La 7 octombrie 2009 Mitropolitul Vladimir a înaintat o cerere către Parlament prin care a cerut reexaminarea problemei introducerii religiei ca obiect de studiu în școlile statale. La acest demers au fost anexate cererile câtorva organizaţii religioase de tineret. Astfel, Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, sport și mass-media a comunicat că drept urmare recomandărilor Președintelui Parlamentului dl Mihai Ghimpu a fost examinat demersul, promiţând că problema va fi discutată în contextul elaborării Codului educaţiei, care la moment este în lucru la Ministerul Educaţiei. „La etapa examinării Codului în Parlament, Comisia va aborda chestiunea în cauză la ședinţele organizate, inclusiv cu participarea reprezentanţilor cultelor, semnatari ai prezentului demers” – menţionează dna Corina Fusu, președintele Comisiei parlamentare
Categories
Căutare
Mitropolia.MD
- PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a IX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
- PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Saharna de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev
- Episcopul Siluan al Orheiului a liturghisit la hramul Mănăstirii Zăbriceni
- Episcopul Filaret de Căpriana a liturghisit la hramul bisericii “Sfânta Mironosiță Maria Magdalena” din s. Tătărăști, r. Strășeni
- Episcopul Siluan al Orheiului a oficiat Sfânta Liturghie unită cu Taina Cununiei în parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Vadul lui Vodă
- Episcopul Filaret a oficiat Sfânta Liturghie în duminica a VIII-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană
- Admiterea la Seminarul Teologic Ortodox din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova
- Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din satul Mîrzaci, raionul Orhei
- Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului ceresc
- PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Ortodox.MD
- Viaţa Sfântului Mucenic Calinic
- 11 august: Pomenirea minunii săvârşite de Sfântul Spiridon în Corfu împotriva invaziei turce din 1716
- Proclamarea locală a canonizării Sfinților Paisie și Cleopa – Imn de aleasă prețuire închinat Cuvioșilor
- Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
- Dialog inedit cu Părintele Pimen Vlad: „Sfinții nu ne trădează niciodată!”
- Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără de arginți prăznuit la Mănăstirea Ciuflea
- Sfântul Cleopa de la Sihăstria – Predică la Duminica a IX-a după Rusalii – Umblarea pe mare – Potolirea furtunii
- Mii de pelerini, în rugăciune, la proclamarea locală a Sfinților Paisie și Cleopa de la Sihăstria
- Viața Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
- Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Pantelimon, tămăduitorul de boli
1 comment