Expresia o întâlnim şi în alte variante: „cum i-o fi scrisa !”, „aşa i-a fost ursa (ursitoarea, ursita) !”, „aşa i-â fost dat!”, „aşa a fost să fie !” etc. Toate aceste expresii denotă un determinism clar privind evoluţia omului în lume, sau, altfel spus, o predestinare a acestuia de către forţe supranaturale.

Expresiile au substrat teologic, dar nu sunt creştine. Având în vedere răspândirea şi frecvenţa cu care apar în timp şi spaţiu românesc, putem spune că au o vechime foarte nare, fiind, probabil, reminiscenţe din religii precreştine.

Din punct de vedere teologic, creştin, omul are o poziţie privilegiată în contextul existenţei. El este creat după „chipul lui Dumnezeu”, având drept ţel realizarea sfinţeniei, a „asemănării cu Dumnezeu”. Chipul lui Dumnezeu în om se concretizează prin sufletul omului, care-i duh, suflare divină. Sufletul se manifestă prin trei facultăţi: raţiune, voinţă şi sentiment. Lumea materială este condusă de Dumnezeu prin legile fireşti, naturale, integrate în ea încă de la creaţie. În felul acesta se explică armonia cosmică, fenomenele naturale, vegetaţia etc. Lumea animală este condusă prin instinct. Lumea animală nu este capabilă de a participa, conştient, la actul creaţiei. Animalul nu gândeşte; execută mecanic comenzi instinctuale sau însuşite prin antrenamente sau dresaj. Viaţa lui se reduce la necesităţile biologice. Omul depăşeşte toate aceste forme de existenţă. Conştientizarea de sine, gândirea se manifestă încă din primul stadiu de viaţă. Observăm în evoluţia unui copil, dintr-o zi în alta, apariţia de gesturi, cuvinte, gânduri, forme inteligente de exprimare şi manifestare. în acelaşi timp, observăm tendinţa de independenţă. Continue reading →