La “plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, “chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) și S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc. Conform Sfi ntei Scripturi și Sfi ntei Tradiţii, Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peșteră săracă. Dreptul Iosif și Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsinduse loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peșteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20). Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și “Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos. Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri – sau mai bine-zis cu Sfânta Treime.
Ne putem întreba de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Există o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fi ii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6). De asemeni, se pune întrebarea de ce S-a născut într-o peșteră. Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temniţa iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului. Hristos Sa născut noaptea, la miezul nopţii și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe faţa pământului. S-a născut la miezul nopţii, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părţile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deși tradiţia vorbește despre trei magi care au venit și s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Nașterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbește despre mai mulţi înţelepţi care au venit și I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor și nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi , magii au adus Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Imnografi a sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe niște semne și simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; și smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară și să fi e îngropat cu smirna și aromele aduse de femeile mironosiţe. Deși sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie în fi ecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Nașterii Domnului și că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare așezarea sărbătorii Nașterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până și păgânii intuiau importanţa și greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua crește și noaptea scade. Și la fel de important este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica! Sfânta Scriptură vorbește despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: “Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfi nţii Părinţi de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfi nţii Săi ucenici și Apostoli. Duminica Sfi nţii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfi nţit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.
