. O dezvoltare haotică, fără limite, a raporturilor economice, poate să aducă din nou ceea ce a adus actuala criză economică mondială. S-a dovedit că, nici pe departe, capitalismul nu este varianta ideală de dezvoltare socială, că libertatea și egalitatea, așa cum sunt ele pronunţate și așteptate, nu sunt posibile fără o raportare la adevărul biblic. Așadar, în condiţile acestea, în care capitalismul singur nu poate să-și aplice propriul program, cu atât mai mult, cred eu, ar trebui să se înţeleagă rolul și valoarea creștinismului în societate. Atacurile împotriva semnului Sfi ntei Cruci, a icoanelor nu sunt decât un pas, o parte dintr-un ansamblu. Până la urmă o să se decidă în planul personal al fi ecărui om, al elevilor, al școlilor. Aceste campanii nu reprezintă, deocamdată, decât elemente disparate. Poate că Dumnezeu ne lasă să ne confruntăm cu ele pentru a ne vedea propriile lipsuri și ne îndeamnă astfel să ne perfecţionăm continuu activitatea, să nu uităm că El ne-a dat libertatea religioasă. Prezenţa în școli a preoţilor și a profesorilor de religie reprezintă darul Lui, pe care ni-L poate lua dacă ne dovedim nevrednici de acesta. Deci trebuie să privim situaţia creată cu raţiune, cu discernământ, fără patimi, fără resentimente. Există și în România atei de serviciu – oameni cu acces în spaţiile publice, în mass-media, prin care reușesc să producă un anumit impact. Dacă îi îngăduie Dumnezeu să lupte împotriva Lui, trebuie să îi îngăduim și noi. Poate că ar trebui să ne rugăm mai mult pentru ei, în fond știm din istoria Bisericii că au fost de-a lungul timpului foarte mulţi oameni care au luptat împotriva Mântuitorului, iar apoi sau întors în slujba Lui; Sfântul Apostol Pavel este un exemplu strălucit în acest sens. Problema este complexă și trebuie să facem ce ţine de noi, nu doar să ne întristăm văzând cum unii luptă împotriva valorilor eterne, pe care le-a dovedit Mântuitorul prin Înviere.
– În aceeași ordine de idei, orice iniţiativă de a introduce religia ca obiect de studiu în școli, se lovește de aversiunea ateilor de serviciu, de care vorbeaţi mai sus, și a susţinătorilor lor. Ce trebuie să facă societatea ortodoxă în acest caz? Să militeze mai departe pentru predarea religiei în instituţiile preuniversitare de învăţământ, sau fi ecare creștin să se retragă în colţișorul său și să se roage în liniște?
– Noi rămânem în lumina cuvintelor Mântuitorului. El ne-a spus că pentru oricine-L va mărturisi înaintea oamenilor, va mărturisi și El înaintea Tatălui. Datoria noastră este să-L mărturisim pe Mântuitorul înaintea semenilor noștri. În sistemul social actual, cea mai efi cientă formă de a-L mărturisi pe Mântuitorul este în școală, acolo unde sunt prezenţi toţi copiii. Școala reprezintă cadrul potrivit pentru a explica, pentru a detalia învăţăturile de credinţă și pentru a răspunde întrebărilor elevilor. Posibilitatea de a activa în învăţământul preuniversitar reprezintă o șansă extraordinară, unică. E posibil ca reacţiile adverse să vină și din teama dascălilor din școli ca nu cumva ideologia atee să fi e înlocuită cu una biblică, chiar dacă, așa cum știm, învăţătura Mântuitorului nu este ideologie, ci este duh și este viaţă. Ei au trăit în vremuri în care au simţit efectele ideologiei atee, care li s-a impus și care trebuia reafi rmată în public. Temerea unor pedagogi faţă de o nouă îndoctrinare a elevilor, de data aceasta biblică, nu este justifi cată. Educaţia religioasă își propune doar să îl ajute pe elev să își găsească propria cale spre mântuire, către cunoașterea lui Dumnezeu, către pacea cu sine și cu semenii. La fel de limpede trebuie spus și faptul că, fără o educaţie constantă în spaţiul public, în care lucrurile sunt prezentate și argumentate deschis, este foarte greu pentru cineva să-și găsească o linie clară spre o viaţă religioasă autentică. Deci este o șansă unică, pentru că nu există alternativă la educaţia religioasă desfășurată în școală. Este limpede și faptul că provocările noi pe care le aduce activitatea în școli sunt pe măsură: așteptările și problemele elevilor sunt multiple, neliniștile și întrebările fi ecăruia dintre ei sunt complexe. Iată de ce, educatorul creștin este pus adesea în faţa unor situaţii complexe, cărora este chemat sa le facă faţă, cu ajutorul lui Dumnezeu.
– Aceiași adversari ai prezenţei educaţiei religioase în învăţământul preuniversitar susţin că, dacă s-ar introduce ore de religie ortodoxă în școli, s-ar leza libertatea religioasă a copiilor ce împărtășesc alte convingeri religioase. Să fi e oare așa?
– Este o neînţelegere sau chiar o capcană aici. Sub masca democraţiei, foarte adesea, sunt promovate adevărate discriminări. Vorbesc de cazul din România, pe care îl cunosc foarte bine, și în care statul recunoaște rolul moral, cultural al cultelor religioase. Copiii care sunt de alte confesiuni decât cea majoritară într-o clasă – sunt regiuni în România unde cultul catolic sau protestant este majoritar – pot să participe la educaţia religioasă ce se desfășoară în spaţiul de cult, unde slujitorii se ocupă de educaţia lor, conform programelor școlare afl ate în uz. Deci nu cred că poate fi vorba de lezarea drepturilor și libertăţilor elevilor ce împărtășesc alte credinţe. Pur și simplu este un nou pretext vehiculat spre a se obţine eliminarea religiei din școli. Personal, cred că indiferent cărui cult îi aparţin, toţi copiii au enorm de învăţat la orele de religie, iar susţinerea pe care aceștia au arătat-o religiei reprezintă dovada efi cienţei activităţii.
– Părinte într-un fi nal, v-aș ruga să transmiteţi un gând pentru tinerii ortodocși de pe plaiurile noastre.
– Împreună suntem puternici! Așa s-a rugat Mântuitorul în grădina Ghetsimani, ca toţi să fi e una, pentru că El și Tatăl sunt una. Dacă vă rugaţi unii pentru alţii și vă doriţi binele unul altuia, Dumnezeu va veni deplin și vă va ajuta să faceţi tot lucrul bun în lume. Dumnezeu să ne binecuvânteze!
Sursa: www.mitropolia.md
