Author Archives: Moderator

Ecclesiologia, sau învăţătura despre Biserică /Lecţii de catehizare/ N.Fustei.

După cum am spus la lecţia trecută Duhul Sfânt este cel care ne sfinţeşte. Dar pentru lucrarea sfinţitoare Dumnezeu are şi un instrument special numit Biserică. Învăţătura despre Biserică este cuprinsă în articolul 9 al Simbolului de Credinţă sau a … Continue reading

Apologetica, Educatie , ,

SFÂNTUL MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Personalitatea voievodului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a avut o mare influenţă în transformările economice, sociale, politice şi culturale care au avut loc la sfârşitul sec. al XVIII-lea, făcând din ţara sa un important centru diplomatic european, dar şi unul de … Continue reading

Calendar, Istorie

Maica Epistimia: DUMNEZEU SE AFLĂ ÎN CĂUTAREA NOASTRĂ DE LA CĂDERE PÎNĂ LA APOCALIPSĂ

De câte ori mă îndrept spre Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Suruceni mă surprind asupra faptului că îi invidiez pe locuitorii acestui sat aflat la numai cîţiva kilometri de capitală. Îi invidiez pentru că au doar câteva minute de … Continue reading

Interviu ,

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Atitudinea unui creștin faţă de o altă persoană izvorăște din dragoste și smerenie, căci iubirea aproapelui este mijlocul prin care se caștigă dragostea pentru Dumnezeu, iar smerenia in relaţiile cu semenul este un mijloc de a ajunge la dragostea pentru … Continue reading

Educatie, Predici, Social ,

Rugăciunea – o stare specială a omului?

La o conferinţă a oamenilor de ştiinţă relativ recentă, care a avut loc în Universitatea din Arizona, SUA cu titlul “Ultimele performanţe ale ştiinţei în domeniul cunoaşterii despre conştiinţă”, au fost publicate tezele unui savant petersburghez, doctor în ştime biologice … Continue reading

Interviu, Stiinta

Postul Mare – urcuş spre lumină (Mihail Ungureanu)

Evagrie scrie că cea mai rea greşeală ar fi aceea să faci patimă din lupta împotriva patimilor. Sf. Serafim spune că rugăciunea, postul, privegherile şi orice alte practici nu sunt decât mijloace pentru a ajunge la dobândirea Sfântului Duh. Învăţătura … Continue reading

Calendar ,

Semnificaţia Duminicilor Din Postul Mare. (Păr. Arhim. Roman Braga)

Postul Mare întruchipează viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, mai exact, ultimii trei ani şi jumătate ai activităţii Lui mesianice pe pământ. Această perioadă a postului se aseamănă cu o călătorie, sau un pelerinaj duhovnicesc, având şi cale netedă, … Continue reading

Calendar ,

Săptămânile Postului Mare (Preot Vasile CIOBANU)

Prima săptămână a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sunt mai prelungite. În primele patru zile (luni, marţi, miercuri, joi) la Vecernia mare se citeşte canonul Sf. Andrei Cretanul cu rugăciunile la stihul „Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă”. … Continue reading

Calendar, Opinii, Predici ,

Postul cel Mare

Primul cuvânt al lui Hristos când a început sa propovăduiască a fost “Pocăiţi-va!” (Matei, IV, 17). În graba vieţii cotidiene nu avem timp sa ne gândim la aceasta şi pur şi simplu socotim ca tot ce avem de făcut de-a … Continue reading

Social ,

Postul este biruinţa asupra patimilor şi păcatelor

Iată-ne în pragul Postului Mare, în care creştinul adevărat va încerca, timp de 40 de zile, să-şi cureţe trupul şi sufletul prin înfrânare, spre a se învrednici să primească apoi, în vas curat, harul revărsat de dumnezeiasca Înviere a Mântuitorului. … Continue reading

Calendar ,